Son of God [2014] – recenzie

Am vazut din intamplare filmul Son of God. Spun din intamplare pentru ca nu obisnuiesc sa ma uit la filme artistice religioase (am vazut Passion cred ca dupa peste 5 ani de la aparitie) si de asemenea, nu imi pierd timpul cu filme sub rating 8 pe IMDB decat foarte rar. Sunt lucruri bune si lucruri proaste. Le voi enumera in ordinea aparitiei in film. In primul rand, este cvasi-imposibil pentru niste protestanti sa faca un film religios care sa poata fi urmarit pana la capat de un ortodox, daca ortodoxul a citit Biblia si are cat de cat proaspete in minte unele amanunte la care protestantii nu tin atat de mult, dar care pentru ortodocsi sunt elemente ale marturiei care nu pot fi nuantate in nici un fel, nici macar prin omisiune. Ma refer de exemplu, la varsta lui Iosif, care este un tinerel de aproximativ 30 de ani. Total fals, conform Bibliei, Iosif era batran si avea cel putin 70 de ani. Protestantii, deoarece nu au vie constiinta sfintenei Maicii Domnului si o considera o femeie normala, nu au nici o problema sa accepte sugestiile diavolului, ba multi chiar fac o componenta din crezul lor, hulirea Nascatoarei de Dumnezeu. Gresala asta, cu varsta lui Iosif, a facut-o si Zeffirelli in mult mai faimosul “Iisus din Nazaret”. Intorcandu-ne la film, sa mentionam ca productia este relativ OK, s-au bagat ceva bani, care se vad si ca fapt divers, filmul chiar a iesi pe plus la buget – nu din cauza meritelor artistice probabil … FIlm crestin + productie profi, rezulta de cele mai multe ori profit. Americanii sunt inca multi protestanti si cererea de filme este mare, mai ales in zilele de azi cand nu prea mai sunt locuri de munca si oamenii au mult timp. Sa continuam insa cu o nota pozitiva. Mi-a placut ecranizarea parabolei despre vamesul si fariseul care se roaga impreuna la templu. Filmul sugereaza ca Iisus nu a povestit intamplator aceasta pilda, ci ca intamplarea chiar ar fi fost adevarata si s-a intamplat cu Matei si cu un fariseu care il urmarea si il contrazicea in mai toate scenele. Momentul povestirii pildei este al primei intalnirii dintre Iisus si Matei, in care Iisus il cheama pe Matei alaturi, tocmai povestindu-i felul in care s-a rugat el in templu. Este o “inovatie” la care nu am de spus ceva rau si mi se pare interesanta din punct de vedere artistic. Daca am ajuns la aspecte artistice, nu pot sa nu ma arat intrigat de faptul ca au gasit ca actor pentru rolul lui Iisus tocmai un portughez. Restul par cat de cat mai bronzati si au o anumita fizionomie, dar portughezul este clar de alt neam si fizionomia lui nu este tocmai una potrivita pentru un asemenea personaj. Dar oare ce fizionomie poate fi potrivita pentru un ASEMENEA personaj? Evident, perceptiile sunt extrem de subiective, dar actorul nu prea mi-a placut. In ce masura Iisus si Biblia pot fi ecranizate este o chestiune in sine extrem de delicata si eu tind inspre partea de NU. Cu

