Cred că ultimul articol despre starea războiului a fost în DE CE SE GRĂBESC RUȘII? din 16 DEC 2023.

Situaţia pe front este nasoală, dar doresc să vă atrag atenţia asupra unui aspect. Toată lumea – şi chiar eu am muşcat din această gogoaşă – credea că odată cu iarna, deoarece vine frigul şi zăpezile, războiul ia o pauză şi cu excepţia unor bombe pe ici pe colo, maci mişcărui nu există.

Va reamintesc că Avdivka este o redută fortificată dinainte de război deoarece este ca o cetate naturală, fiind greu de cucerit. Ruşii o înconjoară şi îi atacă pe ucrainieni din toate părţile. Dacă pică, ruşii mai mută linia frontului cu vreo 50 km cel puţin şi stabilizează ditamai teritoriu împrejur.

ACTUALITĂŢI DIN UCRAINA – 26 OCT 2023

Atât Avdivka cât şi alte localităţi mai mici din zonă, conţineau fortificaţii construite înainte de acest război, chiar de când au pornit frecuşurile din Donbass şi când ucrainienii se aşteptau de atunci să primească un răspuns de la ruşi. Prin urmare au fortificat tot ce se poate la graniţa Donbass-ului.

Nu am urmărit îndeaproape luptele, ca mai înainte deoarece şi eu sufăr de Ukraine-fatigue. Dar, pe ici pe colo, iată un scurt rezumat cu cele mai importante mişcări (sau stagnări) recente:

Avdivka a picat – este poate singurul eveniment care a transpirat în presa de la noi. Ce nu se spune este însă că cucerirea Avdivkei a durat mult mai puţin decât în cazul Bahmut deşi cel puţin din punctul de vedere al terenului, Avdivka era mai faboravilă decât Bahmut-ul. Sunt mai multe simularităţi cu Bahmutul, prin aceea că aici erau cei mai motivaţi luptători ucrainieni, cu experinţă şi motivaţie puternică. Ei practic, ar fi urmat să recupereze Doneţkul dacă SUA le da arme, avioane, rachete şi de toate ucrainienilor cu care să îi facă muci pe ruşi.

Despre cum a picat Avdivka nu discutăm prea mult doar că, ca şi în Bahmut, ruşii au aplicat tehnica cleştelui. Evident mulţi ucrainieni au fugit în ultimul moment, cu greu, mulţi au fost prinşi, alţii hăituiţi. Măcel. Pe lângă două Leoparduri lăsate în urmă deoarece s-au împotmolit în neşte gropi, ucrainienii au lăsat muniţie şi echipamente în urmă, semn că retragerea a fost cam haotică. Chiar dacă o companie Azov a ajutat la retragere, este clar că cumva conducerea armatei nu a avut un plan de retragere şi nici o strategie cu privire la Avdivka.

Ce urmează? Ruşii vor recupera toate sătucele dimprejur şi vor consolida un cordon de cam 50k în proximitatea Doneţk-ului, poate chiar până la Pokrovks. Această marjă este necesară pentru a feri Doneţk-ul de artileria ucrainienilor care bombardează locaţii civile şi evident pune în pericol viaţa locuitorilor. Vă reamintesc că Doneţk încă este locuit şi avea în 2017 1 mil de oameni. Chiar dacă mergem pe o estimare de 20% care să nu fii plecat încă, asta înseamnă un oraş cât Galaţi-ul. Pe lângă populaţie, evident Doneţk are spitale, depozite, clădiri cu beciuri care pot fi folosite pentru comandamentele armatei etc, deci pe scurt, e important pentru ruşi ca Doneţk să iese în afara razei de 50km cât poate artileria să dea lovituri mortale precise.

Un amănunt interesant este că un voluntar rus care a postat pe Telegram câteva statistici cu pierderile ruşilor (16 mii soldaţi şi 300 tancuri) a fost sinucis de ruşi. Nu aveam habar de acestă categorie de sprijin a armatei ruse, dacă nu aflam de la propaganda oficială ucraineană care a evidenţiat bineînţeles acest „incident”. Această mişcare de voluntari ajută armata, strănge bani, cumpără echipamente. În Rusia! Şi culmea, îi pasă de oameni, de pierder, de faptul că nu se luptă cu cap.

Că veni vorba de luptat cu cap, un general imbecil rus, s-a gândit să facă o inspecţie a trupelor. Ucrainienii au aflat (aka au văzut live pe sateliţii americanilor) şi au trimis câteva rachete Himars şi i-au făcut muci. Zeci de morţi, doar pentru că generalul dorea să le vadă unghiile? De aceea zic că acel buffer de 50km, cam cât bat Himars-urile primite de ucrainieni, este vitală pentru siguranţă şi prin urmare, ruşii vor încerca să o realizeze în jurul Doneţk-ului.

