Tocmai după ce tot românul, a strâns din puţinul pe care i l-a dat statul, a mai tăiat din upgrade-urile la telefoane, televizoare sau maşini (în funcţie de ceata de beneficiari ai sistemului din care există) şi s-a grămădit ca sardeaua fie la greci în staţiunile ieftine pentru români, fie în all inclusive-urile bulgaro-turceşti unde adaugă un strat de şuncă pentru viitoarea iarnă glaciară, fie pe litoralul nostru scârbos, fie prin staţiunile de munte murdare, zgomotoase şi dezolante, tocmai acum zic, încep şi preţurile la benzină să facă poc.

Nu mai zic şi de tocmai acum după ce Ciolacu reuşise să pună capacul la preţurile alimentelor „de bază” deoarece la şcoala socialistă de economie alte lecţii la capitolul inflaţiei decât controlul preţurilor nu există. Poate naţionalizarea, dar aia abia mai târziu când toată economia va da pe faţă gunoiul aruncat sub preş încă din perioada plandemică când a început distrugerea sistematică a ecosistemului economic pe plan mondial, noi fiind doar victimă tembelă colaterală, care prin imitaţia de maimuţă facem tot ce vedem la alţii sau ni se transmite prin unde „gravitaţionale” transmise prin zborurile lunare pe care le face Mugurel la The Bank of International Settlements din Geneva de unde se dau „sfaturi” pentru politica monetară şi bancară care trebuiesc implementate de băncile centrale din ţările subordonate Imperiului.

Am scris nenumărate articole despre inflaţie şi cred că am dedicat prea mult timp explicării fenomenului în detrimentul propunerii de soluţii. Am făcut asta deoarece nu cred că poate fi cineva interesat de soluţiile mele şi deoarece sunt frustrat de situaţie deoarece simt ceea ce simte un doctor care priveşte un bolnav de cancer de plămâni care fumează de rupe şi este optimist că trebuie doar să ia o gură de aur (o mică plafonare) ca să treacă peste abcestul de tuse (inflaţie galopantă) ca să se întoarcă acasă şi să îşi reia viaţa normal. El nu ştie deoarece nu înţelege că are cancer şi va muri (haos social, stat poliţienesc, întoarcerea la epoca de aur) şi singura lui speranţă ar fi o operaţie de extirpare a tumorii (ieşirea din UE, redobândirea independenţei), citostatice puternice (muncă multă, reforme structurale rapide şi dure, foamete pe alocuri, lipsuri o bună perioadă) şi evident renunţarea la tutun (economia pe bază de credit).

Iată câteva subiecte despre inflaţie atinse în articolul anterior pe această temă, scris pe 4 august 2023 şi intitulat NOUA RECESIUNE: MAI SEVERĂ + INFLAŢIA DIN TOAMNĂ: MAI NASOALĂ

• Inflaţia poate fi oprită doar prin sărăcire
• Inflaţia din România nu este autohtonă, noi doar avem mediu fertil pentru ea
• Inflaţia e doar începutul

Singura speranţă pe care o am este legată de intensitatea acestei severităţi şi eventuala creştere economică care ar putea cumva atenua din această severitate, făcând inflaţia majoră din toamnă doar mult mai grea şi nu înfricoşător de grea. Orice speranţe legate de atenuarea inflaţiei, terminarea acesteia, un boom economic care să „călărească” pe inflaţie sunt fără sens, nu au nicio legătură cu realitatea înconjurătoare.

Valurile inflaţiei

Ce nu mai reţin unde am detaliat este explicaţia legată de valurile inflaţiei. Reîncerc aici. Aşadar inflaţia nu este ca un curent continuu ci este ca zăpada care se pune strat peste strat iarna. Noaptea ninge şi se pun 10 cm, ziua e soare şi se topest 2cm, deci stratul are 8cm. Apoi ninge iar şi se mai pun 5cm, deci s-au făcut 13cm, mai e soare, mai scade 1cm, rămân 12. Apoi zi şi zi, toată iarna, noaptea se adaugă mai mult decât se scade ziua.

Valurile, fie mari, fie mici, cresc preţurile. Aici se termină comparaţia cu zăpada, deoarece creşterea preţurilor are loc pe diferite segmente care se propagă ulterior în întreaga economie. Dar de unde porneşte prima scânteie care creşte preţul la anumite produse sau servicii pentru a începe procesul de propagare? În cazul nostru, de la energie. Energia fiind inclusă în toate preţurile, s-a crescut preţul la energie şi astfel avem inflaţie. O perioadă producătorii şi distribuitorii ţin preţurile mai scăzute şi nu includ aceste creşteri, atât timp cât pot, dar ulterior nu au de ales.

