Noi comentarii despre riscul nuclear

Cred că ultimul articol serios despre nucleare este acesta: THE DAY AFTER ŞI CUM VA FI ACUM (NOIEMBRIE 2023). Mai am câteva înainte pe larg, dar voi relua mare parte din idei. Noile comentarii sunt inspirate din interviul foarte interesant al lui Lex, care deşi o bună perioadă îl desconsideram, recent apreciez cel puţin frecvenţa cu care aduce nume mari şi subiecte tari

Annie Jacobsen scrie multe cărţi pe subiecte fierbinţi legate de “secrete”: Nuclear War : A Scenario, ozn-uri, servicii secrete etc. Evident că ştie să îşi facă marketing la carte dar spre deosebire de alţi scriitori, interviul a fost onest şi deschis, în sensul că autoarea a spus tot ce ştia fără să trimită ascultătorii la carte pentru “mai multe detalii”. Rareori întâlnim asemenea deschidere şi Lex a avut treabă foarte uşoară, punând câteva întrebări triviale pe ici pe colo care nici măcar nu au venit cu ceva nou sau ceva interesant. Dar la ce a spus şi cât a spus Annie Jacobsen în acest interviu, nici nu mai contează dacă Lex s-a comportat de obicei ca un bot de chat fără idei prea originale. Însă, repet, nici nu are nevoie, deoarece calitatea persoanelor aduse compensează lipsa măcar a coerenţei şi a prezenţei intervievatorului.

Încep însă cu o mică paranteză despre riscurile existenţiale pentru România, deoarece nu mai am chef de un nou articol ci înfig aici şi un sumar a ce trebuia să fie un alt articol dedicat. Aşadar, trăim următoarele riscuri existenţiale pentru România:

  1. distrugerea totală în urma unui război nuclear – aici e un risc derivat din simplul fapt că existăm, deşi evident că avem vina la pachet cu întreaga omenire dacă aşa ceva se va întâmpla
  2. distrugerea totală în urma unui război convenţional UE-Rusia; chiar dacă nu se va ajunge la nucleare, este predictibil că convenţional Rusia va câştiga şi că România va fi folosită ca monedă de schimb; ruşii au nevoie de noi ca să înfigă o falangă în spaţiul fost-sovietic şi să îşi consolideze deja flancurile pe care le are: Serbia şi Ungaria; foarte probabil noi vom intra la pachet cu Bulgaria;
  3. transformarea ţării într-o bază SUA în cazul unei victorii convenţionale a NATO vs Rusia; chiar dacă fie UE fie NATO vor învinge conveţional în Ucraina să zicem, deoarece dacă trec de Ucraina este clar război nuclear, riscul pentru noi va fi ca toată România să fie o ditamai bază şi toată societatea să fie subordonată intereselor americane, fără democraţie, fără dezvoltare, fără autonomie; ocupaţia americană va fi similară invaziei sovietice post-ww2.

Prea mult nu mai zic despre această paranteză, decât că vina pentru starea actuală este una comună şi ţine de toleranţa şi participarea poporului la o clasă conducătoare coruptă, fără moralitate, fără credinţă, fără cele mai mici sentimente naţionaliste. Deoarece nu ne-am iubit ţara ci doar postul de sclav la buget unde am supt o ţâţă, fie cei tineri, fie cei bătrâni care pentru iluziile unor pensii mărite votează cu picioarele, am ajuns ca să ne pierdem ţara. O vom pierde şi vom avea un viitor de colonie subdezvoltată, care va mai trece şi printr-un război. Dar oricum economia noastră arată ca trecută prin război, deci mare lucru, cu excepţia numărului mare de morţi şi a eventualelor devastări ale bombardamentelor, nu va fi diferit.

O putere nucleară poate pierde un război convenţional

Toată sforţarea recentă a europenilor are ca principiu ideologic această idee, că războiul nuclear este atât de nasol încât Rusia nu va îndrăzni să lanseze o nucleară deoarece ar risca declanşarea acestuia. Prin urmare, Rusia va fi nevoită să lupte conveţional. Prin urmare, UE poate să câştige.

