Fenomenul Flavia Groșan și Fabrica de consens

Am încercat să explic în mai multe articole că unul dintre fundamentele construirii noii ordini mondiale / noului reset este fabricarea consensului prin toate canalele de comunicare. Succesul noului reset este strict dependent – în etapa actuală – de menținerea constantă (sau chiar accelerată) a spaimei de virus care să justifice închiderea oamenilor în casă, distrugerea economiei, anihilarea clasei de mijloc și în ultimă instanță tipărirea de bani (trilioane în SUA) care să îmbogățească și mai mult pe adevărații profitori ai acestei crize. Ca bonus, dependența de ajutoarele guvernamentale, vor face mai facilă integrarea statelor și renunțarea la suveranitatea și specificul local și vor permite întărirea rolului organizațiilor supra-statale care vor fi proiectate ca salvatoare (încă o dată, după criza financiară din 2008) ale statelor individuale. Emergența fenomenului consensului fabricat este unul dintre primii muguri ai nașterii unui sistem totalitar, deoarece orice sistem totalitar are nevoie de o ideologie pe care să se sprijine deoarece idioții utili care sunt capetele de topor ale oricărei dictaturi nu pot fi controlați doar prin frică, ci frica trebuie să vină la pachet cu alte beneficii (plata o plomo) dar mai ales să aibă în spate o ideologie care să împingă mereu cât mai la extrem controlul și să anihileze rezistența. Ca orice sistem totalitar și în dictatura medicală – greșit intitulată așa, deoarece de fapt este o dictatură a miliardarilor – are nevoie de o ideologie și ideologia este simplă și nevinovată: “salvăm vieți”. Dar și comuniști pretindeau că ei luptă pentru binele comun, pentru eliberarea celor mulți – săracii – de sub povara celor puțini – bogații. Și ăștia de acum vor să facă bine pe cei mulți – bolnavii de virus – în detrimentul celor proști – covid-scepticii (care nu cred în virus, care cred că virusul este o gripă, care nu cred în măști și în vaccinuri etc). Spun deci că fundamentul unui sistem totalitar se bazează pe stabilirea unui pseudo-consens. Tot repet acest termen fabrica de consens, deoarece am referit pe Chomski. Dar reamintesc că consensul fabricii de consens este impropriu spus consens deoarece nu este o idee sau un set de idei stabilit la comun de o anumită comunitate. Bunaoară, în cazul nostru se încearcă răspândirea ideii că comunitatea medicală este unită și există clar un consens, cum că doar autoritățile știu ce medicamente sunt bune, ce orașe trebuiesc închise (cât mai multe), ce vaccinuri (toate, de fapt) trebuiesc făcute și cine le poate face (toți evident), etc. Acest pseudo-consens este apoi produs de fabricile de comunicare și transmis pe toate canalele de marketing și de “surse oficiale”. Evident că acum, în momentul de față, dictatura medicală se află în durerile creșterii (nu ale nașterii, deja depășită), așa cum Uniunea Sovietică Europeană se află în durerile creșterii (de asemenea, nu ale nașterii) – există rezistență la noile ideologii deoarece cultura democrației și sistemul de valori actual cu greu vor fi demolate, existând resorturi de reacție încă ne-inhibate. Vedem deja că în SUA, noile ideologii marxiste (lupta de clasă)