Că veni vorba de această graniţă, cea mai optimistă variantă de exit din acest război pentru ucrainieni, ar fi ca ruşii să accepte să cedeze, pe lângă ce au acum, un buffer de 50km în jurul teritoriilor deja ocupate. Dar negocierile de pace nici nu auzim de ele, darămite să sperăm că se va termina curând. Din contră, SUA vor „long war”

Singura speranţă de pace vine doar în scenariul unei lovituri de stat în Ucraina în care armata să îl dea jos pe Zelenskzy care este oricum extrem de nepopular, mult mai nepopular decât ne imaginăm noi şi decât transpiră în afară.

Însă după ultimele mişcări, Zelensky nu doar că încă are frânele puterii dar şi-a consolidat puterea prin mătrăşirea principalului inamic, şeful armatei care cerea nu neapărat negocieri şi pace cât măcar mobilizarea. Deoarece, vă reamintesc, Ucraina încă nu a declarat stare de război deoarece asta ar presupune mobilizare care ar fi foarte nepopulară.

Faptul că Ucraina nu a declarat încă stare de război şi mobilizare ar trebui să fie suficient să ne pună semne de întrebare cu privire la aderenţa reală a poporului faţă de cauza ucraineană.

După mine, majoritatea populaţiei este cumva în expectativă, speră ca vestul să finanţeze masiv Ucraina şi ca armata de profesionişti cu voluntarii care s-au oferit după, cu armele oferite de vest să fie suficient pentru a câştiga. Adică, judecând pe câteva aspecte legate de starea lucrurilor, nu cred că putem concluziona sigur 100% că ucrainienii sunt trup şi suflet alături de Zelensky, chiar dacă vocal sunt clar împotriva ruşilor şi şi-ar dori să fie primiţi în UE şi NATO, cu condiţia ca ei să nu facă prea mult efort însă, mai precis să se ducă pe front sau să accepte tot ce presupune starea de război (naţionalizarea resurselor, munca patriotică, salarii mici, raţii de mâncare etc).

Mare parte din ucrainieni, cei care nu sunt direct afectaţi de război, deşi au o viaţă grea, au totuşi o viaţă relativ normală. Iată de exemplu, ce zice un Estonian care având nevasta ucraineană, deşi ar putea să locuiască la el în ţară, consideră că viaţa în Ucraina e mai bună decât în Estonia, cel puţin pentru el, prin prisma nivelului de trai. Am urmărit întreg videoul şi estonianul ne explică cum şi-a renovat casa, cum afacerile merg bine, cum îi place sauna deşi au şi un ciubăr, etc. Locaţia este proximitatea Odesei

Cu privire la alte zone ale fronului, pe Zaporojnie ruşii încă nu au recuperat Robotyne dar este doar chestiune de timp. Personla nu înţeleg dezinteresul ruşilor pentru această regiune decât că, suspiciunea că doresc să taie ucrainienilor ieşirea la Marea Neagră nu e prea reală. Evident că dacă costurile vor scădea, avansul va avea loc şi aici, dar deocamdată dacă ne uităm pe hartă, acest front este cel mai vestic progres al ruşilor, prin urmare e firesc ca prioritatea să fie în alte zone, cu tot riscul – dovedit deocamdată scăzut – al penetrării ucrainienilor spre Crimeea.

Mai degrabă, ruşii preferă să „rezolve” loviturile ucrainienilor asupra Crimeei prin acţiuni punctuale de pedepsire pentru fiecare lovitură semnificativă a ucrainienilor.

Vilohorivka este de departe prima pe lista todo a ruşilor deoarece au avut-o înainte de revenirea spectaculoasă a ucrainienilor în toamna din 2022. De asemenea, pe direcţia Marinka ruşii vor avansa iarna asta deoarece probabil infrastructura le permite să se mişte mai bine în această porţiune a frontului, spre deosebire de Zaporojnie unde avem teritoriu nămălos, ape, mlaştine, nisip, e vorba de acel teritoriu unde „cineva” a distrus barajul pentru a inunda zeci de kilometri pătraţi şi pentru a crea un câmp deschis unde avansul oricărei armate se supune tirurilor inamicilor, neavând nicio protecţie de genul clădiri sau pomi care să obtureze vizibilitatea.

Partizanii pro-ruşi (sau pro-polonezi) din Lvov sunt de asemenea o noutate ciudată. Ştiri au apărut doar pe anumite canale, cum că partizani anti-guvern au făcut unele atentate la unele depozite de muniţie din Lviv. Evident că pot fi multe variante, ce este cert este că ucrainienii au probleme interne, pare un mocnit care stă să se aprindă.

Cert este că după pierderile de acum, pentru a restabili încrederea, e nevoie urgentă de ceva victorii, altfel moralul se va pierde. Moralul este deja jos, dar etapa în care suntem acum va determina cumva pe unde va trece linia de separare, la cel mult 50km de ce au acum ruşii – în scenariul pozitiv, sau mult mai aproape de noi, poate chiar la graniţă, dacă varianta cu războiul perpetuu dorit de americani va domina politica ucraineană şi o lovitură internă nu va reuşi decuplarea de Imperiu pentru a începe negocieri rapide şi avantajoase cu ruşii, avantajoase în perspectiva mult mai răului care se poate întâmpla dacă se continuă politica actuală, care este evident că nu dă rezultate.