Cristoiu analizează pe larg despre autorizaţiile de incendiu. Realitatea este următoarea. Normele din lege şi normativele sunt imposibil de realizat pentru o ţară săracă ca România. Este absolut imposibil şi total prohibitiv din punctul de vedere al costurilor ca aceste norme şi legi să fie implementate.
Nu este deloc vina Guvernului sau a pompierilor sau a autorităţilor că proprietarii nu fac ce trebuie cu proprietăţile lor pentru a le proteja de foc. În ziua de astăzi cunoştinţele sunt complete, aparatele electronice de asemenea, opţiunile de rezolvare a unor probleme punctuale sunt la îndemâna tuturor. De asemenea sunt legi nescrise cum ar fi că nu trebuie să te zgârceşti la instalaţia electrică ci trebuie să faci totul cum trebuie, fără a face rabat.
De departe, indiferent de norme şi reguli, nu doar în domeniul prevenirii incendiilor, vor exista mereu şmecheri care vor tăia colţul, atât la proprietarii care comandă anumite lucrări, cât şi la doreii care realizează aceste instalaţii. Personal am cunoscut un electriciat căruia i-a ars casa de la o instalaţie electrică improvizată.
Deci o primă concluzie pe care doresc să o accentuez este că este corectă varianta cu acel afiş cum că unitatea nu are îndeplinite „normele” de protecţie împotriva focului, care norme oricum sunt aberante. Acest exemplu cu „normele” este doar o mică parte din nenumăratele, aberantele şi costisitoarele „norme” pe care birocraţii de la UE ni le bagă pe gât când în realitate, focusul asupra unor aspecte care nu pot fi controlate şi asupra unor riscuri mici este cu mult sub focusul asupra unor aspecte mult mai importante, care sunt la îndemâna decidenţilor şi care ar putea fi rezolvate.
Mă refer aici, că de exemplu, oferirea de energie ieftină şi posibilitatea ca europenii să nu mai facă frigul iarna, e la îndemâna decidenţilor foarte facil, şi nu mă refer neapărat la renunţarea la sancţiunile asupra Rusiei care oricum sunt sancţiuni pentru unii şi doar în aparenţă deoarece oricum gazele ruşilor ajung la noi, dar sucelile legislative şi virtuţiile care se doresc afişate fac ca preţurile să fie triple. Aşadar în loc să ne ferească prin norme draconice de eventualitatea unui incendiu, care oricum nu este garantat că nu va apărea cu toate normele implementate, mai bine liderii europeni şi slugile lor de la guvernele ţărilor ar face mai bine să nu mai bage taxe şi impozite aberante conform planului „green deal” şi mai ales să nu mai interzică oamenilor să folosească surse de energie ieftină şi la îndemână, cum ar fi lemnele, cărbunii, gazele şi chiar centralele nucleare.
Un al doilea aspect este că mai ales la noi, la Românika, chiar dacă normele s-ar aplica oficial, cum preţul respectării acestor norme este foarte mare, se va crea inevitabil încă o instituţie unde salariile şi mitele vor fi mari. Aşa cum de exemplu acum la ASF se munceşte puţin pe bani mulţi deoarece cine dă ştampila decide dacă o bancă mai rămâne pe piaţă sau nu, sau dacă un CAR sau dacă un IFN, tot aşa şi la pompieri dacă chiar se va respecta legea, vor fi posturi care se vor cumpăra pe piaţa neagră cu bani grei pentru ca anumiţi şmecher să poată rămâne pe piaţă deoarece evident o şpagă va fi mai ieftină decât costurile implementării tuturor cerinţelor „normelor de securitate”.
Asta nu prea înţelege şi nu are habar Cristoiu, că acele norme sunt practic imposibil de aplicat în condiţiile economice din România. De asemenea, normele pot fi mereu fentate prin varii ocolişuri şi tot ce îţi trebuie este o consultanţă cum trebuie de la pompieri ca să ştii să jonglezi printre ele.
Adevărata problemă cu normele de foc, ca şi cu condusul pe străzile publice de către beţivani fără carnet şi de multe ori sub 18 ani este cultura şi nivelul intelectual al boporului, care e în permanentă diluare din cauza emigraţiei creierelor care e cauzată însă de Coaliţie şi munca pe care această coaliţie a făcut-o în ultimii 30 de ani în ţara noastră.