Demonul eficienței

Ziceam într-unul dintre articolele anterioare că singura dogmă cât de cât coerentă a transhumanismului este eficiența. Însă este mult spus dogmă deoarece evident că noua religie este deocamdată în fașă, abia își construiește fundamentul și abia își clarifică obiectivele. Poate mai degrabă decât eficiența am putea să subliniem o atracție în gaura neagră a beneficiilor iluzorii ale progresului accelerat care va veni și va elibera umanitatea, ca și cum ditamai progresul de care am avut deja parte a făcut mare brânză. Ca un mic amănunt amuzant, când au fost introduse tractoarele și agricultorii se temeau că mecanizarea le va lua pâinea de la gură, temerile de progres erau calmate cu promisiunea că vor avea mai mult timp de practicat arte și de lectură … Oarecum, prin Netflix promisiunea s-a cam împlinit, deși un tânăr care păștea oile pe vremuri, seara se ducea la horă, dimineața vedea răsăritul și mânca mămăligă cu mâna foarte probabil era mult mai fericit decât sufletele pierdute de astăzi care se pierd în fantasmele virtuale ale jocurilor, filmelor și bulelor sociale.

Foarte clar se vede demonul eficienței la Iuda, când o ceartă pe femeiea păcătoasă care a vărsat mirul și se vaită că acel mir putea fi folosit pentru a-l vinde și a ajuta săracii. Și Bill Gates vrea să ajute săracii din Africa, de aceea le oferă vaccinuri gratuite care îi ajută să nu mai facă copii prea mulți și astfel să aibă mai puține guri de hrănit.

Se înțelege că eficiența oarbă în sine, fără un set de criterii de moralitate care nu pot converge decât dintr-un sistem filozofic sau dintr-o religie, este doar un slogan, un narativ în spatele căruia se pot ascunde măsuri drastice de închidere a oamenilor în casă, măsuri de suprataxare și pedepsire a celor care nu aderă la regulile noii lumi în care trebuie ca toți să contribuie pentru binele tuturor, etc. Și comuniștii doreau să fie eficienți, în sensul că propuneau ca toată lumea să trăiască bine nu doar cei care muncesc și care au proprietăți și averi multe. Ei gândeau – logic simplist, că dacă se împart bunurile la toți, va fi bine pentru toți. Ce nu au realizat – căci v-am zis, demonul nu bate cu mintea prea departe, întunericul nu poate vedea consecințele dincolo de asaltul imediat, este că fără o ierarhie și fără o judecată, simpla distribuire a unor bunuri și resurse nu are succes cu doar distruge fibra societății, așa cum s-a întâmplat și vedem că încă este sub semnul întrebării capacitatea unei națiuni trecute prin sânge de demonul roșu de a-și reveni.

Să vedem însă care ar fi promisiunile noului reset în cadrul dogmei eficienței. Păi în primul rând lupta cu virusul, fiind urgență medicală este cumva calul troian pe care se face marea trecere de la sistemul actual, de puteri regionale și alianțe supra-statale la o conducere și coordonare globală a lumii. Așa cum acum în plandemie OMS a fost farul călăuzitor care a dictat “măsurile” în toate țările indiferent de cine a fost la putere, tot așa cum vedea cum cadrdul impunerii globale a unor măsuri și trenduri va fi extins din domeniul medical în alte domenii.