Read more

Fabrica de consens: incertitudinea imunității

Una dintre produsele fabricii de consens pe piața gogoșilor legate de Covid este ideea că dacă facem boala nu dobândim imunitate, prin urmare, e de rău și trebuie să fim de acord – și chiar să punem umărul – la dictatura medicală sau mai bine zis la dictatura unor bolnavi de putere și control pe fundal de criză medicală. Deci, ideea de bază este CONTROLUL. Se dorește controlul total și se lucrează la implementarea acestui control pe motivul iminenței crizei medicale – Covid e atât de nasol, încât viața noastră de acum înainte s-a schimbat și trebuie să ne tăiem singuri creaca – adică să distrugem economia – din cauza unei boli cu rata de supraviețuire de 99.95%. Aș face aici o mică paranteză pentru a sublinia una dintre tehnicile fabricii de consens: accentuarea și prezentarea componentei negative a bolii – se moare! – în detrimenul adevărului științific, matematic și medical de bun simț: se moare mult mai puțin ca în majoritatea altor boli, mai precis, rata mortalității este de 2-3 ori mai mare ca a banalei gripe. Cu privire la graficul de sus, am putea spune: totuși, vedem că Covid e mai rău ca gripa (mai ales pentru cei peste 50 de ani). Vedem din studiu că pentru cei sub 45-50 de ani, Covid este chiar mai blând decât gripa comună. Personal, din spusele celor din jur din categoria de varstă până la 45 de ani, într-adevăr Covid a fost mai blândă ca o gripă. Pe de altă parte, să nu uităm un amănunt important: numărul de infecții este mult mai mare decât cele luate în calcul în studiul de mai sus care probabil se bazează doar pe testări nu și pe extrapolări (probabil mult mai mulți sunt cei care au făcut virusul și prin urmare, cifrele arată altfel). Se zice deci: se moare din Covid. Și este adevărat, deși nu este adevărat. Este adevărat doarece tehnic, sunt morți din Covid, dar nu este adevărat deoarece atenția exagerată și măsurile aberante nu se pupă cu mortalitatea Covid-ului, dacă ne uităm la cifre. Sunt secțiile de ATI pline? Și care e problema, erau pline mereu! Sunt spitalele pline? Așa erau mereu! Se moare în spital? S-a murit mereu! Am vorbit într-un articol trecut despre retragerea articolului care demonstra statistic că Covid nu a crescut numărul de morți anuali. Să ne întoarcem însă la minciuna că nu există imunitate și nu trebuie … “să ne culcăm pe o ureche” deoarece trebuie să ne fie frică, să trăim cu morvocul în fund și gata să îndeplinim cu acuratețe toate “recomandările” obligatorii ale “specialiștilor” – fuhrerii noii dictaturii medicale. De altfel, tentativa de ostracizare a oricărei adaptare și “relaxare” cum e numită uneori, este una permanentă și este principala activitate a fabricii de consens. De ce prezintă televiziunile zilnic reportaje de la spitale și arată cum mor oamenii de Covid, deși oamenii mai mor și de altele în același timp, iar accidentele de mașină deja sunt tratate ca rubrica meteo, la coadă. Iată

Read more

Fabricarea Consensului – o încercare de exemplificare a teoriei lui Noam Chomsky

Termenul în engleză este MANUFACTURING CONSENT și a fost introdus de Noam Chomsky și Edward S. Herman într-o carte din 1988. Voi încerca în acest articol un fel de intro în concept, menționând că nu am citit cartea, deși l-am urmărit o perioadă pe Chomsky deși este puțin (sau mult) peste nivelul meu. După – și în timpul introducerii – voi încerca o exemplificare din mediul mioritic (dar nu numai) a teoriei lui Chomsky. Trusturile de comunicarea în masă (mass-media) sunt instituții ideologice puternice și eficiente care îndeplinesc o funcție de propadangă sistemică însă coerciunea este ascunsă sau discretă, nu este explicită. Ce înțeleg eu aici? Să luăm în considerare un reporter sportiv care comentează un meci. Ideal, acest reporter, trebuie să transmită și să comenteze un meci cât mai obiectiv, fără a-și manifesta simpatiile, fără a comenta pozitiv echipa favorită și a comenta negativ echipa nefavorită. O astfel de relatare – obiectivă – ar corespunde unei prese ideale, libere, echidistante. O altă posibilitate a actului comentării unui meci ar fi declararea pe față a simpatiei față de o echipă. De exemplu, în cazul în care echipa României ar juca cu o altă țară, e firesc ca comentatorul român să fie biased, adică să aibă clar o poziționare. E firesc să se bucure când România dă gol, e firesc să dezaprobe deciziile arbritului împotriva echipei României etc. Coerciunea ascunsă, în exemplul unui comentator al unui meci este atunci când comentatorul este forțat prin diverse pârghii să țină partea unei anume echipe dar să o facă cât mai discret, pretinzând totuși obiectivitate și echidistanță. Pârghiile pot fi variate: un patron al unei echipe l-a cumpărat pe reporterul respectiv sau i-a promis un job bine plătit, sau poate trustul media care l-a trimis pe reporter la meci are un șef care are o anumită preferință și acesta și-o impune comnetatorului, etc. Termenul exact în engleză este covert coercion. Un alt aspect al teoriei consensului fabricat este conceptul de model de propaganda (a comunicarii). Coerciunea asupra institutiilor mass-media nu se face aleator, de oricine și-ar permite (prin diverse unelte) să impună o asemenea coerciune ci de centrele de putere – in principal financiara. Citatul de mai sus este un ciot … Ma apucasem de acest articol inainte de alegeri si a ramas un draft. Imi propusesem sa explic cat mai simplu ce inseamna consensul si fabricarea lui, dar dupa cum vedeti nu prea am reusit. De aceea nici nu am mai lucrat la el, incercand sa citesc mai mult in dorinta de a intelege mai mult si de a putea explica mai bine. Dar timpurile se scurg deja prea repede si noile alegeri au dat un prilej pe care nu vreau sa-l pierd legat de subiectul tratat. Bunaoara, voi demonstra pe viu cum MSM incearca fabricarea unui consens cu privire la noul partid AUR, impingand anumite idei si cenzurand orice tentativa de echilibrare. Practic, din cauza urgentei si a surprizei – baba este cu fusta ridicata acum si putem sa vedem toata …

