1. Neajunsurile „scutului”

Am comentat într-un articol anterior că dacă Iranul s-ar fi aflat în spatele operaţiunii, avea sens strategic ca şi Hezbolah-ul să fie implicat şi de asemenea miliţiile libaneze. Cu siguranţă, atacat din toate părţile, Israel ar fi avut mult mai mult de pierdut şi misiunea de apărare ar fi fost mult mai dificilă.

Prin urmare, teoria la care mă aliniez este că Hamas a avut o operaţiune sinucigaşă, individuală. De altfel, politic nu ajută cu nimic această operaţiune, din contră se va alege cu ciporârţirea semnificativă a Gazei şi cu un număr imens de morţi.

Scutul de apărare este de fapt un set de baterii anti-sam care sunt multe. Evident că succesul depinde de cât de multe rachete lansează inamicul deoarece orice scut are o capacitate limitată. Deseori în războiul din Ucraina auzim (de o parte sau de alta): apărarea antiaeriană a lovit 13 din cele 15 rachete lansate.

Nu există încă un scut cu o rată de succes de 100%. Care este rata reală a scutului Israelului şi care este capacitatea de rachete la care face faţă nu ştim. De asemenea, nu ştim la ce fel de rachete poate face faţă deoarece dronele, de exemplu, sunt foarte ieftine şi să lansezi 20 de drone nu este o avere. Cu 20 de drone la 3-4 luni, viaţa pentru israelieni este un iad.

Nu doar că turismul este afectat, dar cine să mai investească? Şi ce răspuns să dai în faţa propriului popor, tu ca lider care nu eşti în stare să asiguri pacea?

2. „Ocuparea” Gazei a eşuat deja

Nu doar că un răspuns întârziat este un semn de slăbiciune, dar în afara loviturilor aeriene care nu fac decât să distrugă populaţia şi să producă noi terorişi, deocamdată Israel nu a reuşit nimic. Doar ocuparea şi securizarea prin ocupaţie şi asimilare de noi teritorii poate fi considerat un succes. Evident că asta vine la pachet cu stârnirea mâniei lumii musulmane care are din ce în ce mai multă putere.

După cum ştim, ieri Israel a trimis un tanc în Gaza care a fost neutralizat. Nici măcar nu a încercat sau nu a apucat să tragă. Tot ce face armata Israelului semnificativ acum sunt lovituri aeriene care nu ştim ce succes au. Orice declară ei, nu se poate verifica. Hamas nu prea are obsesia comunicării cu mass-media şi „ţintele” lovite de armată nu avem cum să ştim dacă chiar au neutralizat liderii respectivi. Dar aceste lovituri, chiar dacă sunt reale, sunt doar simbolice şi au rolul să restaureze (ce se mai poate) din moralul distrus al tuturor soldaţilor din armata Israelului.

Dar poate sau este capabil Israel să ocupe cu infanterie Gaza? Sunt israelienii disponibil să îşi dea viaţa pentru noile teritorii la fel cum sunt palestinienii dispuşi să îşi dea viaţa pentru a le apăra? Mă îndoiesc! Ca şi în vest, în Israel, din cauza tehnologiei şi a banilor americani s-a ajuns la falsa percepţie în rândul omului de rând că „ne apără americanii”. Dar americanii nu vor trimite prea curând trupe care să invadeze Gaza şi să le-o dea pe tavă israelienilor. Americanii le pot da arme, le pot trimite portavioane ca să se asigură că iranienii sau egiptenii nu invadează Israelul (deşi asigurarea este doar pentru media în fapt nu portavion nu poate opri o invazie terestră şi este de fapt o ditamai ţintă interesantă pentru mici grupări cu iniţiativă).

3. Alegerile din SUA

Atât Trump cât şi Biden au mari probleme cu Israelul. Pe de o parte Trump le-a tras ţeapă cu retragerea din Siria şi chiar dacă le-a mutat ambasada la Ierusalim, întărind simoblic sprijinul şi trimiţând semnale „simbolice” prin retragerea fizică a produs în fapt un deficit de securitate pentru Israel local.

Biden pe de altă parte a pierdut complet saudiţii şi ţările arabe din zonă prin incompetenţă dar mai ales prin faptul că se alfă la cârmă într-un moment în care declinul Imperiului se accentuează şi China muşcă pe bucăţi pe unde poate din partenerii SUA. Singura vină a lui Biden comparat cu Trump este că stă cu mâinile în sân şi îi este frică să escaladeze pe plan economic un conflict pe care Trump l-a pornit cu greu şi prea târziu oricum şi a cărui ferocitate şi complexitate trebuia să crească pentru a garanta cât de cât şanse de revenire pentru Imperiu.

Ei bine, alegerile, pe lângă faptul că sunt practic echivalente unui război civil, sunt afectate de chestiunea Israel şi mai mult, mai ales că vine după Ucraina. Vă reamintesc că înainte de atacurile Hamas, SUA este în ditamai scandal politic pe tema măririi limitei datoriei guvernamentale, fiind voci care propuneau tăierea macaroanei pentru Ucraina. Ori acum şi Israel are nevoie de arme deoarece cele 4-5 miliarde de ajutoare primite anual gratuit de la SUA nu sunt suficiente ci e nevoie de mai mult. Războiul este o gaură fără fund, dar tiparniţa are viteză limitată. Şi tot înainte de atac, SUA avea ditamai cutremur financiar prin creşterea la niveluri record a randamentelor la obligaţiunile pe 10 ani – subiect tratat iniţial aici.

După o mică pauză de revenire datorată tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, bondurile au revenit în creştere, ceea ce forţează Fed-ul să mărească dobânzile, ceea ce măreşte inflaţia şi produce ciclul secular de care am tratat în acel articol.