Read more

Humans vs Synths

Chestiunea singularitatii este un topic fierbinte in zilele noastre cand fiecare saptamana aduce un gadget nou, interesant. Ba mai nou, fiecare saptamana aduce un apel al oamenilor de stiinta care atrag atentia asupra pericolului ca omul sa devina obsolete. Humans este un nou serial britanic care desi abordeaza o tema destul de high-tech si cu multiple tangente sociologice si antropologice, poate fi urmarit usor, fara a observa prea multe gafe. Probabil ca s-au investit ceva bani in consultanti sau cel putin se vede o abordare realista. Ce mi-a mai placut – cel putin deocamdata (doar primul seson este aproape pe final) – este faptul ca filmul nu te impinge intr-o directie sau alta: pro sa contra robotilor (synths – in acest serial; de altfel, o alegere ciudata, eu le-as fi zis bots). Aspectele sunt tratate fara prea mare pasiune si fiecare este liber sa aleaga ce varianta doreste, bineinteles in caz ca in sesoanele urmatoare nu incepe un mare razboi sangeros intre cele doua rase. Revenind la articolul de saptamana trecuta, privitor la cei 1000 de oameni de stiinta care avertizeaza asupra pericolului folosirii robotilor in razboi, initiativa este cel putin amuzanta. Adica, e ok sa omori doar pentru ca poti si vrei (cum fac americanii) dar nu e ok sa omori folosind boti automati. Ca si cum tancurile sau armele mai conteaza daca sunt lansate sau nu de oameni, ca si cum oamenii nu poti fi rai, nu pot face crime etc. Ma rog, personal nu inteleg apelul si nu cred ca o sa aiba vreun alt impact decat cel mediatic pe care deja l-a avut de vreme ce stirea a fost preluata pana si la marginea lumii, adica in Romania. Cateva pareri personale despre chestiuni legate de singularitate, le-am mai rezumat intr-o recenzie mai veche la filmul Transcendence. Nu le voi mai relua. Serialul Humans isi permite sa abordeze mai in amanunt chestiunile sociologice legate de roboti/androizi/sintetici etc, cum ar fi: vor putea ei sa aiba emotii, vor inlocui ei nevoia oamenilor de comunicare si interactionare, vor domina ei in cele din urma rasa umana, etc. Topicuri potrivite pentru un film de fictiune, dar deocamdata cam departate pentru orizonturile realiste pe care stiinta contemporana ni le ofera, in ciuda mesajelor unor oameni “de stiinta” cu o oarecare faima, cel putin in randul publicului. Acum as aborda insa doar subiectul botilor care exista deja si care deja il domina pe om … in fabrici si uzine. Inca de la inventarea productiei pe banda, omul a cam fost dat la o parte si desi au trecut peste o suta de ani, iata ca inca mai sunt domenii de activitate cu deficit pe piata muncii (cum ar fi domeniul IT) la nivel mondial. In ultimii ani insa, in SUA, se observa un fenomen interesant: creste productivitatea dar scad salariile si un loc de munca bine platit este din ce in ce mai greu de gasit. Oare de ce? Nu sunt prea multe de zis despre videoclipul de mai sus, decat ca fiind un sistem atat de performant, Amazon l-a cumparat nu atat pentru

Read more

Once Upon a Time in Anatolia (2011)