Am urmărit zilele tercute un interviu cu Dr. Frederic Leroy, un profesor în “food science & biotechnology” la Vrije Universiteit din Olanda în care se discută pe larg de tentativa de interzicere la nivel global a consumului de produse de alimente și trecerea spre mancarea sintetică. Planul pare imposibil de implementat, fiind vorba de țări și regiuni cu legislații diferite, dar nebunii care conduc lumea, au mijloacele necesare pentru a împinge această turbare la limită, atacând practic chiar fizic specia umană. De aici se vede câd de diabolic este noul reset, când nu se mulțumește nici cu distrugerea psihologică a lumii prin lansarea acestui război de înfricoșare, nu se mulțumește nici cu loviturile puternice date tradiției prin distrugerea fibrei societății, a comunităților și a stilului de viață în cele din urmă, transformând omul din “animal social” (în cadrul lor de gândire, evident) în animal anti-social virtual. Următoarea etapă în marșul antihristic împotriva umanității este atacul asupra sursei de hrană. Totul sub stindardul “verde” al luptei cu poluarea. Bunăoară, vacile, oile și porci sunt rele deoarece fac bălegar mult și produc gaze de seră. În plus, mănâncă prea mult. Mâncarea sintetică, hamburgerii chimici propuși de Bill Gates sunt soluția. Și pentru a-și pune banii unde îi e capul ala descreierat, Gates a cumparat teren agricol masiv în SUA pentru a încerca pur și simplu să sechestreze capacitățile de producție agricolă a celei mai potente regiuni din lume – marile câmpii ale americii continentale din zona bazinului fluviului Mississippi unde pe lângă abundența apei necesare irigațiilor, posibilitatea transportului mărfurilor pe apă la costuri mici, face din SUA cel mai mare producător al lumii.

Iată deci doar încă un aspect periculos al viitorului care ne așteaptă post (sau în paralel) cu plandemia: războiul asupra mâncării. Noi românii suntem oricum obișnuiți ca să auzim de pesta porcină, gripa aviară și alte boli de animale, imediat cum scoatem nițel capul. În particular acest an iar avem parte de peste deoarece fiind secetă peste tot și noi având ceva producție de cereale, zootehnia din România mai putea tăia din decalajul față de vest. Dar prin măsurile colonialiste de control și manipulare de la vârful UE, ni s-a băgat pe gât pesta porcină și au fost exterminate nenumărate ferme de porci. În cazul nostru, motivul a fost și este economic, deocamdată. Dar imaginați-vă aceste capacități de control și comandă folosite acum pe motive economice în cadrul UE, când vor fi extinse la nivel global și vor fi folosite pentru impunerea politicilor globale de reducere drastică a consumului de carne și introducerea produselor sintetice, pe care cu greu le putem numi hrană chimică, de vreme ce sunt pur și simplu chimicale.

Cum apa răzbate prin crăpături și foarte probabil la nivel global se va împinge acolo unde se poate, singura opțiune pentru întârzierea și amânarea acestor planuri la nivel național în țara noastră este alegerea celor mai extremiste partide care propun măsuri care să meargă chiar până acolo la introducerea în Constituție a dreptului de a cultiva pământul și de a crește animale în propria curte ORIUNDE ai sta, la oraș sau la țară. După cum știm, neostaliniștii din USR deja sugerează că ar fi bine ca să nu mai existe proprietate și să avem totul la comun. De asemenea, vedem că în SUA și mai ales în vest, chiar la țară, oamenii nu mai au voie să crească animale pentru a nu deranja sonor și olfactiv vecinii. Din ce știu și pe la noi s-a introdus acea lege tembelă cu legea gunoului de grajd care taie drastic, mai drastic chiar ca în vest, dreptul de a face ce vreau pe pământul meu. Gogoașa cu producerea de mirosuri este penibilă câtă vreme autoritățile nu sunt în stare să construiască niște gropi ecologice. Cel puțin în Craiova, pute a gunoi ars toata vara și aerul e imposibil de respirat. Nu mai zic de marile fabrici ale corporațiilor internaționale care ne poluează pământul, aerul și apa freatică și care sunt tolerate. Comparatic cu cât poluează o vopsitorie a unui mare producător auto în zonă, bălegarul de la 2-3 vaci este zero. Dar după cum vedem legile sunt făcute să lovească între cei mici. Vacile sunt persoana non-grata în timp ce producția de automobile, cât mai multe, este de dorit.

Articole pe același topic:

Este omenirea pregătită pentru contactul cu extratereștrii?