Read more

Ieşirea din UE: benefică indiferent de scenariu

Orice carte de strategie de război învaţă că elaborarea unor scenarii extreme este obligatorie pentru înţelegerea realităţii şi găsirea unor soluţii optime. Cel mai interesant exemplu pe care îl dau mereu când vine vorba este însă din afaceri, anume invenţia roboţilor Kiva, cumpăraţi şi dezvoltaţi în prezent de Amazon. Inventatorul acestora a dat faliment cu o afacere online şi ulterior când a analizat motivele şi a intrat în altă afacere, a făcut un scenariu extrem de pozitiv pentru a rezolva chestiunea logisticii care după cum mulţi ştiu, este principala constrângere a comerţului electronic. Bunăoară, inventatorul, Mick Mountz şi-a propus să facă un scenariu de soluţie logistică în care un parametru să fie infinit pentru a îşi extinde orizontul şi a sparge convenţiile unei modelări încastrate în nenumărate bariere cunoscute sau necunoscute. A ales astfel ca să îşi imagineze că ar avea spaţiu de depozitare nelimitat. De la acest scenariu, şi-a propus să dezvolte un sistem de lucru, urmând ca chestiunea spaţiului de depozitare nelimitat să fie ulterior rezolvată după prima etapă în care s-ar găsi o soluţie la un spaţiu nelimitat. Evident că pare fantezie şi glumă un asemenea scenariu deoarece evident există o mare diferenţă între infinit şi spaţiul real de stocare pentru orice companie din lume, indiferent de buget. Dar cine crede că cei mai tari roboţi pentru logistică din lume sunt o glumă, nu are habar de economie. Pornind de la spaţiul nelimitat, au dezvoltat roboţii Kiva care iniţial cărau câte un raft întreg de produse pentru a aduce produsul comandat la un punct de colectare a comenzii, după care îl mutau la loc înapoi. Un model total diferit de tot ce exista până la acea dată când automatizările presupuneau bănzi de rulare care treceau pe lângă rafturi de unde cel mult exista posibiltatea ca anumite rafturi să elibereze un produs sau un batch de produse automat pe o banda rulandă de unde aceste produse să fie toate duse la punctul de asamblare al coletului. Aşadar paradigma imaginaţiei exuberante cu privire la condiţii extreme deşi evident că în lumea reală acestea nu vor fi extreme, au dus la noi idei şi noi modele de soluţii care au fost geniale şi au câştigat cursa cu modele cu vechime poate de zeci de ani, optimizate continuu şi dezvoltate masiv de companii specializate în domeniu. Cu excepţia eşecului companiei Webvan care însă nu era specializată în echipamente de logistică ci doar era o afacere online de livrat alimente proaspete, Mick nu avea deloc legătură cu domeniul logisticii sau al roboticii. Exemplele pot fi mult mai multe, poate Elon Musk este unul care a revoluţionat multe domenii tot printr-o gândire pe scenarii, punând obiective aproape infinite, targeturi atât de mari încât chiar şi realizarea doar a jumătate din aceste obiective ducând la progrese cu mult peste ale competiţiei. Scenariul pozitiv Voi lua două scenarii din punct de vedere al existenţei şi implicaţiilor chestiunii problemelor climatice. În scenariul pozitiv presupun că dracul nu e atât de negru, că modelele sunt exagerate, că