Până la alegeri, situaţia economică va fi mult mai nasoală şi chestiunea focusului pe problemele interne şi a tăierii ajutoarelor şi războaielor din afară va ci mai pregnantă în SUA decât este acum în Austria unde vedem că Schengen este terminat.

4. Creşterea Chinei

China s-a pronunţat deja în favoarea soluţiei „două state” în graniţele de la nu ştiu ce an din urmă, în niciun caz în graniţele actuale şi în niciun caz în graniţele după eventuala ocupare a Gazei de către Israel în curând. Prin urmare avem evident un conflict. Dar China va avea puterea economică şi va domina şi diplomatic lumea. Deja domină diplomatic Orientul Mijlociu deşi presa din vest este oarbă sau ignoră total ce face China. Este amuzant că istoria care are loc în lume este prezentată complet diferit de cele două blocuri. Pe de o parte presa din vest e obişnuită să pompeze pe făcături, narative, proiecţii, minciuni şi propagandă perversă, prin urmare orice mişcare a Chinei este băgată în surdină. Pe de alta, presa nealiniată a ţărilor din Brics, cu particularităţile fiecărei ţări în parte, este total neomogenă şi în niciun caz nu prea are amploarea şi know-how-ul ştirilor oficiale din Imperiu.

Puţinele locuri unde luăm un puls real al evenimentelor importante, ale jucătorilor cu relevanţă şi ale mişcărilor de impact, sunt ştirile economice, mai bine zis podcasturile investiţionale deoarece oamenii cu bani deja ştiu unde să îşi stocheze ouăle şi principiul cu ouăle în mai multe coşuri nu e aplicabil deoarece nu îţi permiţi să pierzi niciun coş ci vrei randamente maxime.

Bunăoară, reamintim aici că China a reuşit să facă pace între Arabia Saudită şi Iran, ceea ce SUA încearcă de decenii iar Europa de Vest tânjeşte cu disperare la restabilirea relaţiilor cu Iranul care este o vacă de muls la fel de bună ca Rusia şi unde pe vremuri se făceau randamente frumoase pentru „investitori”.

Deci creşterea economică a Chinei şi evident sprijinul Rusiei sunt forţe care vor determina soluţia finală în Israel chiar dacă SUA va continua să fâlfâie portavioane prin Mediteraneană. Într-adevăr deocamdată influenţa se vede cu totul altfel deoarece picătura chinezească lucrează altfel.

Chinezii lucrează prin diplomaţie, prin canale oficiale, prin analize, contracte şi planuri cincinale. Nu ştiu dacă avem vreun exemplu de succes diplomatic recent, dar reintegrarea Hong Kongului trebuie să spunem că este cartea de vizită a diplomaţiei chinezeşti care are viziune şi răbdare şi nu o interesează alegerile din anul următor ci construirea unui mediu propice intereselor chinezeşti care sunt primordial economice. Adică, China nu doreşte altceva decât stabilitate geopolitică şi globalizare. China nu visează să trimită portavioane ci fonduri de investiţii care să construiască zgârie nori în Palestina, platforme petroliere în Marea Mediteraneană şi eventual autostrăzi peste tot în continuarea Belt Road.

5. Pierderea importanţie relaţiei SUA-Israel

În final tratăm pe scurt prin ce mecanisme ţin israelienii SUA captivă în acest conflict şi în general cum au reuşit să capteze sprijinul american indiferent de cine se află la putere. Nu intrăm în istorie, deoarece istoric SUA a avut relaţii excelente cu Rusia şi chiar colaborări militare.

Cele două mecanisme de control prin care Israelul îşi asigură protecţia SUA sunt 1) evangheliştii temebeli care au teorii conspiraţioniste cu miasmă biblică legate de evrei şi 2) ideea că SUA are nevoie de un preţ al petrolului stabil pentru a menţine stabilitatea economiei, prin urmare, trebuie să aibă prezenţă în Orientul Mijlociu şi cum Israel e cam singurul aliat al SUA în zonă, e musai ca ajutoarele americanilor să fie necondiţionate.

Dacă pe filonul profeţiilor apocaliptice ale evangheliştilor şi influenţa pe ramura republicană, sprijinul este din ce în ce mai firav şi există o oarecare trezire la realitate a evangheliştilor, pe filonul stabilităţii pieţei petrolului şi a amintirii petro-dolarului, SUA are mai mult de câştigat dacă se retrage total din Orientul Mijlociu. Chiar şi vechea argumentară că SUA are nevoie de Canalul Suez şi prin urmare, trebuie să protejeze Israelul care este în contrabalanţa Egiptului etc este de fapt invers. SUA ar avea nevoie ca Canalul Suez să fie închis deoarece asta ar afecta cel mai mult China şi ar face mărfurile mult mai ieftine pentru americani deoarece dacă nu mai pot să le aducă în Europa pe mare, chinezii sunt obligaţi să le desfacă pe piaţa din SUA.

Cu privire la sprijinul minorităţii evreieşti şi a procentului puternic de evrei în diverse segmente de elită ale centrelor de putere din SUA, aici nu ne băgăm deoarece e prea multă filosofie şi prea puţină relevanţă pragmatică. Este evident că o anumite afinitate culturală ajută şi stimulează luarea deciziilor dar în final argmentele economice şi financiare cu siguranţă primează şi de exemplu mă îndoiesc că în prezent vânzarea de arme către Israel poate fi mai profitabilă decât canalele de „distribuţie” din Ucraina. Asta doar dacă nu cumva se pune la cale o ditamai extindere a războiului …