Category: Filme

Chestiunea singularitatii este un topic fierbinte in zilele noastre cand fiecare saptamana aduce un gadget nou, interesant. Ba mai nou, fiecare saptamana aduce un apel al oamenilor de stiinta care atrag atentia asupra pericolului ca omul sa devina obsolete. Humans este un nou serial britanic care desi abordeaza o tema destul de high-tech si cu multiple tangente sociologice si antropologice, poate fi urmarit usor, fara a observa prea multe gafe. Probabil ca s-au investit ceva bani in consultanti sau cel putin se vede o abordare realista. Ce mi-a mai placut – cel putin deocamdata (doar primul seson este aproape pe final) – este faptul ca filmul nu te impinge intr-o directie sau alta: pro sa contra robotilor (synths – in acest serial; de altfel, o alegere ciudata, eu le-as fi zis bots). Aspectele sunt tratate fara prea mare pasiune si fiecare este liber sa aleaga ce varianta doreste, bineinteles in caz ca in sesoanele urmatoare nu incepe un mare razboi sangeros intre cele doua rase. Revenind la articolul de saptamana trecuta, privitor la cei 1000 de oameni de stiinta care avertizeaza asupra pericolului folosirii robotilor in razboi, initiativa este cel putin amuzanta. Adica, e ok sa omori doar pentru ca poti si vrei (cum fac americanii) dar nu e ok sa omori folosind boti automati. Ca si cum tancurile sau armele mai conteaza daca sunt lansate sau nu de oameni, ca si cum oamenii nu poti fi rai, nu pot face crime etc. Ma rog, personal nu inteleg apelul si nu cred ca o sa aiba vreun alt impact decat cel mediatic pe care deja l-a avut de vreme ce stirea a fost preluata pana si la marginea lumii, adica in Romania. Cateva pareri personale despre chestiuni legate de singularitate, le-am mai rezumat intr-o recenzie mai veche la filmul Transcendence. Nu le voi mai relua. Serialul Humans isi permite sa abordeze mai in amanunt chestiunile sociologice legate de roboti/androizi/sintetici etc, cum ar fi: vor putea ei sa aiba emotii, vor inlocui ei nevoia oamenilor de comunicare si interactionare, vor domina ei in cele din urma rasa umana, etc. Topicuri potrivite pentru un film de fictiune, dar deocamdata cam departate pentru orizonturile realiste pe care stiinta contemporana ni le ofera, in ciuda mesajelor unor oameni “de stiinta” cu o oarecare faima, cel putin in randul publicului. Acum as aborda insa doar subiectul botilor care exista deja si care deja il domina pe om … in fabrici si uzine. Inca de la inventarea productiei pe banda, omul a cam fost dat la o parte si desi au trecut peste o suta de ani, iata ca inca mai sunt domenii de activitate cu deficit pe piata muncii (cum ar fi domeniul IT) la nivel mondial. In ultimii ani insa, in SUA, se observa un fenomen interesant: creste productivitatea dar scad salariile si un loc de munca bine platit este din ce in ce mai greu de gasit. Oare de ce? Nu sunt prea multe de zis despre videoclipul de mai sus, decat ca fiind un sistem atat de performant, Amazon l-a cumparat nu atat pentru

Inca un film bun al regizorului Nuri Bilge Ceylan, realizat insa inainte de Winter Sleep pe care l-am recomandat intr-un articol trecut. Poate ma repet ca un patefon stricat cand spun ca cinema-ul oriental comparat cu hollywood-ul este precum Bach comparat cu Beyonce. Comparatiile si simplificarile poate nu prea au sens, dar dupa ce am vazut recent Mad Max, un film precum acesta imi reda speranta ca timpul pierdut pe filme nu este deloc doar divertisment, ci din cand in cand, capodopere nebanuite pot sa-ti zvarcoleasca adancurile si sa-ti starneasca idei, de la care poti porni mai departe sa construiesti ceva. Orice experienta este bineinteles personala si ce mi-a placut mie in acest film, care aspecte m-au miscat, nu stiu daca merita sa le enumar si daca asta ar ajuta pe cei care nu l-au vazut sa decida daca sa aloce sau nu 2 ore jumatate necesare vizionarii. O sa dezvalui totusi cateva elemente neesentiale, mentionand mai intai ca filmul este incadrat de unii la film-noir. Eu l-as plasa insa langa neorealismul italian. Scenele cu rapoartele procurorului si ale doctorului dictate unui aghiotant care tasteaza la laptop sunt superbe. Daca nu ar fi bariera limbii, filmul ar sta fara probleme langa marile capodopere ale lui Fellini sau De Sica. Tot fimul se invarte in jurul reconstituirii unei crime. Mai intai procurorii, politaii si alti oficiali cauta pe baza descrierii acuzatului, locul crimei unde gasesc victima pe care o transporta in oras, unde urmeaza sa i se faca autopsia. In timpul cautarii, convoiul face mai multe opriri – acuzatul cu greu isi aminteste locatia, scuza fiiind alcoolul din noaptea crimei. Intr-un moment de disperare, dupa ce oprisera deja la nenumarate locatii si era tarziu, un politai se pierde cu firea si il ia la bataie pe acuzat ca sa spuna unde e locatia. Procurorul il calmeaza si il trage deoparte, dojenandu-l: “Naci, asa o sa intram noi in Europa?” Probabil numai unui roman i se pare extrem de amuzanta aceasta secventa, mai ales dupa ce fiind deja in “Europa” stim cum se poarta politia noastra … [p] Comanda filme online Desi figureaza “not rated”, filmul are note tolerabile de macabru. Cel mai gortesc mi s-a parut episodul cu autopsia de la sfarsit, desi este primul film in care aflu detalii concrete despre cum se face o autopsie. Inainte de autopsie, insa, doctorul are parte de o mica cearta cu subalternul: dupa o noapte nedormita in care au tot cautat locul crimei, vine momentul sa faca autopsia. Ei bine, in loc sa se apuce de treaba, subalternul (probabil asistent – oare exista asistenti la specialitatea medicina legala?) i se plange ca la un alt spital au adus echipament nou, profesionist, de exemplu un fel de bonfaier electric nu manual cum au ei. A fost si el la contabilul spitalului sa ceara echipament, dar nu a primit raspuns favorabil. I se plange prin urmare doctorului care numai de tanguiala lui avea nevoie dupa prin cate trecuse … Ceylan a furat mult de la italieni, si bine a facut. De exemplu, finalul are mici umbre de lumina: concesia doctorului din

