Cristoiu a făcut des referire recent la filmul „The Day After„. Filmul a fost realizat în 1983 şi nu trebuie confundat cu „The Day After Tomorrow„. Filmul abordează scenariul unui război nuclear aplecându-se mai ales asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor, după un atac nuclear în SUA.

Pentru cei care nu au citit prea mult despre cum funcţionează bombele nucleare, trebuie să spunem că acele efecte devastatoare spectaculoase pot avea loc doar pe o rază mică în jurul locului unde bomba aterizează. Să zicem de exemplu pe 1km. Am mai făcut aici pe blog simulare de atac asupra Bucureştiului. În niciun caz efectul devastator al acestor bombe nu va fi similar peste tot în lume şi nici măcare în ţările participante la război.

Nu voi comenta în amănunt filmul şi toate aberaţiile sugerate. Cel puţin cu iarna nucleară nu sunt de acord, cred că omenirea nu are încă capcitatea să producă aşa ceva. Este nevoie de putere mult prea mare şi chiar toate bombele nucleare actuale nu cred că pot produce atâta praf şi fum cât să blocheze soarele. Să ne gândim totuşi că fenomenele meteo naturale au şi ele ceva putere, cumulat. Vulcani, furtuni, vânturi etc, cum de acestea nu ridică praf în atmosferă cât să facă o iarnă nucleară? Într-adevăm ştim că în istorie au fost anumite incidente, de exemplu cam pe la anul 500 au fost doi ani foarte friguroşi, dar după aceşti doi ani totul a fost ok.

Ce doresc să vă atrag atenţia: orice film are un scop şi o idee şi cine plăteşte spune ce doreşte. Pe vremea aceea, foarte mult se dorea un război nuclear cu URSS pentru a termina cu opoziţia şi pentru ca Imperiul să domine întreaga lume. Exista deci un conflict între cei care doreau această supremaţie prin economie şi alţii care o doreau prin război. Ca fapt divers, un film mult mai interesant prin prisma expunerii tembelismului şi devierii mentale a categoriei de războinici doritori de sânge din Imperiu a fost Dr. Strange or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Word.

Puterea centrelor de putere care doreau războiul cu URSS şi distrugerea comunismului era atât de mare încât au reuşit să îl omoare pe Kennedy care a refuzat să atace URSS după plasarea rachetelor în Cuba, ba mai mult a pus SUA pe o pistă a deescaladării prin negocierea şi colaborarea economică cu URSS-ul.

Întorcându-ne la film se pune întrebarea cât de adevărat este, cât de mult se apropie de realitate şi unde nu prea se apropie. Totul prin prisma prezentului.

În primul rând, ca să demonstrăm cât de mult s-a înşelat filmul şi cât de deplasat de realitate este scenariul, trebuie să spunem că istoria e cea mai clară dovată. Cum filmul a fost făcut în 1983, iată că după anii 90, tensiunile nucleare s-au evaporat şi a început o relativă dezarmare. Controalele periodice post-90 şi vizitele reciproce au dat la suprafaţă capacităţile reale ale celor două puteri.

Practic în fiecare an, atât SUA cât şi Rusia, făceau vizite reciproce la bazele nucleare ale celorlalţi. Ce a însemnat asta? Asta a însemnat după mine că practic s-a spart gheaţa şi niciodată un militar american care a vizitat Rusia sau invers, nu va apăsa butonul la nevoie. Cei care au trăit cu frica nuclearlor şi cu filme de genul celui despre care vorbim azi, nu doresc să testeze cât de importante sunt sau nu nuclearele.

Cei care vin după ei, probabil nici nu prea mai ştiu să opereze cu armele nucleare. Nu m-ar mira dacă personalul specializat pentru a opera arme strategice avansate este atât de puţin încât comparativ cu Războiul Rece să avem poate sub jumătate din arsenal.

În al doilea rănd, frica de nucleare a avut un scop important în perioada Războiului Rece: mobilizarea patriotică imperialistă. Fără frica de aceste spaime globale, niciun american sau niciun soviet nu şi-ar fi luat în cârcă ditamai riscuri, muncă, jerftă şi dăruire pentru a merge să lupte la mii de km de casa lui şi de familia lui. Ideile globaliste nu sunt de ieri de azi ci de secole. Singura diferenţă e că aspiraţiile imperialiştilor francezi erau limitate la Austria sau poate Italia, adică la vestul Europei, pe când ruşii ar vrea toată Europa până la ocean şi americanii ar vrea toată lumea.