Read more

Selfie-ul în “târgul de Crăciun” – icoană a singurătăţii

Pe măsură ce abonamentele nelimitate la internet devin mai accesibile şi pe meleaguri mioritice, cultura selfie-ului cuprinde întreaga demografie. Şi de unde selfie-urile erau văzute ca o manifestare specifică adolescenţilor care fiind neîncropiţi şi având personalitatea în coacere, doresc să îşi afirme imaginea în comunitate, ne trezim că toată lumea de toate vârstele e cu telefonul activat în poziţia standard, făcând selfie-uri sau poze la te miri ce banalităţi cum ar fi un bec electric chinezesc dintr-o instalaţie de lumini agăţată de un copac fie el artificial sau natural în mijlocul unei grămezi de anonimi care toţi se perindă ca credincioşii pe la moaşte prin faţa becurilor şi a “atracţiilor” din “târgurile” “de Crăciun”. Poate ar fi bine să nu mai folosesc ghilimele deoare cam totul e de pus în ghilimele. Evident că nu există nicio comunitate online, comunitate înseamnă cei cu care beau o sticlă de bere, mănânc o gogoaşă, ştiu cum îi cheamă şi ţinem cu aceeaşi echipă de fotbal. Restul sunt străini, chiar dacă poate genetic avem o oarecare suprapunere. Ideea de comunitate online a prins şi este imposibil de deonstruit într-un singur articol, fiind necesar o carte care să explice cum iluzia a luat locul realităţii prin virtualizare. Chiar cei care, îndeplinind criterile de mai sus ar avea o comunitate, mulţi nu se folosesc de comunitatea lor “offline” decât ca nişte obiecte de decor cu care să se proiecteze în online într-un anume fel, cum se văd ei pe ei sau mai bine zis cum doresc ei să fie văzuţi şi cred că sunt văzuţi dacă îşi asumă o anume prezenţă online. Mă afişez pe reţelele sociale pentru a arăta cât de cool sunt deoarece în primul rând am un trib şi apoi pentru a crea pretexte de a arăta ce cool sunt eu, prin interacţiunea sau comentariile celor 2-3 prieteni din jurul meu care mă includ în contentul lor, în comentarii, mă tăguiesc, îmi dau like-uri etc. Pe lângă această monstruozitate a simulacrului de comunicare online – o închisoare Piteşti ditigală după părerea mea – cu siguranţă mecanismul de stimulare a recompensei prin care reţelele “sociale” ne ţin captivi este o altă componentă care încurajază manifestarea online prin selfie-uri şi prin extensia acestora la poze de grup de la diverse evenimente, în esenţă tot pretexturi de construire a imaginii online, adică a icoanei noastre virtuale. De la lupta internă cu patimile, sau chiar de la sforţarea orgolioasă de a avea un anume progres intelectual şi de a dobândi o anumită cultură specifice tinerilor de acum 100 sau 20 de ani, de departe tinerii din ziua de astăzi au o singură obsesie (conştientă sau subliminală): construirea avatarului online, a imaginii pe care doresc ca ceilalţi să o aibă despre ei. Fără prea mult efort însă, singurătatea transpiră din ochii acestor tineri şi nu numai, deoarece aşa cum am mai zis există o extindere a relaţionării cu digitalul a tinerilor către categoriile mai în vârstă. De unde altă dată cei tineri învăţau de la cei bătrâni acum

Read more

Riscuri şi oportunităţi IA pentru omul de rând

Dacă nu te-ai speriat recent cu privire la faptul că poţi ajunge şomer sau trebuie să te reprofilezi pe politică, nu ştii pe ce lume trăieşti. Sunt multe lucruri de care avem a ne teme, de la vaccinuri ucigaşe şi inflaţie galopantă la războaie nucleare sau convenţionale, criză economică, tăieri de salarii şi măriri de impozite – tot pachetul. Colac peste pupăză, ca şă cum temerile oamenilor nu ar fi fost de-ajuns, ne mai sperie şi cu Inteligenţa Artificială. Ne sperie ei, dar se sperie şi ei. Am tratat numeroase subiecte şi aspecte în articolele anterioare, reamintesc pe scurt că IA este o armă şi contează cine o are. Iluzia că este o armă democratică, la care au acces toţi este evident iluzie. Cine dacă ar avea o armă atât de puternică ar oferi-o gratuit oamenilor? Părerea mea este că ieşirea la suprafaţă a boţilor de IA este un fenomen de necesitate (IA are nevoie de interacţionat cu oamenii pentru a creşte) nu de … bunăvoinţă din partea overlorzilor planetei care s-au gândit să dea şi la melteni ditamai capacitate de procesare a informaţiilor, nemai-întâlnită până acum. Nemai-întâlnită a fost pentru noi, plebeii, căci vă asigur că unelte mult mai avansate sunt disponibile şi dacă am ştii toate câte sunt, am avea riscul să înnebunim atât de frică cât şi de umire, aşa cum ar fi probabil uimit un medieval în faţa unui elicopter care planează deasupra lui, deşi probabil dragoni au mai văzut şi medievalii … Cel mai important fenomen pe care doresc să îl tratez este legat de frica cu privire la această unealtă. Sunt multe aspecte, le voi lua pe rând sper să nu uit nici unul. Frica de rămânere în urmă Am observat şi la mine aceast sentiment. Există o evoluţie atât de rapidă, în sensul că sunt unelte care apar mereu şi mă simt neputincios în a asimila şi a folosi măcar parţial aceste unelte. Este clar cred deja pentru toţi că uneltele IA evoluează ameţitor. Boţii în general, deşi este un termen extrem de simplificator, în realitate există un ecosistem de aplicaţii care pot fi folosite de oricine şi de asemenea există nenumărate unelte specializate care pot fi folosite mai ales de programatori. Ca o soluţie pe care am găsit-o eu pentru a trata această temere este gândul că aşa cum şi mie îmi este greu, la toţi le este greu, prin urmare nu rămân în urmă deoarece toţi rămânem în urmă. Prin urmare, chiar dacă inteligenţa artificială avansează şi noi şi noi unelte apar şi mulţi le folosesc şi progresează, faptul că eu mă mişc mai încet nu trebuie să mă îngrijoreze deoarece este firesc şi este specific tuturor. Din contră, trebuie cumva să mă bucur deoarece chiar dacă mă mişc mai încet, uneltele pe care le voi folosi în viitor vor fi şi mai puternice. Un alt gând este că rămânerea în urmă nu este de fapt rămânere în urmă. Mereu au existat unelte avansate pe care unii au ştiut să le