După mine, Macron nu doreşte nici măcar să câştige, ci doar execută ordinele americanilor de a încerca prin aceste ameninţări şi mişcări de trupe să amâne ocuparea totală a Ucraine în urma colapsului de pe front. Amânarea trebuie făcută până după alegerile din SUA deoarece eliberarea de noi fonduri pentru Ucraina din partea SUA pune mari probleme electorale democraţilor. De aceea şi lasă democraţii migranţii să intre, în speranţa că îi vor folosi la vot. De aceea şi Macron a declarat că dacă trimite trupe, acestea nu vor lupta în prima linie. Are sens acest fapt şi dacă ţinem cont de faptul că un soldat din prima linie e susţinut în spate de alţi 5-6 soldaţi, cum declara un general în rezervă la Tucă Show, cu siguranţă că Ucraina ar avea nevoie de trupe în spate care să lucreze la logistică, la mentenanţă echipamente, la construit tranşee, la făcut poliţie militară etc. Dar simpla prezenţă a unor trupe străine în Ucraina, chiar nesemnificative numeric, ar da un boost motivaţiei şi sentimentului de disperare actual din Ucraina unde au murit atât de mulţi încât nimeni nu mai are chef să lupte, nu mai găseşte un rost dintr-o eventuală victorie.

Dacă tu eşti bătrân de 50 de ani şi ţi-a murit copilul de 20 în război, mai ai chef să lupţi? Pentru ce? Dacă tu ai 16 ani şi ţi-a murit fratele de 25 de ani în război mai ai chef să lupţi? Principalul factor care dă problema mobilizării generale în Ucraina, care încă nu a fost realizată, este numărul mare de morţi şi darea pe faţă a faptului că şefii militari folosesc soldaţii de rând ca carne de tun trimiţându-i în misiuni imposibile şi punându-i să lupte până la ultimul, lăsându-i în cele din urmă pe front să cadă victime ruşilor, care vedem cu tratează “teroriştii”.

Deci în rezumat, există ideea că dacă există suficientă presiune convenţională, o putere militară poate pierde un război, fără a apela la nucleare. Este dat exemplul SUA cu Vietnamul. Paralela este total ilogică deoarece SUA nu avea opţiunea folosirii nuclearei deoarece nu ar fi ajutat la nimic. Ce putea să facă SUA, să distrugă total Vietnamul? Ar fi ajutat asta la scopul iniţial al opoziţiei în faţa expansiunii comunismului? Cu ce? Pe de altă parte, SUA nu era deloc ameninţată. Când a existat ameninţarea cu rachete plasate în Cuba, SUA a ameninţat că va ataca navele ruseşti care le-ar transporta. Astfel, s-a ajuns la negocieri şi puterea “invadatoare”, adică URSS, a dat înapoi. Acum situaţia e complet diferită. Rusia este ameninţată total prin ocuparea Ucrainei de către NATO şi ce s-a întâmplat de la declanşarea războiului până acum a fost consolidarea opiniei în rândul poporului rus că acest război nu este doar unul de “reîntregire” a teritoriilor şi recuperare a vatrei istorice a Rusiei, ci este unul de apărare împotriva expansiuni vestului care plănuia să bage nuclearele în coasta ruşilor.

Deci dacă trebuie făcută o paralelă, aceasta trebuie făcută cu Cuba, nu cu Vietnamul sau cu Koreea. Koreea de Sud este dat ca exemplu de rezistenţă împotriva “răului” după intervenţia americanilor. Deseori, mai ales la începutul războiului, propadanga ucraineană dădea ca exemplu faptul că solaţi ruşi au luptat pe avioanele nord-coreenilor direct în conflict cu soldaţii americani şi uite că nu s-a ajuns la război nuclear. Dar din nou se omite faptul că nicio putere nucleară nu a avut vreun risc existenţial în războiul din Koreea.