O altă sursă de stimulare a inflaţiei la sursă este impozitarea statului. Impozitele sunt de multe tipuri şi multe sunt necunoscute omului de rând prin urmare, nu există proteste şi nici măcar presa nu se uită la ele. Un exemplu ar fi impozitele pe imobiliare către firme pe care le ia administraţia locală. În Craiova de exemplu, acestea s-au mărit de 10 ori. Dacă un cabinet stomatologic la un parter, făcut într-un fost apartament de bloc de 2 camere, plătea în 2021 500 de lei, acum plăteşte 5000 de lei. Sumele sunt aproximative, am dat acesc exemplu pentru a explica ce înseamnă de 10 lei. Evident, în costurile totale ale cabinetului respectiv, acest impozit poate nu este atât de important, poate este doar 5% din povara costurilor. Dar patronii cabinetului nu vor avea de ales decât să introducă această mărire, poate doar cu 5% în costul final.

5% de la primărie, 5% de la benzină, 5% de la energie, se adaugă şi starea continuă de inflaţie va determina pe cei care vând ceva, fie produse, fie servicii, să mărească preţurile în aşteptarea unor creşteri viitoare. Şi atunci se va produce hiperinflaţia.

Hiperinflaţia are nevoie însă de anumite condiţii pentru a fi declanşată şi deocamdată nu sunt îndeplinite.

Furtuna Hiperinflaţiei

Din start trebuie să menţionez că eu cred că hiperinflaţia este un obiectiv al Forumului deoarece este o modalitate de sărăcire şi prin urmare reducere a populaţiei în care Forumul nu poate fi arătat cu degetul cum s-a întâmplat cu plandemia. Ca fapt divers, eu cred că există centre de putere mai mari, care sunt deasupra Forumului, cred că Forumul este doar un fel de şezătoare publică, un fel de cameră de recepţie pentru iluminaţi unde doar se face reclamă pentru a-i atrage şi filtra pe cei nealiniaţi.

Hiperinflaţia oferă avantaje imense pentru superbogaţii lumii şi chiar pentru cei bogaţi. Omul de rând are dificultăţi în a înţelege ce înseamnă a fi bogat şi a nu avea grija traiului pentru următoarele câteva sute de anii chiar dacă ai cheltui zilnic 10 milioane de dolari. Să dăm iarăşi un exemplu simplu. Un miliard de euro, doar plasat în bancă la un depozit de 10%, aduce deţinătorlui 8.3 milioane de euro pe lună. Oricâtă inflaţie va exista, cu 8.3 milioane de euro pe lună nu ai cum să simţi sau să fi afectat de inflaţie.

Consecinţa oricărei inflaţii şi mai ales consecinţa hiperinflaţiei este că din cauza puterii în scădere a banilor, oamenii renunţă mai devreme sau mai târziu la proprietăţi şi încep să le vândă. Românii vor vinde terenurile agricole, grecii insulele, bulgarii pădurile etc. Miliardarii vor cumpăra atunci proprietăţi şi vor deveni şi mai bogaţi până când în cele din urmă vor deţine totul, inclusiv aerul pe care îl respirăm.

Singura problemă pentru miliardari în perspectiva hiperinflaţiei este că vor avea mici neplăceri în a scoate capul în public deoarece evident foametea va fi mare şi riscurile de securitate pe măsură. Tensiunea socială nu este bună pentru nimeni, de aceea ideal pentru ei nu este o hiperinflaţie directă ci o inflaţiei mare constantă. Aceasta nu doar că duce la scoaterea pe piaţă a unor proprietăţi interesante, ci permite şi evitarea riscurilor imploziei societăţii care pot duce la pierderea controlului lor asupra acesteia prin diverse leviere, de la băncile centrale, la clasa politică, la lanţurile de producţie şi distribuţie standardizată. Miliardarii sunt un parazit care au nevoie de un organism funcţional, nu pot supravieţui independent, cel puţin deocamdată până scoate Musk roboţii.

Hiperinflaţia poate însă apare din accident, mai ales în anumite ţări. Este în general consecinţa retragerii oricărui sprijin din partea Imperiului şi lăsarea unei ţări în starea de limbo. Reamintesc câteva ţări care au trecut periodic şi unele chiar mai sunt în hiperinflaţie: România, Serbia, Venezuela, Argentina, mare parte din Africa etc.

În Imperiu şi în ţările care ţin de Imperiu, hiperinflaţia este rapid aleviată de stat prin mărirea dobânzii de referinţă. Turcia şi Rusia ar fi două exemple recente, care chiar dacă nu sunt din Imperiu, aşa cum cu vaccinurile s-au aliniat, nu prea au de ales şi trebuie să folosească aceleaşi „protocoale” de tratat pacientul pentru că orice soluţii autohtone pot da idei. China de exemplu, ar fi suficient să nu mai vândă la fel de mult străinilor ci mare parte din ceea ce produce să consume intern, să contribuie astfel la creşterea nivelului de trai al chinezului de rând. Asta ar destabiliza însă grav ecosistemul mondial şi ar duce de exemplu la invitarea Taiwanului în NATO, ceea ce ar forţa China să atace şi mai departe cunoaşteţi.

Deocamdată m-am plictisit şi poate despre soluţii individuale – deoarece există – voi trata în alt articol. Până atunci citiţi ruperea de sistem – beneficii extraplandemice. Se pare că se aplică acum … scris acum 3-4 ani, în toiul plandemiei.