1. Ucraina nu a declarat stare de război

Declararea stării de război ar presupune mobilizarea generală, ceea ce regimul actual aflat la putere în Ucraina se teme să introducă deoarece este nepopular. Dar oare ce ne spune faptul că nu tot poporul este chiar atât de dornic să îşi dea viaţa pentru ţară şi Zelenski se teme atât de mult că va pierde puterea dacă declară mobilizarea încât preferă să îi rejecteze pe americani care condiţionează continuarea finanţării şi trimiterii de arme de declararea mobilizării generale?

Ca orice şmecher din zonă, şi ucraineanul de rând speră că va veni francezul să lupte pentru el, aşa cum românii speră că va veni NATO să ne apere de ruşi, nu tinerii noştri vor fi trimişi carne de tun.

Faptul că ucrainienii au totuşi victime, au avut voluntari şi multă vreme nu a fost justifiată mobilizarea poate fi înţeles. Faptul că să ajuns până acolo încât americanii să îi ceară explicit lui Zelensky să declare mobilizarea este un indicator al realităţii care ne este nouă prezentată, cum că Ucraina este o ţară cu un popor unit în jurul liderilor, care doreşte să se afirme, care e gata să îşi dea viaţa pentru ţară şi să moară cu rusul de gât pentru ţărişoara lor.

Ei bine, pe cât de şocant, pe atât de adevărat. Poporul ucrainean nu este dispus să fie mobilizat şi îl şantajază pe Zelenski. Salariile imense pe care le ia soldaţii voluntari, de peste 2500$/lună, au fost suficient de motivante pentru a atrage pe toţi tinerii care doreau să facă un ban rapid. Evident patrioţii au fost pe front în prima tranşă şi de mult timp au fost eliminaţi. Au urmat apoi patrioatele, care după ce au lucrat la strung ca să facă arme sau la oală ca să facă mâncare pentru soldaţi, au pus mâna pe armă şi au mers pe front.

Dar dacă mobilizarea nu ar fi populară jos, la baza piramidei, sus la vârful piramidei, declararea stării de război ar presupune naţionalizarea industriei şi transformarea acesteia în industrie de război. Ori actual, motivaţia liderilor politici ai Ucrainei de a rămâne în Kiev şi a lupta pentru ţară luând decizii administrative înţelepte, este faptul că impozitele sunt reduse şi afacerile merg bine deoarece există „investiţii”, adică bani din afară care să „stimuleze economia”. Şi cum Ucraina vrea să intre în UE şi trebuie să aibă o economie „capitalistă”, „de piaţă” şi „competitivă”, cu siguraţă investitorii străini găsesc nenumărate oportunităţi de afaceri atunci când statul are toate motivele să treacă cu vederea controale, legi, reglementări, norme etc. Iar deoarece integrarea e prioritari şi UE trece cu vederea normele şi aquis-ul comunitar, Ucraina poate exporta în UE. Această schemă permite ca produse ieftine şi neconforme din Ucraina să fie exportate în UE cu adaosuri imense. Profiturile unde credeţi că ajung? La ucraineanul de rând? La fiecare baton de Roshen cumpărat, foarte posibil ca 1 leu ajunge la Poroshenko şi 1 leu la „partenerii” acestuia din UE care permit şi facilitează importurile şi mai debrabă 0.1 lei ajunge la muncitorii care în loc să facă arme pentru patrie, fac bani pentru patroni.

2. Conductele care duc gazul ruşilor în Austria încă funcţionează

Am tot discutat despre această „ciudăţeni”, cum că ucrainienii încă tolerează, administrează şi repară conductele care duc gazul rusesc la unguri şi la austrieci şi pe care gaz ruşii câştigă euroi frumoşi pe care îi pompează în rachete cu care îi fac praf pe ucrainieni.

Explicaţia oficială a acestei situaţii, deoarece nu sunt singurul care îşi pune întrebarea, a venit de la conducerea Ucrainei sub forma contractelor: doarece există contracte cu ruşii, de aia tolerăm, administrăm, reparăm şi chiar păzim aceste conducte. Mare minune că acestea nu au fost afectate din greşală de rachetele ruşilor deoarece vă imaginaţi că ditamai sistem de conducte de transferat gaze, de-a lungul a mii de km, ocupă ceva suprafaţă şi ruşii au tot bombardat Ucraina de sus în jos şi de la stânga la dreapta. Iată deci că totuşi rachetele învechite ale ruşilor, cumpărate de la koreenii de nord care le au şi ei de zeci de ani prin depozite, pot fi ghidate să nu lovească magistrala de gaze, deşi ruşii nu au probleme să lovească puncte cheie in distribuţia energiei electrice a ucrainienilor.