Arsenalul nuclear

Mai întâi trebuie să facem un scurt rezumat al arsenalului nuclear. SUA are 400 de silozuri de unde pot fi lansate aproximativ 1600 de rachete intercontinentale ICBM. Dar SUA are o triadă de opţiuni, oficial. Adică: 1) ICBM-uri lansate din silozuri subterane 2) submarine care lansează rachete nucleare (unele cu acelaşi potenţial de distanţă ca ICBM-urile deşi nu ştim efectiv ce dotări au aceste submarine, ele putând fi modernizate mult mai facil ca silozurile) 3) bombardiere cu rachete nucleare care pot transporta însă un număr limitat şi într-o perioadă mult mai mare decât celelalte sisteme.

De cealaltă parte, la ruşi, pe lângă aceste 3 tipuri de nucleare, mai există lansatoare mobile care însă după părerea mea nu mai sunt multe funcţionale deoarece avantajul competitiv al acestora s-a cam pierdut. Iniţial, aceste lansatoare mobile erau folosite deoarece silozurile sunt teoretic expuse monitorizării din satelit şi pot fi anihilate. Dar lansatoarele mobile pot fi mutate ca nişte piese mobile pe o hartă imensă şi locaţia lor necunoscută. Mai concret, acestea pot fi produse, staţionate şi servisate în munţi, în locaţii sigure, ferite de eventuale bombardamente, eventual secrete de unde pot să iasă şi să meargă pe o anumită rază, de unde să lanseze nuclearele. Cum Rusia este mare, ele au fost gândite ca un avantaj strategic al ruşilor în urma sforţării cu găsirea unei soluţii la “războiul stelelor”.

Războiul stelelor în sine necesită spus câteva vorbe. După ce americanii au câştigat cursa spaţiului, au plasat sateliţi care urmăreau non-stop ce fac ruşii. De aceea, bazele de lansare erau cunoscute şi nu se puteau construi altele noi deoarece fotografiile din sateliţi puteau uşor identifica aceste baze. Ruşii au găsit natural soluţia unor lansatoare mobile, imense evident din cauza mărimii rachetelor nucleare, care au nevoie de mult combustibil pentru a parcurge cei 4-5000 de km.

În ziua de astăzi însă, sateliţii pot urmări în timp real orice şi chiar dacă mobilitatea oferă un anume avantaj acestor lansatoare, cum existenţa şi locaţia lor nu mai poate fi ascunsă sateliţilor, raportul cost-beneficiu nu mai rentează şi probabil Rusia mai are doar asseturile moştenite, neinvestind noi fonduri în alte astfel de lansatoare.

Ca timp de la lansare până la ţintă, durata este de aproximativ 25 de minute. Pentru ICBM-uri. Pentru rachetele lansate din submarine, este mult mai mică, depinde de unde sunt acestea ascunse. SUA au descoperit submarine inamice (ruseşti sau chinezeşti) la 200km de coasta de est. Cum distanţa este mult mai mică, vă daţi seama că şi timpul de la lansare până la atac este infim, de sub 5 minute.

Singura constrângere a submarinelor este costul mare de administrare. De aceea, ele sunt şi denumite “strategice” şi în planurile de război nuclear, sunt considerate ca făcând parte din al 2-lea val. Adică, după ce în primul val nuclearele ţintesc complet obiectivele cele mai importante ale inamicului, în al 2-lea val, lansarea se va face după analizarea succesului primului val, pentru acele obiective care au scăpat.

Există evident o ierarhie a obiectivelor şi acestea ar necesita un articol întreg de discutat. SUA de exemplu are 3 locaţii de bunkere importante. Le spunem bunkere deşi practic ele sunt oraşe subterane cu dimensiuni imense. Unul este sub Pentagon unde au loc în caz de război nuclear toate operaţiunile de administrare a statului. Altul este în Munţii Cheyenne în Wyoming unde este sediul Norad şi unde s-a săpat de decenii, existând chiar filmări cu aceste oraşe subterane şi altul tot în munţi în nord, unde este sediul de comandă şi control pentru armată şi de unde va fi condusă SUA după război.