Read more

Terminologia Marelui Reset: război de uzură

Mulţii iexperţi (de exemplu aici, aici sau aici) se referă la războiul din Ucraina ca război de uzură. Folosirea termenului nu este o greşală foarte mare, doar denotă universul scurt şi cumva “conform ştirilor oficiale” al celor care îl folosesc. Prima întrebare care ne vine când auzim acest termen este cine pe cine uzează? Fiecare pe fiecare? Deoarece dacă vrem să fim sinceceri, zilnic sute de ucrainieni mor, lunar oraşe ucrainiene (cum a fost Bahmut) sunt rase la pământ, zilnic rachete, drone şi bombe cad peste ucrainieni, peste blocurile lor, peste fabricile lor, peste centralele electrice, peste hanbare de grâne şi facilităţi portuare ş.a.m.d. Asta nu e deloc uzură, este ANIHILARE. Toţ aceşti iexperţi uită un mic mare amănunt: Rusia ARE NUCLEARE! Rusia nu acceptă uzura, nu se lasă uzată! Războiul din Ucraina este pentru ruşi un război de antrenament în perspectiva unui război cu NATO! Vă reamintesc că am scris câteva articole despre armele nucleare aici, aici şi aici. Am scris cu ceva timp în urmă şi un articol în care explicam că pentru ruşi o primă variantă de folosire a nuclearei ar putea fi lovirea lacului amonte de Kiev care ar inunda Kievul fără însă a produce daune prea mari. Aşa cum ucrainienii au ajuns clar la concluzia că nuclearele sunt un bau-bau exagerat (de vreme ce cer integrarea în NATO şi deci intrarea NATO în război cu Rusia), la fel ştiu probabil şi ruşii că rachetele, tancurile şi soldaţii încă contează, de aceea pregătirea asaltului asupra NATO trebuie făcută meticulos, printr-un război de antrenament cu Ucraina. Este la mintea cocoşului că în ciuda daunelor şi dezastrului bombardamentelor permanente ale ruşilor, aceştia arată totuşi prudenţă. Cel mai evident indiciu al prudenţei ruşilor este faptul că nu au aruncat nucleara peste Kiev ca să termine treaba. De ce sunt ruşii reţinuţi? Iexperţii sunt în ceaţă dacă i-am întreba, sau ar veni cu răspunsuri tembele. Un astfel de răspuns tembel ar fi că ruşilor le e frică de NATO şi de aceea nu folosesc nucleara. Le e frică ca nu cumva SUA să pornească Al 3-lea Război Mondial şi să rişte exterminarea omenirii în caz că ruşii dau cu o nucleară tactică în Kiev. Evident că SUA nu va folosi arsenalul său nuclear pentru a lovi Rusia în caz că Kievul va fi lovit cu o nucleară! Este aberant, niciun calcul geostrategic nu include acest scenariu. Un scenariu mult mai realist, al răspunsului SUA la un atac nuclear asupra Kievului ar fi de exemplu, eliminarea interdicţiei pe care ucrainienii o au ca să folosească rachetele cu rază lungă pentru a ataca Moscova sau alte targeturi din Rusia. Atunci poate da, poate americanii vor elimina această restricţie deoarece eliminarea acestei interdicţii nu va duce (încă) la un război direct. Deci având nucleare, este clar că ruşii au opţiuni. De ce ar prefera totuşi ruşii un război de uzură? Deoarece oarecare argumente există ca să zicem că putem cumva descrie starea actuală a conflictului ca un război de uzură în sensul că

Read more
1 2 3 7