Search Results for: fabrica de consens

Am încercat să explic în mai multe articole că unul dintre fundamentele construirii noii ordini mondiale / noului reset este fabricarea consensului prin toate canalele de comunicare. Succesul noului reset este strict dependent – în etapa actuală – de menținerea constantă (sau chiar accelerată) a spaimei de virus care să justifice închiderea oamenilor în casă, distrugerea economiei, anihilarea clasei de mijloc și în ultimă instanță tipărirea de bani (trilioane în SUA) care să îmbogățească și mai mult pe adevărații profitori ai acestei crize. Ca bonus, dependența de ajutoarele guvernamentale, vor face mai facilă integrarea statelor și renunțarea la suveranitatea și specificul local și vor permite întărirea rolului organizațiilor supra-statale care vor fi proiectate ca salvatoare (încă o dată, după criza financiară din 2008) ale statelor individuale. Emergența fenomenului consensului fabricat este unul dintre primii muguri ai nașterii unui sistem totalitar, deoarece orice sistem totalitar are nevoie de o ideologie pe care să se sprijine deoarece idioții utili care sunt capetele de topor ale oricărei dictaturi nu pot fi controlați doar prin frică, ci frica trebuie să vină la pachet cu alte beneficii (plata o plomo) dar mai ales să aibă în spate o ideologie care să împingă mereu cât mai la extrem controlul și să anihileze rezistența. Ca orice sistem totalitar și în dictatura medicală – greșit intitulată așa, deoarece de fapt este o dictatură a miliardarilor – are nevoie de o ideologie și ideologia este simplă și nevinovată: “salvăm vieți”. Dar și comuniști pretindeau că ei luptă pentru binele comun, pentru eliberarea celor mulți – săracii – de sub povara celor puțini – bogații. Și ăștia de acum vor să facă bine pe cei mulți – bolnavii de virus – în detrimentul celor proști – covid-scepticii (care nu cred în virus, care cred că virusul este o gripă, care nu cred în măști și în vaccinuri etc). Spun deci că fundamentul unui sistem totalitar se bazează pe stabilirea unui pseudo-consens. Tot repet acest termen fabrica de consens, deoarece am referit pe Chomski. Dar reamintesc că consensul fabricii de consens este impropriu spus consens deoarece nu este o idee sau un set de idei stabilit la comun de o anumită comunitate. Bunaoară, în cazul nostru se încearcă răspândirea ideii că comunitatea medicală este unită și există clar un consens, cum că doar autoritățile știu ce medicamente sunt bune, ce orașe trebuiesc închise (cât mai multe), ce vaccinuri (toate, de fapt) trebuiesc făcute și cine le poate face (toți evident), etc. Acest pseudo-consens este apoi produs de fabricile de comunicare și transmis pe toate canalele de marketing și de “surse oficiale”. Evident că acum, în momentul de față, dictatura medicală se află în durerile creșterii (nu ale nașterii, deja depășită), așa cum Uniunea Sovietică Europeană se află în durerile creșterii (de asemenea, nu ale nașterii) – există rezistență la noile ideologii deoarece cultura democrației și sistemul de valori actual cu greu vor fi demolate, existând resorturi de reacție încă ne-inhibate. Vedem deja că în SUA, noile ideologii marxiste (lupta de clasă)

Am mai zis în articolul anterior că cabalistul Hartmann este un prim candidat pentru seria de articole Influenceri pseudo-suverani. Ca o paranteză, linia de producţie de influenceri pseudosuverani, nu este decât o secţie mai mică din Fabrica de produs consens care produce influenceri care sunt relee ale narativului oficial. Narativul oficial nu este musai un singur narativ, ci sunt narative diversificate, cu scopuri variate pentru segmente targetate de populaţie. Unitatea acestor narative este scopul final, adică deşi în formă ele pot avea diverse apariţii şi evoluţii, în