Deci oricare dintre aceste locaţii pot fi considerate ţinte principale pentru ruşi, de aceea submarinele ruşilor vor lansa abia după primul val, în caz că aceste locaţii vor scăpa în primul val. Similar, şi americanii plănuiesc să păstreze submarinele pentru a lovi locaţii vitale după ce primul val se va fi terminat.

Un alt rol pe care îl pot avea submarinele, este de lovire preemtivă neanunţată a unei locaţii extrem de importante, ca alternativă la primul val. Dar este greu de explicat rolul de “strategic” al submarinelor nucleare. Acestea pot fi folosite cu numeroase scopuri în numeroase situaţii. De exemplu, chinezii au “scos capul” unui submarin nuclear lângă coasta de est a SUA pentru a demonstra că pot să treacă neobservaţi. Depistarea submarinelor este încă imposibilă şi ţine de noroc.

Cum eficienţa lansării ICBM-urilor este necunoscută, atât cu privire la capacităţile proprii cât şi ale inamicului, deoarece submarinele sunt teoretic high-tech inclusiv ca personal, ele sunt soluţia de backup pentru lovituri sub centură în caz de probleme majore în primul val.

M-am luat dus de val şi am intrat deja în război fără a termina capitolul arsenalului. A mai rămas de menţionat sistemul de monitorizare şi apărare: ambele puteri au sateliţi care urmăresc lansarea unei nucleare. Pe baza amprentei unei rachete intercontinentale, deoarece se emite multă căldură, fie prin observare în infraroşu, fie pe amprente electromagnetice înregistrate în timp sau modelate, sateliţii depistează lansarea şi încep calculele traiectoriei. În general, tradiţional, ICBM-urile au traiectorie liniară, deci se poate calcula uşor o eventuală ţintă, în vederea tentativei de interceptare. Dar pentru a termina cu capitolul detecţiei, americanii se laudă că stau mai bine ca ruşii la detecţia din satelit. Cu toate acestea, pe lângă satelit, pentru a confirma lansarea, se foloseşte şi un alt radar pentru a evita riscul unei confuzii. Radarul este fie unul fix, dacă e posibil, fie unul mobil sub forma acelor avioane AWAKS (Airborne early warning and control). SUA au în jur de 30 de astfel de avioane. Alternativ se pot lansa fightere cu radar pe ele în proximitatea posibilă a lansării pentru a valida observaţia.

Deci depistarea lansării de nucleare este vitală deoarece primul val poate anihila complet puterea de răspuns. Prin urmare, dacă ruşii de exemplu lansează, fie doar o singură rachetă, americanii trebuie să răspundă deoarece această lansare poate fi fatală. Chiar dacă lansarea este una singură, combinată cu lansări de pe submarinele strategice şi combinată cu eventuale alte lansări neobservate (deoarece orice sistem de monitorizare nu poate fi perfect şi o observaţie poate avea în spate 3 rateuri sau 30), este vital răspunsul rapid.

Dar deoarece un răspuns necugetat poate fi de asemenea fatal şi observaţia poate fi eronată, protocolul prevede ca un radar terestru să confirme observaţia rachetei pentru a corobora datele şi a lua o decizie bazată pe informaţii cât mai certe.

Am menţionat că sateliţii pot observa lansarea în infraroşu. Evident, există şi posibilităţi limitate de observaţii vizuale, dacă condiţiile meteo permit. Dar declarativ, protocoalele prevăd ca la depistarea lansării prin amprentă de infraroşu, preşedintele să fie pus în alertă, acea valiză cu butonul nuclear deschisă, preşedintele pregătit şi se aşteaptă confirmarea şi eventual alte observaţii. Dacă confirmarea este dată, preşedintele apasă pe buton şi decide primele ţinte, în funcţie de lansare. Evident, dacă de exemplu e un război India Pakistan şi lansarea are loc din India iar observaţiile conclud că ţinta este Pakistanul, nu ştiu dacă decizia va fi de lansat un prim val complet de sute de rachete către ruşi. De aia este acest proces de observare, alertare, confirmare şi decizie.