Un film ca Winter Sleep nu este usor de recenzat si de aceea nici nu am mai mentionat cuvantul “recenzie” in titlu. Parintele Savatie spunea o data ca toata muzica clasica este doar proiectia unor suflete bolnave, ca fiecare compozitor si-a pus in muzica bolile sufletului lui. Cu fiecare compozitor a carui viata o citesc, tind sa ii dau dreptate. Vazand acest film, mi-am amintit de cuvintele parintelui, desi in cinematografie acest adevar este mult mai pregnant, muzica avand parca totusi o proprietate diafana care filtreaza umbrele facandu-le mai putin vicioase si chiar expunse transformarii, pe cand filmul are cu totul alte mijloace, mult mai puternice, prin care ni se transfera un set de trairi, sentimente, idei si informatii la care nu suntem doar receptori pasivi, ci prin dinamica si posibilitatile acestei arte, putem fi consumatori activi destul de afectati si transformati de mesaje, dupa masura cum suntem facuti fiecare, dupa maiestria regizorului si a actorului si dupa starea noastra din momentul vizionarii. Winter Sleep este un film interzis deprimatilor sau celor care au cea mai mica inclinatie catre deprimare. Acum, daca am scris asta, sunt sigur ca deprimatii care citesc acest articol nu vor rezista tentatiei. In orice creatie raul si binele sunt amestecate si nu as recomanda acest film, daca nu as crede ca exista si un folos din vizionarea lui, care folos nu este doar destinderea si relaxarea inerente vizionarii oricarui film si nici macar admirarea peisajului superb din Anatolia. Mai multe nu am sa spun, decat ca spiritul rusesc [1] plantat intr-un mediu social aparent total incompatibil, trecut prin bagheta unui regizor care are ca formatie ingineria au dat nastere unei capodopere psihologice cu valente vaste si intense in acelasi timp si cu momente cinematice geniale. ~ ~ ~ ~ ~ ~ NOTE [1] filmul se bazeaza partial pe doua nuvele ale lui Cehov  

Nu stiu cum am adaugat in “playlist” Napoleon Dynamite si inainte sa il vad uitasem oricare dintre motivele initiale. Rareori imi acord rasfatul sa vad filme la intamplare, despre care nu stiu mai nimic, dar despre care stiu ca este posibil sa merite. Napoleon Dynamite este un film despre aproape nimic, desi evident Napoleon este personajul principal. Pe un fundal de drama profunda, presarat cu fragmente de comedie, insuficiente insa pentru a schimba feeling-ul pregnant de amaraciune pe care ti-l da sirul de evenimente nefericite si viata in general penibila a unor copii “neadaptati” la societate, filmul trece precum pregatirea unei rachete pentru lansare, pentru observatorii independenti: plictisitor, cvasi-neinteresant, monoton, cu deosebirea ca, cei care asista la lansarea unei rachete, macar stiu ce ii asteapta. Imaginati-va insa ca ati sta imprejurul bazei de lansare fara sa stiti ce se intampla acolo si dintr-o data racheta o ia din loc, zvacnind inspre stele si zguduind pamantul si cerul. Cam asta se intampla in filmul asta si cei care au curajul sa il abordeze si rabdarea sa nu il abandoneze, nu vor fi dezamagiti. Filmul este dynamite!