esenţă împing în aceeaşi direcţie. Nu vreau să o lungesc pe direcţia strategiei ingineriei sociale în epoca inteligenţei artificiale şi a comunicării virtuale. Dar, ce doresc să atrag atenţia este că la fiecare comunicare la care belim ochii, trebuie să punem întrebarea: pentru cine lucrează acest om, care este priza la care el este mufat? Doar nebunii sunt independenţi şi emit idei aleatoare sau individualiste care să nu fie aliniate. Eu însumi, nu de puţine ori repet şi afirm o viziune creştină asupra lumii şi toată interpretarea evenimentelor o văd prin prisma războiului nevăzut dintre rău şi bine care în prezent se instanţiază în realitatea fizică şi excede spaţiului spiritual. Asta nu e ceva nou, este doar o problemă cu care creştinii se confruntă mereu, existând o scară a ispitelor, cei urcaţi sus de tot pe scară, având chiar lupte directe cu diavolii cum ştim din Vieţile Sfinţilor. Ce este nou, poate, este că în ziua de astăzi comportamentele de posesie demonică par ceva comun, oamenii nu par doar influenţaţi de demoni ci controlaţi în acţiunile lor. Cum altfel putem explica zecii de mii de morţi în câteva luni din Gaza şi tot vestul fluturând stindardul “valorilor europene” şi măcănind cu timiditate proteste irelevante, presărate pe ici pe colo în discursurile unei minorităţi din aparatusul de leadership, care au doar scopul să simuleze o democraţie şi unele valori care prin fapte nu există. Întorcându-ne la kabalistul Hartmann, după cum el ne povesteşte, a lucrat în SUA o bună perioadă şi a fost coleg cu Nulland. Faptul că este un critic vehement al UE şi al NATO îl salutăm şi ne aliniem, dar trebuie să vedem şi ce spune mai în amănunt şi de ce este el, dacă chiar este împotriva UE şi ce fel de UE şi-ar dori el. Deoarece personal, nu sunt de acord cu un stat global condus de antihrist, de exemplu, dacă am de ales între această variantă şi UE. Iar Hartmann pare un fel de profet al viitorului ce va să vină după războiul nuclear. Dar să luăm pas cu pas ce zice: “Războiul fondator al UE de astăzi este Războiul din Ucraina. Ei vor să hijackeze, să fure, războiul de agresiune rus împotriva Ucrainei”. Vedem deci din start că Hartmann nu consideră acest război ca un război de apărare al Rusiei împotriva NATO, deşi deseori face referire la Maidan, la Minsk, la miile de ruşi omorâţi de bombardamentelor ucrainienilor în provinciile pro-ruse care au fost scopul iniţial al

Orice carte de strategie de război învaţă că elaborarea unor scenarii extreme este obligatorie pentru înţelegerea realităţii şi găsirea unor soluţii optime. Cel mai interesant exemplu pe care îl dau mereu când vine vorba este însă din afaceri, anume invenţia roboţilor Kiva, cumpăraţi şi dezvoltaţi în prezent de Amazon. Inventatorul acestora a dat faliment cu o afacere online şi ulterior când a analizat motivele şi a intrat în altă afacere, a făcut un scenariu extrem de pozitiv pentru a rezolva chestiunea logisticii care după cum mulţi ştiu, este principala constrângere a comerţului electronic. Bunăoară, inventatorul, Mick Mountz şi-a propus să facă un scenariu de soluţie logistică în care un parametru să fie infinit pentru a îşi extinde orizontul şi a sparge convenţiile unei modelări încastrate în nenumărate bariere cunoscute sau necunoscute. A ales astfel ca să îşi imagineze că ar avea spaţiu de depozitare nelimitat. De la acest scenariu, şi-a propus să dezvolte un sistem de lucru, urmând ca chestiunea spaţiului de depozitare nelimitat să fie ulterior rezolvată după prima etapă în care s-ar găsi o soluţie la un spaţiu nelimitat. Evident că pare fantezie şi glumă un asemenea scenariu deoarece evident există o mare diferenţă între infinit şi spaţiul real de stocare pentru orice companie din lume, indiferent de buget. Dar cine crede