Mai greu este însă de reacţionat dacă lansarea are loc din submarine, aşa cum am zis, care se pot afla în proximitatea ţintelor şi pot să aibă ca obiective anumite puncte cheie cu rol în infhibarea capacităţii de reacţie. Dar cum oricât de multe puncte cheie ar distruge ruşii (invers valabil), americanii au alte resurse, la fel de fatale, acest echilibru de forţe a dus la nefolosirea până acum a nuclearelor.

Pe lângă submarine, mai nou avem rachete hypersonice cu focoase nucleare. Deşi capacitatea de transport e limitată, avantajul acestor rachete este viteza şi faptul că nu pot fi date jos deoarece îşi pot modifica traiectoria. Atât americanii cât şi ruşii au aceste rachete, deşi americanii încearcă să joace puţin teatru simulând unele eşecuri. Care însă pot fi adevărate, nu ştim noi 100%. Hypersonicele nucleare pot însă doar trage o înţepătură deoarece deşi nu pot fi date jos (decât cu laser), ele nu pot căra prea multă muniţie. Dar ele sunt o alternativă economică la submarine care pe lângă capitalul uman consumat raportat la puterea de distrugere, menţinerea unei flote relevante este imposibil. Asta în comparaţie cu un arsenal de hypersonice care nu costă foarte mult, sunt uşor de păstrat, uşor de produs, uşor de lansat. Repet, comparat cost-performanţă cu submarinele. Acestea nu neagă şi nu fac oboslete submarinele, deoarece submarinele oferă elementul surpriză şi proximitatea faţă de ţintă, plus mobilitatea maximă datorită elementului stealth.

În final, de departe, cele mai noi şi mai importante capacităţi sunt nuclearele din sateliţi. Din păcate prea mult nu avem ce să spunem la acest capitol. Evident că lansarea din sateliţi a nuclearelor este tehnic posibil, este probabil implementată şi oferă toate avantajele la care ne putem gândi: siguranţa locaţiei (mult succes să depistezi sateliţi cu nucleare în ei), rapiditatea lansării şi loviturii, mişcarea facilă în locaţii de interes. Principalul dezavantaj este însă costul mare. Dar dacă ai la îndemână o imprimantă de bani, poţi măcar câteva sute de sateliţi cu nucleare să lansezi pentru a fi sigur că în caz că totuşi rusnacii fac ceva aiurea cu submarinele şi îţi distrug centre de comandă importante, vreun centru de backup poate da comanda la sateliţi să trimită o ploaie de nucleare şi să radă Rusia instant. Sau vice-versa.