Prin urmare, frica ca unealtă a mainpulării mulţimilor era frecvent folosită în politica americană post WW2. Ororile războiului au ajutat şi ele dar culmea este că în loc să ignore fricile şi să nu accepte să participe la o nouă militarizare şi la un nou război, memoria celui de-al 2-lea Război Mondial a fost deturnată şi manipulată de anumite centre de putere din Imperiu care visau la dominaţie totală şi le părea rău că nu au mers până la capăt să îl termine şi pe Stalin.

De cealaltă parte, în URSS, cam ştim cum era şi chiar până azi vedem că memoria războiului încă este folosită pentru manipularea mulţimilor şi mobilizarea carnei de tun. Deci războaiele oricât de oribile sunt, nu conving oamenii care sunt mânţi ca oile de conducători acolo unde doresc.

Deci avem pe de o parte folosirea fricii ca unealtă de manipulare, dar totodată în cinema fără dramă nu se poate, prin urmare un film în care după unu atac nuclear nu se întâmplă mare brânză nu ar fi interesant. Prin urmare filmul a încercat să includă toată propaganda posibilă la momentul acela, toate ideile legate de rapiditatea cu care vor ajunge nuclearele, puterea acestora, iarna nucleara, haosul post bombardament etc.

Personal am opinii cu totul extreme şi cu privire la riscul unui război mondial şi cu privire la puterea de devastare a nuclearelor şi cu privire la rezilienţa şi puterea de revenire a societăţii după război.

Nici nu ştiu cu ce să încep mai întâi deoarece ar fi mult de discutat despre toate. Doresc însă să atrag atenţia că deşi nuclearele nu prezintă un risc atât de mare, războiul convenţional este un risc mult mai nasol şi mult mai apropiat de realitate şi cred că ce vedem la graniţa noastră este suficient ca argument. Până la nucleare, noi românii cel puţin vom avea a face cu războiul convenţional.

Cu privire la puterea de devastare a nuclearelor, sunt sceptic din următoarele motive

1. puterea de devastare are impact local; chiar sute şi chiar mii de nucleare nu pot face daune masive decât pe sute sau mii de km pătraţi; într-adevăr dacă toate nuclearele vor fi lansate spre o singură ţintă, să zicem România, va fi nasol, dar va fi nasol cam pe 10% din suprafaţa ţării. În rest, foarte probabil, semnele atacurilor de nucleare pentru o persoană care va sta în casă şi nu se va uita pe geam sau la televizor, va fi probabil lipsa de produse de la magazine în ziua următoare, sau ştirile venite de la vecini. Repet, nuclearele nu afectează decât pe o rază în jurul lor, nu pot avea efect devastator prea m,are. Alte bombe pot, prin faptul că dacă lansezi o mie de bombe poţi face praf un teritoriu, dar dacă lansezi o mie de nucleare şi apoi duşmanul nu este neutralizat complet, ai o mare problemă.
2. nicio putere nu le va folosi iniţial deoarece există riscul ca după ce va folosi nuclearele şi duşmanul va arăta rezilienţă, să nu mai aibă nicio carte de jucat şi să fie cumva în poziţie inferioară; practic nicio ţară nu vrea să lanseze toate nucelarele şi poate chiar nici măcar una, tocmai pentru a nu arăta în primul rând că nu mai are alternative, adică că toate celealte mijloace convenţionale de constrângere sunt atât de slabe şi irelevante încât folosirea nuclearelor a fost necesară; când însă nuclearele vor arăta şi faptul că nu pot schimba mare lucru, poziţia ţării care le-a folosit va fi şi mai periclitată

Apropos de folosirea nuclearelor ştim din Istorie că SUA au fost primele care au folosit. Culmea este că deşi nucleara şi-a arătat puterea devastatoare asupra civililor, japonezii nu s-au dat bătuţi după prima. A fost nevoi de a doua pentru a-i convinge şi asta deoarece pur şi simplu se cam săturaseră şi ei de război şi doreau un motiv întemeiat să capituleze. Capitularea în cultura japoneză era însă ostracizată şi prin urmare moartea civililor putea să acopere această dezonoare a militarilor care s-au dat bătuţi fără să lupte deşi până în acel moment Japonia nu suferise nicio mare înfrângere ci teoretic încă avea şanse cel puţin să se retragă şi să controleze un teritoriu mai puţin extins decât cel la momentul acela.

