În continuarea articolului anterior, doresc să intru puțin în câteva direcții mai … delicate și mai problematice pentru o mică categorie de cititori. Anume, doresc să mă refer la ce gândesc și ce plănuiesc drept-măritorii creștini ortodocși catalogați în general ca „practicanți” și dintre aceștia și mai redusa minoritate a celor care doresc să aibă o atitudine duhovnicească în fața unor provocări care nu sunt deloc ipotetice ci bat la ușă. Orb să fii, să crezi că noi vom fi feriți de război deoarece „ne apără Dumnezeu”. La aceștia (practicanți cu preocupări spirituale) mă voi referi în continuare cu termenul de creștini și de asemenea mă interesează doar creștinii din România și ce pot ei să facă.

Ne păzește Dumnezeu

De altfel marea majoritate a creștinilor gândesc că „ne păzește Dumnezeu”. Această delegare, pe cât de evlavioasă pare este de fapt de o aroganță și o mândrie strigătoare la cer. Personal, deși îmi doresc să mă apere Dumnezeu gândesc că sunt vrednic de pedeapsă și dacă pedeapsa lui Dumnezeu va veni asupra mea, va fi deoarece Dumnezeu mă iubește și vrea ca eu să mă îndrept. Paza Domnului este un gând la care majoritatea alergăm mult mai repede ca la cuvântul care ne învață că Dumnezeu trimite ploaie și peste cei buni și peste cei răi, deci dacă noi am fi vrednici de paza Domnului, oricum Dumnezeu ar putea trimite ploaie și peste noi. Deci dacă afară plouă, este oare normal ca noi să nu scoatem umbrela dacă avem umbrelă? Într-adevăr că dacă nu avem umbrelă și suntem pe drum, nu avem ce face, suportăm ploaia. Și metafora asta ar trebui să fie suficientă pentru a explica viziunea mea, dar o să o descifrăm mai pe larg.

Ne apărăm patria

Un al doilea recurs al creștinilor este patriotismul. Cum să fugim din fața dușmanului și să îl lăsăm să ne fure țara? Așa au făcut strămoșii noștri care s-au luptat cu turcii? Cei care gândesc astfel sunt deja în întuneric deoarece nu realizează că noi nu mai avem o țară. Într-adevăr aparențele ar arăta că mai avem limba, că mai avem un guvern, că mai avem unele reminiscențe ale unei țări, ale unui neam. Dar limba și guvernul vor rămâne și dacă vin rușii și în loc de neamț îl pun pe Simion. Ba chiar, e posibil ca creștisnismul să aibă o situație mai bună sub Putin, deși din ce vedem, Patriarhia Moscovei a trebuit să fie dată afară cu forța din Consiliul Mondial al Bisericilor, deci personal nu prea cred că rușii sunt ortodocși, cel puțin în niciun caz biserica oficială.

Pe scurt, la recursul la patriotism nu avem de zis decât că războiul e o treabă murdară și războiul de azi nu se poate compara deloc cu războiul împotriva turcilor care doreau să ne ocupe și care doreau să ne convertească la islamism. Evident că nu pretind că rușii ne-ar ocupa doar ca să ne apere de catolici și de ecumeniști, de aceea zic că acest război de fapt nu este al creștinilor și nu are a face cu apărarea patriei deaorece în primul rând nu mai avem o patrie. În al doilea rând, dacă am avea o patrie, unirea cu Moldova ar fi fost primul și cel mai important obiectiv al neamțului de când a început acest război. Vedem însă că Moldova este folosită doar ca spațiu de manevre pentru provocarea escaladării conflictului, altfel zis pentru încercarea de a introduce și alte țări în război (mai întâi Moldova și apoi România). Această tentativă aparține evident ucrainienilor deși probabil aceștia nu ar fi inițiat-o fără binecuvântarea americanilor. Am scris probabil peste 10 articole după începerea războiului în care am explicat necesitatea și oportunitatea unirii cu Moldova în perspectiva războiului și de ce, dacă această unire s-ar fi făcut, lupta împotriva Rusiei ar fi meritat.

A venit vremea deci pentru o mică paranteză. În ciuda faptului că nu mai avem o patrie și că suntem doar o parte dintr-un Imperiu, în principiu nu aș avea nimic împotriva ideii că ca cetățeni ai Imperiului ar fi bine să punem umărul și să îl apărăm. Dar aceasta ar fi un argument corect, dacă Imperiul nu ar fi împotriva noastră. Realitatea este că creștinii în ziua de astăzi sunt niște tolerați în Imperiu, acceptați la marginea societății, lăsați să își manifeste credința lor extremistă doar acasă și doar în acele perioade în care nu este instituită carantina. Se merită să luptăm pentru acest Imperiu?

Al Domnului este cerul și pământul

Fuga din fața năvălitorilor este un precept creștin pe care preasfințiții ierarhi nu vor tolera să fie amintit prea des și prea mult în pragul războiului deoarece dacă ar face asta, Imperiul le-ar tăia fondurile și ei nu ar mai rămâne în istorie (în capul lor) ca niște mari restauratori de biserici, ca Ștefan cel Mare (în capul lor).

De aceea, nu doar că oficial ierarhii se vor da cu Imperiul și vor promova aruncarea creștinilor în ghearele leilor de bunăvoie pentru a produce un spectacol la care să se uite plebea (de peste ocean) la televizor ca pe vremea luptelor cu gladiatori din Imperiul Roman. Și după ce procentul de plebei care admiră aceste lupte va scădea suficient, politicieni din Imperiu vor decide că trebuie făcută pacea și Moldova trebuie dată rușilor ca să nu escaladeze războiul într-unul nuclear și să moară mai mulți oameni.

Un excercițiu mental

În final, vă propun următorul exercițiu mental. Să presupunem că sunteți un român din Bucovina, partea ocupătă acum de ucrianieni, care a fost trimis pe front să lupte cu rușii. Acesta a murit și se întâlnește în rai cu strămoșii lui care au fost omorâți în pușcărie de bolșevici deoarece l-au mărturisit pe Hristos. El încearcă să le explice de ce s-a dus el la luptă, alături de papistași, la îndemnul americanilor, ca să apere drepturile europene ale transsexualilor … Într-adevăr este greu un astfel de exercițiu!