În finalul finalului ţin să menţionez că pot exista opinii că sateliţi cu nucleare nu există deoarece există tratate internaţionale care interzic armele în spaţiu. Ha, ha, ha. Ar fi absurd să ai capacitatea să ai astfel de sateliţi şi să nu foloseşti acest avantaj. Şi ruşii şi americanii, pun pariu că au ca prim obiectiv de cercetare la programele lor de spaţiu, nu doar sateliţii de monitorizare ci cei cu nucleare. Zvonurile că americanii i-au prins pe chinezi testând în spaţiu distrugerea unui satelit ne arată doar ce preocupări are a 3-a putere spaţială (care trece rapid pe locul 1) cu privire la sateliţii militari. Faptul că chinezii sunt preocupaţi de a da jos cu sateliţii americanilor, nu e din cauza grijii lor că pot fi monitorizaţi deoarece e imposibil sau foarte greu să dai jos cu toţi sateliţii americani care probabil împânzesc toate orbitele şi monitorizează diverse frecvenţe. Chinezii testează distrugerea sateliţilor în spaţiu tocmai pentru că deja există sateliţi cu nucleare care pot fi lansate împotriva lor şi aşa cum era nevoie de 1-2 sau 5 teste nucleare pentru a face un arsenal de 1600 focoase şi a calcula scenarii militare, e nevoie şi de câteva teste în spaţiu pentru a fi gata pentru războiul stelelor, când după distrugerea pământului, din bunkerele unde vor sta ascunşii, nebunii lideri ai lumii vor continua distracţia în spaţiu, fiecare încercând să dea jos cu sateliţii care poartă arme nucleare ale inamicului, care au ca rol lovituri post-nucleare, când după iarna nucleară, elitele vor scoate capul din bunkere şi vor încerca să stăpânească întreaga planetă. Pentru a nu se trezi atunci cu nucleare, în perioada după primul şi al doilea val de nucleare care va distruge reciproc toate capacităţile şi în general toată planeta, cel puţin la nivel de scenariu, americanii plănuiesc folosirea sateliţilor din spaţiu de unde ultimele nucleare să le consolodeze poziţia de lider finali.

Dezarmarea nucleară

Există o falsă iluzie că asistăm la o dezarmare nucleară. Această afirmaţie se face pe baza publicării numărului de focoase deţinute de fiecare ţară. Pe lângă focoase, mai sunt silozurile, bombardierele, submarinele etc. Franţa de exemplu, mai are doar 300 focoase şi vreo 4 submarine dintre care doar unul este funcţional, restul în reparaţii. Banii sunt problema, dar şi faptul că au rămas tehnologic în urmă şi efectiv nu au răspuns nici măcar la hypersonicele nucleare ale ruşilor.

Zic că după mine dezarmarea este o minciună deoarece în fapt noi nu ştim programele secrete ale ţărilor. Deoarece nucleara a fost folosită, existenţa acesteia a fost scoasă la suprafaţă şi propaganda în fiecare ţară a pompat pe frica faţă de puterea acesteia şi pe riscul distrugerii omenirii prin consecinţele norului radioactiv, mai concret a IERNII NUCLEARE. Nu voi intra în amănunt pe acest subiect, unde mă poziţionez cumva contrar opiniei lui Jacobsen care zice ea că pe modele actuale, iarna nucleară poate fi mai nasoală decât s-a crezut. Personal nu cred în modelările climatice, deoarece deocamdată s-au dovedit total imprecise.

Pe lângă armele nucleare, armele convenţionale cu potenţial destructiv similar nuclearelor sunt mult mai numeroase. Ca propulsie, evident sunt aceleaşi mijloace discutate la nucleare, dar deşi focusul omului de rând este asupra nuclearelor, uităm de puterea distructivă a războiului convenţional realizat cu bombe conveţionale care deşi nu distrug omenirea întreagă, distrug omenirea acolo unde pică.

Puterea tehnologică, creşterea productivităţii şi a accesului la energie ieftină a făcut ca omenirea să producă arme convenţionale cu care planeta să poată fi distrusă de 100 de ori mai mult decât poate fi distrusă prin nucleare. Dacă de exemplu sunt vorbe că există nucleare care să distrugă de 10 ori planeta, nu cred că exagerez dacă zic că există arme convenţionale care pot să distrugă de 100 de ori planeta.

Faptul că nuclearele par a fi mai distructive decât convenţionalele face celor din urmă un mare dezavantaj legat de cost/beneficiu şi oportunitate. A fost cu adevărat oportun şi benefic pentru SUA să folosească nucleara împotriva Japoniei deoarece era ceva nou şi alternativa ar fi însemnat bombardarea convenţională cu o cantitate mult mai mare. Dar deoarece atunci nucleara era ceva nou, efectul scontat a fost realizat. Însă acelaşi efect se poate produce în ziua de astăzi cu 2 bombe MOAB convenţionale. Cu toate acestea, nuclearele sunt încă atracţia principală şi sunt folosite de maşinăriile de propagandă pentru scopurile dorite: uneori de a speria, alteori de a calma. Procentul din bugete alocat nuclearelor sunt un alt indicator al relevanţei scăzute a acestora. După mine, scăderea numărului de focoase, nu este efect al “dezarmării” ci al scăderii importanţei acestora în raport cu alte arme.

