Cifrele sunt clare: consumăm, ca ţară, mai mult decât producem. Consumăm pe credit. Plătim pensii pe credit. Facem „investiţii” pe credit. Oare mai au sens investiţiile dacă noi consumăm din ce în ce mai mult pe credit? 20 de miliarde în 8 luni!

Orice bancher întreg la minte ar lăsa cursul să crească pentru a descuraja importurile şi consumul, doar în România moneda este ţinută la un curs convenabil pentru ca marile compani să poată să îşi scoată profiturile şi să emită credit către filiale fără bătăile de cap ale fluctuaţiilor de curs care ar adăuga un cost al riscului mult mai mare, poate chiar nesustenabil.

Dar nu doar costurile riscului şi volatilităţii ar fi problema marilor companii care fac desfacerea mărfurilor în România, ci şi puterea de consum. Câte vreme creditele curg şi guvernul primeşte bani de la străini sau de la „investitorii” locali, cursul este ţinut la paritate cu euro, deşi noi nu avem acces la moneda euro şi avantajele grupului restrâns de membrii euro.

Puţini cetăţeni de rând ştiu că similar Shengen-ului, membrii de lux din UE au şi un shengen valutar, anume moneda euro şi o bancă care dă credite la toţi cu nemiluita. Minionii de la periferie care au propriile monezi şi nu au voie să acceadă la euro, au doar dreptul să emită obligaţiuni câtă vreme găsesc clienţi.

Chestiunile acestea nu le discută nimeni şi probabil niciun parlamentar sau ministru le înţeleg deoarece ei au făcut facultăţi private şi deşi indicatori precum balanţa de comerţ sunt chestiuni fundamentale ale macro-economiei, câtă vreme creditele curg şi nu se opresc, banii trebuie pompaţi atât pe ajutoare către balta electorale cât şi către investiţii către camarila politică.

Ataşăm acum şi un chart al exporturilor care par picate pe august. Nu ştim datele cât de corecte sunt şi nici măcar de ce s-au oprit la august. Se poate vedea însă trendul deloc optimist.