De departe, explicaţia pe care o dau eu este banii: ruşii, deşi se află în război cu ucrainienii, au pompat ceva comisioane în conturile offshore ale unor lideri ucrainieni ca să permită această situaţie. Pare ne necrezut? Nu, deoarece liderii ucrainieni pot să explice poporului situaţia şi poporul de asemenea nu are curaj să facă atentate sau să pericliteze funcţionarea conductelor deoarece pot fi executaţi sub pretext de colaborare cu inamicul sau sub alte forme de pretext. Cum democraţia nu prea mai există în Ucraina deoarece e război şi alegerile au fost suspendate, ne putem aştepta ca şi eventualele măsuri civice ce protest împotriva acestor conducte să fie interzise de putere.

3. Armele francezilor

De ce aleg francezii să meargă pe front şi nu acceptă să le dea ucrainienilor arme mai bune e de neînţeles. De departe, trimiterea pe front a mii de soldaţi, le pune viaţa în pericol şi e de aşteptat că vor fi victime. Pe de altă parte, Ucraina ar putea folosi eficient armele avansate ale francezilor, mai ales piesele de artilerie şi antiaerienele care ar ţine ruşii în loc.

Franţa, deşi se vaietă că nu poate produce necesarul de muniţie de care ar avea nevoie Ucraina, ar putea măcar să stimuleze industria militară să producă mai mult. Evident este chestiunea banilor, deoarece Ucraina nu poate plăti pentru arme, deoarece nu are bani. Tot ce primeşte Ucraina sunt fonduri pentru plata salariilor, a soldaţilor şi a pensiilor. Dar astea sunt mizilic, comparat cu fondurile alocate pentru ajutorul militar care însă nu se vor da direct, ci vor veni sub formă de materie primă.

Mergând la extremă, Franţa ar putea chiar dona Ucrainei una, două sau nouă nave Mistral. Care ar fi foarte bune pentru recuperarea Crimeei. Dar Franţa nu oferă nici măcar drone care s-au dovedit cât de utile sunt în război. Nu ştiu cât de actualizat este raportul guvernului francez cu privire la armele trimise, dar dacă ne uităm pe listă, Franţa a trimis 160 drone de recunoaştere Ucrainei şi 10 sisteme de detecţie. Este evident penibil, chiar dacă per total lista pare cuprinzătoare şi probabil valoarea este semnificativă. Însă un război nu se duce cu 160 drone de nuntă! Trebuie multe drone care să fie modificate pentru a lansa arme , dacă nu au drone militare. Cu câteva miliarde de euro, francezii ar putea cumpăra de la chinzei drone „de recunoaştere” şi ar putea plăti o firmă să le adapteze pentru a purta muniţie.

Dar Macron nu face ce este mai uşor, ci joacă aşa cum am spus, un joc periculos, având rol de vuvuzelă care cheamă la război. Francezii vor trimite câteva sute de soldaţi mai înainte pentru ca românii să se mobilizeze şi să trimită toată armata.

4. Răzbunarea lui Macron pentru înfrângerea din Niger?

După cum ştiţi, francezii au plecat cu coada între picioare din Niger şi alte ţări din Africa. Presa pune retragerea pe seama influenţei ruşilor deşi evident că ruşii fiind teoretic sub sancţiuni au o teoretic economie în colaps, fonduri slabe şi trimit teoretic tot ce pot pe front. De unde să mai aibe ruşii soldaţi şi bani de trimis în Africa şi cu ce scop? Doar ca să le pună beţe în roate colonizatorilor francezi?

Teoria răzbunării lui Macron pe Putin pentru gonirea din Niger este una total ilogică. Dacă în Niger Franţa a pierdut în faţa nigerienilor susţinuţi de ruşi, cum va bate Macron pe Putin doar ajutând ucrainienii în lupta directă cu ruşii? Nu e logic că dacă puteau şi erau buni la karate, francezii îi băteau pe nigerieni şi îi goneau ei pe ruşi de acolo, de unde deja aveau prezenţă, aveau parteneriate, aveau know-how-ul supravieţuirii în junglă şi alte de-astea. Prin urmare, deoarece acolo şi-au furat-o de la nigerieni, francezii se duc în stepa rusească să îi bată pe ruşi ca să se răzbune. Hilar!