că cei mai tari roboţi pentru logistică din lume sunt o glumă, nu are habar de economie. Pornind de la spaţiul nelimitat, au dezvoltat roboţii Kiva care iniţial cărau câte un raft întreg de produse pentru a aduce produsul comandat la un punct de colectare a comenzii, după care îl mutau la loc înapoi. Un model total diferit de tot ce exista până la acea dată când automatizările presupuneau bănzi de rulare care treceau pe lângă rafturi de unde cel mult exista posibiltatea ca anumite rafturi să elibereze un produs sau un batch de produse automat pe o banda rulandă de unde aceste produse să fie toate duse la punctul de asamblare al coletului. Aşadar paradigma imaginaţiei exuberante cu privire la condiţii extreme deşi evident că în lumea reală acestea nu vor fi extreme, au dus la noi idei şi noi modele de soluţii care au fost geniale şi au câştigat cursa cu modele cu vechime poate de zeci de ani, optimizate continuu şi dezvoltate masiv de companii specializate în domeniu. Cu excepţia eşecului companiei Webvan care însă nu era specializată în echipamente de logistică ci doar era o afacere online de livrat alimente proaspete, Mick nu avea deloc legătură cu domeniul logisticii sau al roboticii. Exemplele pot fi mult mai multe, poate Elon Musk este unul care a revoluţionat multe domenii tot printr-o gândire pe scenarii, punând obiective aproape infinite, targeturi atât de mari încât chiar şi realizarea doar a jumătate din aceste obiective ducând la progrese cu mult peste ale competiţiei. Scenariul pozitiv Voi lua două scenarii din punct de vedere al existenţei şi implicaţiilor chestiunii problemelor climatice. În scenariul pozitiv presupun că dracul nu e atât de negru, că modelele sunt exagerate, că

Pe măsură ce abonamentele nelimitate la internet devin mai accesibile şi pe meleaguri mioritice, cultura selfie-ului cuprinde întreaga demografie. Şi de unde selfie-urile erau văzute ca o manifestare specifică adolescenţilor care fiind neîncropiţi şi având personalitatea în coacere, doresc să îşi afirme imaginea în comunitate, ne trezim că toată lumea de toate vârstele e cu telefonul activat în poziţia standard, făcând selfie-uri sau poze la te miri ce banalităţi cum ar fi un bec electric chinezesc dintr-o instalaţie de lumini agăţată de un copac fie el artificial sau natural în mijlocul unei grămezi de anonimi care toţi se perindă ca credincioşii pe la moaşte prin faţa becurilor şi a “atracţiilor” din “târgurile” “de Crăciun”. Poate ar fi bine să nu mai folosesc ghilimele deoare cam totul e de pus în ghilimele. Evident că nu există nicio comunitate online, comunitate înseamnă cei cu care beau o sticlă de bere, mănânc o gogoaşă, ştiu cum îi cheamă şi ţinem cu aceeaşi echipă de fotbal. Restul sunt străini, chiar dacă poate genetic avem o oarecare suprapunere. Ideea de comunitate online a prins şi este imposibil de deonstruit într-un singur articol, fiind necesar o carte care să explice cum iluzia a luat locul realităţii prin virtualizare. Chiar cei care, îndeplinind criterile de mai sus ar avea o comunitate, mulţi nu se folosesc de comunitatea lor “offline” decât ca nişte obiecte de decor cu care să se proiecteze în online într-un anume fel, cum se văd ei pe ei sau mai bine zis cum doresc ei să fie văzuţi şi cred că sunt văzuţi dacă îşi asumă o anume prezenţă online. Mă afişez pe reţelele sociale pentru a arăta cât de cool sunt deoarece în primul rând am un trib şi apoi pentru a crea pretexte de a arăta ce cool sunt eu, prin interacţiunea sau comentariile celor 2-3 prieteni din jurul meu care mă includ în contentul lor, în comentarii, mă tăguiesc, îmi dau like-uri etc. Pe lângă această monstruozitate a simulacrului de comunicare online – o închisoare Piteşti ditigală după părerea mea – cu siguranţă mecanismul