Inca un film bun al regizorului Nuri Bilge Ceylan, realizat insa inainte de Winter Sleep pe care l-am recomandat intr-un articol trecut. Poate ma repet ca un patefon stricat cand spun ca cinema-ul oriental comparat cu hollywood-ul este precum Bach comparat cu Beyonce. Comparatiile si simplificarile poate nu prea au sens, dar dupa ce am vazut recent Mad Max, un film precum acesta imi reda speranta ca timpul pierdut pe filme nu este deloc doar divertisment, ci din cand in cand, capodopere nebanuite pot sa-ti zvarcoleasca adancurile si sa-ti starneasca idei, de la care poti porni mai departe sa construiesti ceva. Orice experienta este bineinteles personala si ce mi-a placut mie in acest film, care aspecte m-au miscat, nu stiu daca merita sa le enumar si daca asta ar ajuta pe cei care nu l-au vazut sa decida daca sa aloce sau nu 2 ore jumatate necesare vizionarii. O sa dezvalui totusi cateva elemente neesentiale, mentionand mai intai ca filmul este incadrat de unii la film-noir. Eu l-as plasa insa langa neorealismul italian. Scenele cu rapoartele procurorului si ale doctorului dictate unui aghiotant care tasteaza la laptop sunt superbe. Daca nu ar fi bariera limbii, filmul ar sta fara probleme langa marile capodopere ale lui Fellini sau De Sica. Tot fimul se invarte in jurul reconstituirii unei crime. Mai intai procurorii, politaii si alti oficiali cauta pe baza descrierii acuzatului, locul crimei unde gasesc victima pe care o transporta in oras, unde urmeaza sa i se faca autopsia. In timpul cautarii, convoiul face mai multe opriri – acuzatul cu greu isi aminteste locatia, scuza fiiind alcoolul din noaptea crimei. Intr-un moment de disperare, dupa ce oprisera deja la nenumarate locatii si era tarziu, un politai se pierde cu firea si il ia la bataie pe acuzat ca sa spuna unde e locatia. Procurorul il calmeaza si il trage deoparte, dojenandu-l: “Naci, asa o sa intram noi in Europa?” Probabil numai unui roman i se pare extrem de amuzanta aceasta secventa, mai ales dupa ce fiind deja in “Europa” stim cum se poarta politia noastra … [p] Comanda filme online Desi figureaza “not rated”, filmul are note tolerabile de macabru. Cel mai gortesc mi s-a parut episodul cu autopsia de la sfarsit, desi este primul film in care aflu detalii concrete despre cum se face o autopsie. Inainte de autopsie, insa, doctorul are parte de o mica cearta cu subalternul: dupa o noapte nedormita in care au tot cautat locul crimei, vine momentul sa faca autopsia. Ei bine, in loc sa se apuce de treaba, subalternul (probabil asistent – oare exista asistenti la specialitatea medicina legala?) i se plange ca la un alt spital au adus echipament nou, profesionist, de exemplu un fel de bonfaier electric nu manual cum au ei. A fost si el la contabilul spitalului sa ceara echipament, dar nu a primit raspuns favorabil. I se plange prin urmare doctorului care numai de tanguiala lui avea nevoie dupa prin cate trecuse … Ceylan a furat mult de la italieni, si bine a facut. De exemplu, finalul are mici umbre de lumina: concesia doctorului din

Read more

Winter Sleep (2014)

Un film ca Winter Sleep nu este usor de recenzat si de aceea nici nu am mai mentionat cuvantul “recenzie” in titlu. Parintele Savatie spunea o data ca toata muzica clasica este doar proiectia unor suflete bolnave, ca fiecare compozitor si-a pus in muzica bolile sufletului lui. Cu fiecare compozitor a carui viata o citesc, tind sa ii dau dreptate. Vazand acest film, mi-am amintit de cuvintele parintelui, desi in cinematografie acest adevar este mult mai pregnant, muzica avand parca totusi o proprietate diafana care filtreaza umbrele facandu-le mai putin vicioase si chiar expunse transformarii, pe cand filmul are cu totul alte mijloace, mult mai puternice, prin care ni se transfera un set de trairi, sentimente, idei si informatii la care nu suntem doar receptori pasivi, ci prin dinamica si posibilitatile acestei arte, putem fi consumatori activi destul de afectati si transformati de mesaje, dupa masura cum suntem facuti fiecare, dupa maiestria regizorului si a actorului si dupa starea noastra din momentul vizionarii. Winter Sleep este un film interzis deprimatilor sau celor care au cea mai mica inclinatie catre deprimare. Acum, daca am scris asta, sunt sigur ca deprimatii care citesc acest articol nu vor rezista tentatiei. In orice creatie raul si binele sunt amestecate si nu as recomanda acest film, daca nu as crede ca exista si un folos din vizionarea lui, care folos nu este doar destinderea si relaxarea inerente vizionarii oricarui film si nici macar admirarea peisajului superb din Anatolia. Mai multe nu am sa spun, decat ca spiritul rusesc [1] plantat intr-un mediu social aparent total incompatibil, trecut prin bagheta unui regizor care are ca formatie ingineria au dat nastere unei capodopere psihologice cu valente vaste si intense in acelasi timp si cu momente cinematice geniale. ~ ~ ~ ~ ~ ~ NOTE [1] filmul se bazeaza partial pe doua nuvele ale lui Cehov  