Dar pentru militarii japonezi, a muri pentru împărat era o onoare. Împăratul însă nu putea să accepte pacea deoarece aceasta echivala cu plecarea capului şi acceptarea faptului că nu este Dumnezeu, adică cotrazicea practic toată cultura şi tot ethosul japonez de până atunci. Numărul mare de victime civile produs de această bombă a fost însă suficient pentru a „da curaj” atât împăratului cât şi militarilor să accepte înfrângerea. Altfel zis, bomba nucleară a fost folosită paradoxal pentru a distruge de fapt o coeziune spirituală, culturală şi morală a japonezilor, nu atât pentru a produce daune materiale prea mari, daune umane prea mari, probleme logistice, pagube economice etc.

Această argumentare şi punere în perspectivă a singurei folosiri din istorie a armei nucleară poate cumva contrazice argumentul meu că filmul este unul de propagandă a fricii, de control al mulţimilor. Iată deci că avem fapt istoric că bomba a avut un impact masiv în rândul populaţiei, iată că orori precum cele expuse în film au fost reale şi nu sunt exagerate. Dar tocmai această paralelă cred eu că demonstrează teoria mea, ca bomba nucleară nu poate fi folosită decât pentru spaimă şi manipulare ideologică, ca un fel de armă psihologică şi mai puţin ca armă de distrugere în masă cu relevanţă într-un război real între marile puteri.

Observaţi deci, conform celor spuse mai sus, că singura folosire a nuclearei a fost într-un context special, foarte special, într-un moment anume al omenirii, care a creat condiţii favorabile pentru folosirea acesteia. Faptul că nu s-a mai folosit după nu este din cauză că lecţia a fost învăţată ci din cauză că motive militare şi strategice solide au dus la irelevanţa şi slaba importanţă a acestui tip de arme.

Voi continua pe linia argumentării: am amintit mai sus de vizitele reciproce între SUA şi Rusia. Dar credeţi că soldaţii ruşi aveau acces şi la laboratoarele în care se studia şi se producea avionul stealth folosit ulterior în Irak? Evident că nu, deşi această armă este cu siguranţă mai puternică şi de aceea fiind mai importantă din punct de vedere militar era ţinută secretă şi cele două puteri nu erau deloc transparente cu privire la proiectele secrete de dezvoltare de arme care într-adevăr sunt relevante şi importante într-un război.

După cum ştim însă, astăzi tratatul de colaborare nucleară este îngheţat şi putem presupune că noi cercetări şi noi arme sunt acum dezvoltate. Dar criza de personal este una reală în toate armatele lumii. Vedem asta şi în Israel! Personalul necesar operării ICBM-urilor este de înaltă calitate care necesită pregătire specială şi atentă şi tineretul din ziua de astăzi, mult mai superficial şi destul de incompetent, nu cred că mai poate face faţă cerinţelor acestor arme. Mai degrabă, tinerii de astăzi se pricep să opereze drone şi să le modifice, adaptându-se condiţiilor de luptă dificile, realizând drone militare din dronele comerciale , făcând îmbunătăţiri şi adaptări la sisteme care nu au fost deloc concepute şi create pentru a bombarda tancurile şi poziţiile inamicului în război.

Este într-adevăr o etapă romantică a războiului dronelor şi mai degrabă acesta este mijlocul prin care teroarea războiului va afecta omul de azi, nu atât rachetele nucleare intercontinentale care oricum la capacităţile antiaeriene de astăzi, multe vor fi date jos în aer, fără riscuri prea mari. Dacă există poate o evoluţie terifiantă de care cu adevărat trebuie să ne preocupăm este poate producerea în masă de nucleare tactice şi ataşarea acestora la drone. Atunci cu adevărat în locul ştirilor despre resturi de dronă la graniţă, vom avea ştiri legate de distrugeri de case, focuri de păşuni şi incendii masive la graniţa noastră. Atunci se poate împlini profeţia pr. Arsenie Boca că în jurul României va fi foc, dacă cine ştie prin ce minune, în viitorul război mondial în care se vor lansa nucleare cu dronele, noi vom sta deoparte.

Să ne întoarcem acum puţin la unele temeri ridicate de film. Distrugerea fibrei sociale este prea superficială, eu nu cred că societatea va fi atât de afectată de câteva sute de nucleare care repet pot face devastare pe o zona de maxim un km în jurul lor. Vedem acum că una dintre problemele principale ale Ucrainei este exportul de cereale. Nu foametea sau haosul social din ţară, ci faptul că în ciuda războiului, Ucraina produce atât de multe grâne încât nu ştie ce să facă cu ele. Nu la fel se întâmplă însă în Siria, deşi kurzii produc suficient petrol cât să alimenteze armata SUA din tot Orientul Mijlociu, deşi turcii bombardează săptămânal câte un puţ sau câte o rafinărie.