de stimulare a recompensei prin care reţelele “sociale” ne ţin captivi este o altă componentă care încurajază manifestarea online prin selfie-uri şi prin extensia acestora la poze de grup de la diverse evenimente, în esenţă tot pretexturi de construire a imaginii online, adică a icoanei noastre virtuale. De la lupta internă cu patimile, sau chiar de la sforţarea orgolioasă de a avea un anume progres intelectual şi de a dobândi o anumită cultură specifice tinerilor de acum 100 sau 20 de ani, de departe tinerii din ziua de astăzi au o singură obsesie (conştientă sau subliminală): construirea avatarului online, a imaginii pe care doresc ca ceilalţi să o aibă despre ei. Fără prea mult efort însă, singurătatea transpiră din ochii acestor tineri şi nu numai, deoarece aşa cum am mai zis există o extindere a relaţionării cu digitalul a tinerilor către categoriile mai în vârstă. De unde altă dată cei tineri învăţau de la cei bătrâni acum

Dacă nu te-ai speriat recent cu privire la faptul că poţi ajunge şomer sau trebuie să te reprofilezi pe politică, nu ştii pe ce lume trăieşti. Sunt multe lucruri de care avem a ne teme, de la vaccinuri ucigaşe şi inflaţie galopantă la războaie nucleare sau convenţionale, criză economică, tăieri de salarii şi măriri de impozite – tot pachetul. Colac peste pupăză, ca şă cum temerile oamenilor nu ar fi fost de-ajuns, ne mai sperie şi cu Inteligenţa Artificială. Ne sperie ei, dar se sperie şi ei. Am tratat numeroase subiecte şi aspecte în articolele anterioare, reamintesc pe scurt că IA este o armă şi contează cine o are. Iluzia că este o armă democratică, la care au acces toţi este evident iluzie. Cine dacă ar avea o armă atât de puternică ar oferi-o gratuit oamenilor? Părerea mea este că ieşirea la suprafaţă a boţilor de IA este un fenomen de necesitate (IA are nevoie de interacţionat cu oamenii pentru a creşte) nu de … bunăvoinţă din partea overlorzilor planetei care s-au gândit să dea şi la melteni ditamai capacitate de procesare a informaţiilor, nemai-întâlnită până acum. Nemai-întâlnită a fost pentru noi, plebeii, căci vă asigur că unelte mult mai avansate sunt disponibile şi dacă am ştii toate câte sunt, am avea riscul să înnebunim atât de frică cât şi de umire, aşa cum ar fi probabil uimit un medieval în faţa unui elicopter care planează deasupra lui, deşi probabil dragoni au mai văzut şi medievalii … Cel mai important fenomen pe care doresc să îl tratez este legat de frica cu privire la această unealtă. Sunt multe aspecte, le voi lua pe rând sper să nu uit nici unul. Frica de rămânere în urmă Am observat şi la mine aceast sentiment. Există o evoluţie atât de rapidă, în sensul că sunt unelte care apar mereu şi mă simt neputincios în a asimila şi a folosi măcar parţial aceste unelte. Este clar cred deja pentru toţi că uneltele IA evoluează ameţitor. Boţii în general, deşi este un termen extrem de simplificator, în realitate există un ecosistem de aplicaţii care pot fi folosite de oricine şi de asemenea există nenumărate unelte specializate care pot fi folosite mai ales de programatori. Ca o soluţie pe care am găsit-o eu pentru a trata această temere este gândul că aşa cum şi mie îmi este greu, la toţi le este greu, prin urmare nu rămân în urmă deoarece toţi rămânem în urmă. Prin urmare, chiar dacă inteligenţa artificială avansează şi noi şi noi unelte apar şi mulţi le folosesc şi progresează, faptul că eu mă mişc mai încet nu trebuie să mă îngrijoreze deoarece este firesc şi este specific tuturor. Din contră, trebuie cumva să mă bucur deoarece chiar dacă mă mişc mai încet, uneltele pe care le voi folosi în viitor vor fi şi mai puternice. Un alt gând este că rămânerea în urmă nu este de fapt rămânere în urmă. Mereu au existat unelte avansate pe care unii au ştiut să le