Read more

Napoleon Dynamite [2004] (recenzie film)

Nu stiu cum am adaugat in “playlist” Napoleon Dynamite si inainte sa il vad uitasem oricare dintre motivele initiale. Rareori imi acord rasfatul sa vad filme la intamplare, despre care nu stiu mai nimic, dar despre care stiu ca este posibil sa merite. Napoleon Dynamite este un film despre aproape nimic, desi evident Napoleon este personajul principal. Pe un fundal de drama profunda, presarat cu fragmente de comedie, insuficiente insa pentru a schimba feeling-ul pregnant de amaraciune pe care ti-l da sirul de evenimente nefericite si viata in general penibila a unor copii “neadaptati” la societate, filmul trece precum pregatirea unei rachete pentru lansare, pentru observatorii independenti: plictisitor, cvasi-neinteresant, monoton, cu deosebirea ca, cei care asista la lansarea unei rachete, macar stiu ce ii asteapta. Imaginati-va insa ca ati sta imprejurul bazei de lansare fara sa stiti ce se intampla acolo si dintr-o data racheta o ia din loc, zvacnind inspre stele si zguduind pamantul si cerul. Cam asta se intampla in filmul asta si cei care au curajul sa il abordeze si rabdarea sa nu il abandoneze, nu vor fi dezamagiti. Filmul este dynamite!

Read more

Morometii suntem noi

Nu stiu de cate ori am revazut Morometii, dar de departe este filmul pe care l-am revazut de cele mai multe ori – eu nefiind cinefil si totodata neintelegand pe cei care revad filmele, cu exceptia uitucilor. Un film pe care l-ai uitat, insa, nu merita revazut. Nu pot explica de ce totusi in cazul Morometii simt nevoia sa il revad. Dar parca, acum dupa ultima vizionare, as avea un oarecare raspuns: de fiecare data gasesc noi si noi intelesuri. Cum e cu Biblia: cu cat citesti mai mult, cu cat recitesti mai des, intelegi si mai mult. Cum e si cu operele mari. Mari si multe vorbe s-au spus si despre roman si despre film. Romanul, recunosc ca nu l-am citit decat cand am avut nevoie, adica in liceu, dar caindu-ma, l-am comandat si mi-am propus sa il recitesc, in speranta de a regasi aceeasi bucurie pe care mi-a adus-o si filmul. Bucurie poate e mult spus. Ce iti aduce filmul asta e mai degraba un plus de trezire. Viata pe muchie de cutit pare ceva distant pentru românul europenist. In plus, exista o dicrepanta intre asteptari si realitate cu mult defazata si fata de parintii sau bunicii nostri, daramite de ce a fost mai inainte. Prin discrepanta asta, ma refer ca daca pentru flacaii lui Moromete a avea sosete in picioare este un lucru rareori si cu scandal realizat, pentru pustii de azi, ultima generatie de iPhone sau ultima versiune de GTA San Andreas, cand nu sunt la indemana, lipsa lor este o sursa abundenta de nefericire, taindu-le orice pofta de viata. Dar nu doar copiii sunt “bolnavi de avere” precum Nila si Paraschiv ci si parintii nu sunt prea departe. Spuneam ca de fiecare data descopar lucruri noi. Spre rusinea mea, abia la ultima vizionare, am realizat ca Morometii are totusi un happy-end. Cel putin pe termen scurt, toti morometii sunt linistiti: Niculaie se duce la scoala, Moromete rezolva cu banii, fetele scapa de narozi si ai mari intra in luna de miere a fiului risipitor, respira libertatea, isi ia soarta in dinti, zboara spre noi orizonturi in cautarea unei alte vieti. Nemaiavand grija baietilor si povara responsabilitatii aranjarii lor, Moromete vinde parte din pamant ca sa scape de datorii, de vreme ce copiii lui cei mari nu au inteles rostul pamantului si au fugit orbiti de bani. Cel putin pe termen scurt, toate conflictele se rezolva. Stiu ca filmul a primit multe premii si laude. As avea cateva comentarii. In primul rand, se putea mult mai bine. In al doilea rand: nu inteleg cum de altii nu au incercat un remake. O la o asemenea poveste, se poate adauga mereu ceva in plus, se poate mereu sapa in adancurile tainice ale vietii satului si a psihologiei personajelor. Faptul ca nimeni nu a mai incercat, este un semn al decaderii noastre. De altfel, cinematografia postdecembrista nu face decat sa confirme ca in lipsa constrangerilor, romanul nu mai e chiar atat de creativ si orientat inspre frumos, inspre spiritual. E treaba criticilor sa analizeze situatia, sa dea verdicte si explicatii, dar