Nuclearele ca sperietoare

Am putea spune că Putin folosesc nuclearele ca sperietoare pentru a descuraja minionii din NATO să intre în război cu Rusia. SUA de asemenea folosesc nuclearele ca sperietoare pentru minioni, ca să nu mişte în front şi să nu facă nimic de capul lor, fără ordine de la stăpâni. În sensul că ni se spune că nu ne putem uni cu Moldova, deoarece dau ruşii cu nuclearele în noi. Dacă însă Moldova intră în UE, nu mai dau.

Nuclearele ca asigurare

Deţinerea nuclearelor de către SUA este pentru cei colonizaţi şi care nu prea au cap să judece per ansamblu, o garanţie că ruşii nu ne vor ataca, deoarece dacă ne atacă, puterea nuclearelor americanilor îi sperie. Deşi evident că şi ei au nucleare şi teoretic ar trebui să funcţioneze şi reciproca. Ca să nu mai spunem că americanii, ca orice ţară nucleară, nu vor folosi nuclearele decât atunci când siguranţa teritorială proprie le va fi ameninţată. Ruşii pot cucerit întreaga Europă fără ca americanii să lanseze o nucleară. Ba chiar, americanii vor să provoace francezii să lanseze nucleare împotriva ruşilor pentru a vedea şi a extrage cât mai multe informaţii despre arsenalul rusesc şi operaţionalitatea acestora, în vederea unui atac total final asupra Rusiei. Toată evoluţia acestui război converge către această teorie pe care am susţinut-o şi am explicat fiecare evoluţie a războiului prin perspectiva acesteia (vezi GEOSTRATEGIC, UN RĂZBOI RUSIA-UE ESTE INTERESUL MAXIM AL SUA – Martie 2022).

Una peste alta, în cazul de faţă, al războiului din Ucraina, nuclearele sunt folosite cu scopuri diferite de cele două puteri pentru a produce mai mult un discurs şi un narativ care să justifice sau nu implicarea sau restrângerea implicării.

Ce contează în realitate este puterea cumulată, fie nucleară fie convenţională, puterea economică şi de asemenea numărul soldaţilor, al generalilor, numărul armelor high-tech disponibile. Asta în perioada iniţială a războiului. Ulterior contează şi adaptarea la război. Vedem câte surprize a oferit războiul din Ucraina cel puţin prin prisma dronelor. Foarte puţini observă, că în perioada iniţială când Ucraina deţinea dominaţia dronelor, această supremaţie i-a ajutat pe ucrainieni să dea înapoi pe ruşi. Ulterior când ruşii au început să cumpere dorne de la iranieni în masă şi ulterior să îşi dezvolte capacităţile de producţie, situaţia s-a inversat. Dronele sunt folosite în ziua de astăzi cu scopuri multiple şi deţinerea lor în număr mare oferă evident avantajul principal. Dronele pe lângă monitorizarea liniei frontului, pot face pătrunderi în adâncime şi pot lovi obiective importante cum ar fi tancuri, piese de artilerie, cazarme, radare etc. Practic dronele pot frâna avansul inamicului, dacă sunt în număr suficient. Dronele pot fi folosite şi în apărare şi în atac. Deşi în prezent dronele sunt telecomandate, apariţia dronelor autonome care să conlucreze sincron va fi o nouă etapă în război. Iar apariţia fabricilor autonome de produs drone la costuri cât mai mici va garanta dominaţia militară, dacă nuclearele nu vor reuşi să distrugă omenirea aşa cum ne spun experţii.

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.