De asemenea, cu privire la faptul că de exemplu în film nu mai aveau nici măcar energie electrică, dacă ne uităm la Ucraina vedem din contră, o rezilienţă salutară. Într-adevăr sprijinul din afară este semnificativ, dar eu cred că mare parte din această rezilienţă se datorează simplului fapt că societatea umană, de-a lungul timpului a construit suficiente capacităţi şi know-how cât să repare şi să refacă unele capacităţi mai repede decât pot fi distruse de bombe. Altfel spus, chiar dacă ruşii produc pe bandă bombe şi rachete, ucrainienii repară şi ei pe bandă rulată transformatoarele şi instalaţiile electrice bombardate de ruşi.

Nu putem însă face prea multe comparaţii cu războiul din Ucraina. Dar totuşi, dacă ne uităm şi în Gaza, pe cât de dur este războiul şi pe cât de multe victime pică pe alocuri, mai sunt locuri unde viaţa nu e atât de grea pentru toţi. Altfel, palestinienii nu ar refuza napolitane pe motiv că sunt expirate, chiar dacă s-a dovedit în incidentul cu pricina că era vorba de data producţiei, nu data expirării, palestinienii înfometaţi şi disperaţi au făcut nazuri aiurea, deoarece se pare că au aruncat produse proaspete doar pe motiv că ei le-au crezut expirate, fără să le desfacă şi fără să testeze dacă acestea mai erau bune de mâncat. Dacă palestinienii în zilele astea îşi permit să refuze produse expirate, putem trage concluzia zic eu că un război nuclear nu poate aduce foamete şi dezastru precum cele prezentate în film.

De unde repet, consider că filmul pompează pe frică pentru a induce anumite temeri care au dominat politica imperială şi au ajutat la consolidarea bugetului pentru apărare, producătorii şi vânzătorii de arme crescând din putere în putere, după Războiul Rece, prin extinderea NATO şi forţarea noilor minioni să „modernizeze armata” şi să cumpere „echipament compatibil”, prin războiul din Irak, prin marele atentate de la 911 care au dus la un război mondial împotriva terorismului şi până astăzi la războaie nenumărate în lume unde evident sunt necesare arme, se consumă muniţie, e nevoie de noi sisteme de apărate, de avioane F35 scumpe etc.

Complexul industrial militar este beneficiarul real al acestui promo comercial, al acestui film care prezintă ororile războiului nuclear cu scopul ca bugetul de apărare să crească până acolo încât SUA să aibă o armată atât de intimidantă şi avansată încât rusnacii nici să nu visese că pot să lupte cot la cot cu americanii şi astfel să dea cu nuclearele peste yankeul de rând.

Acest film în niciun caz nu promovează pacea, nu îndeamnă oamenii să ceară politicienilor să nu mai investească în armată. Putem vedea asta chiar din lumea reală, din ce s-a întâmplat după film. Investiţiile în arme au crescut, războiaele s-au înmulţit, Imperiul a încercat să facă poliţie peste tot în lume încercând să planteze „modelul american” pe orice insuliţă de independenţă care nu se alinia, pentru a evita ca „aşa ceva să se mai întâmple vreodată”, cum ziceau la sfârşitul primului război mondial.

Faptul că nuclearele nu sunt ce par ar fi nu înseamnă însă deloc că nu există alte arme, mult mai puternice.

Mântuitorul ne spune să nu ne temem de cei care distrug trupul ci de cei care distrug sufletul. Tehnicile şi instrumentele de inginere socială prin care minţile copiilor sunt controlate şi impregnate cu informaţii, sinaspe şi chiar memorii bine determinate, de provenienţă vădit satanică sunt cu mult mai puternice şi mai înfricoşătoare decât nuclearele.

Dar dacă ingineria socială este cumva o ştiinţă deja consacrată şi destul de avansată, operarea la nivel individual asupra sufletului şi accesul personalizat la forul interior al fiecăruia dintre noi, prin inteligenţa artificială este o armă cu totul nouă şi cu totul distrugătoare ale cărui efecte devastatoare sunt cu mult peste ceea ce vedem în acest film.