Read more

Concertul [2009] – cultura muzicala pe paine

Nu stiu sa comentez filme fara a arunca cu spoilere in dreapta si stanga si nici nu intentionez, prin urmare cei care nu au vazut filmul si doar au incredere in recomandarile mele, sa il vada si sa revina sa citeasca articolul dupa aceea. Dar un film care nu mai merita vazut si dupa cei ai dat cu voie sau fara voie de spoilere, parerea mea e ca oricum nu ar trebui vazut, fiind doar o pierdere de timp, daca plusul de simtire pe care ni-l provoaca e doar dependent de niste fapte si informatii pe care nu le-am stii inainte de a-l vedea, iar daca le stim, acum nu mai are rost sa vedem filmul. Nu neg ca exista exceptii de la argumentul meu, dar personal, rareori ma feresc de spoilere. Despre filmul Concertul am aflat intamplator din documentarul extraordinar despre lautarii din Clejani realizat de Adevarul: Din documentar am aflat doar ca unul dintre lautari a avut un rol intr-un film in care a avut un mic duel cu o violonista profesionista (min 26:19), tiganul reusind sa interpreteze perfect o bucata din Paganini (daca nu ma insel) pe care o invatase dupa ureche si sa o lase cu gura cascata pe marea interpreta cu renume international. Mai mult nu aflam din acest documentar, dar mi-a ramas in minte filmul si de curand l-am vazut in sfarsit. La o simpla clasificare filmul este comedie, desi sincer nu am ras prea mult. Umorul nu este tocmai de nota 10, pe mine m-a atras in principal tensiunea legata de trairea muzicala a personajelor principale si emotia si pasiunea cu care traiesc muzica. Filmul are multe lacune la interpretarea unor personaje, multe probleme venind si din faptul ca multi rusi trebuie sa vorbeasca in limba franceza si cum putini regizori romani reusesc sa realizeze dialoguri cat de cat realiste, daca mai vedeti si fimul subtitrat si nu stiti franceza, o sa aveti ceva de strambat din nas la unele scene. Nu ar mai fi prea multe de zis despre film decat ca este o reusita notabila a unui regizor roman care pe nisa de filme care stimuleaza pofta de muzica, se situeaza destul de bine. Daca ma gandesc, din toate filmele vazute de mine, nu stiu sa fie vreunul care sa se apropie cat de cat, poate serialul Mozart in the Jungle. O mare enigma personala in legatura cu acest film, este care parte este realitate din toata povestea? In genericul filmului este mentionat ceva de genul “dupa o poveste reala relatata de xxx”, insa pe IMDB, pe Wikipedia si pe site-ul oficial nu am gasit nimic, ba din contra, tot cautand, am gasit ca unul dintre cei mai buni interpreti ai concertului cu pricina din film este un evreu David Oistrakh care insa nu reiese ca ar fi avut vreo problema pentru ca era evreu, nu a fost persecutat de Brejnev precum evreii orechestrei teatrului Balsoi din Moscova din film. Din conexiuni in conexiuni, ajungand la Oistrakh, am ascultat concertul care

Read more
1 2 3 4 5