Pentru contactul cu dracii, omenirea este foarte-pregătită. Pentru contactul cu îngerii … nu prea. De altfel, deși îngerii încearcă să ajute omenirea, oamenii – prin păcatele lor – îi gonesc.

Trecând peste aspectele religioase, aș dori să analizez puțin ideea că omenirea nu este pregătită de contactul cu extratereștrii și de aceea ni se ține ascuns atât existența extratereștrilor cât și faptul că deja ne-au contactat și au stabilit legături cu politicienii sau cu armatele țărilor importante.

Ideea a fost emisă – și face vâlvă – în urma declarației acelui “militar” israelian, fost membru al nu știu cărui serviciu de securitate israelian care a lansat recent câteva aberații cum că am avea deja baza pe Marte, că există o Federație Galactică și că extratereștrii studiază deja subsolul pământului dar la începutul pandemiei s-au retras de pe pământ (probabil de frică să nu ia virusul).

Din start țin să spun că ideea că omenirea nu e pregătită pentru contactul cu extratereștrii este fără sens. Cum adică nu suntem pregătiți? În ce fel? Nu suntem pregătiți să primim noi tehnologii, să vedem cum arată alte civilizații, să călătorim în noi lumi? Păi toate industria SF ce este altceva decât o explorare a necunoscutului? Nu ne-ar interesa cum să vindecăm cancerul și cum să facem să nu mai poluăm planeta? Să trăim mai mulți ani sau să vindecăm pe cei cu boli grave care nu au încă nicio rezolvare?

Este de asemenea logic că dacă există extratereștrii, aceștia au o tehnologie deja mai evoluată decât noi, chiar mult mai evoluată câtă vreme deși există, aceștia sunt atât de stealth încât noi să nu avem habar de ei. Deci – pe de o parte, dacă extratereștrii există și noi nu le-am găsit deja planeta – deși am văzut deja mii de exoplanete – înseamnă că ei vin cam de departe. Să zicem că sunt totuși pe o planetă pe care nu o vedem (din cauza nealinierii / deci nedetectabilă deocamdată) și care poate e aproape de noi. Păi, cel mai aproape sistem planetar este suficient de departe încât numai o călătorie până la noi să însemne încă vreo 3-400 de ani de progres față de noi și câteva salturi masive în privința călătoriei FTL (Faster Than Light).

Deci dacă extratereștrii există, aceștia sunt clar mult mai avansați decât noi. Nu cum sunt americanii față de români, ci probabil cum sunt americanii de astăzi față de romanii din antichitate. Însă să presupunem că pe pământ ar exista simultan și americanii de azi și romanii de ieri. Cum ar putea americanii să îi studieze pe romani fără ca romanii să se prindă de existența americanilor? Ar fi foarte greu, chiar imposibil. De ce zic asta: chiar dacă tehnologic să zicem că americanii ar folosi sateliți sau drone pentru filmare de la depărtare, sau s-ar deghiza printre romani și ar folosi reportofoane și camere ascunse ca să îi studieze, cu siguranță s-ar găsi câțiva protestatari pentru drepturile romanilor în SUA care să ceară guvernului să trimită diplomați către romani și sa îi aducă pe aceștia în SUA ca imigranți pentru a beneficia și ei de dreptul la un trai mai bun. Ar fi imposibil pentru guvernul american să țină sub control atât protestatarii liberali pentru drepturile romanilor cât și pe aventurierii independenți care nu ar rezista tentației să meargă pe cont propriu la Roma, cu propriile iahturi pentru a se distra sau de ce nu – pentru a-i cuceri pe romani.

Fiind o teorie conspirationistă aberantă, toată fantezia asta legată de extratereștri și existența vieței pe alte planete, are nenumarate blind-spot-uri care oricărui cercetător sincer îi ies repede la iveală. De exemplu, în întreaga religie ufologică se omite o simplă idee: dacă civilizațiile extraterestre există, acestea (măcar unele din ele) ar avea deja capacitatea să ajungă la noi. Dacă aceste capacități ar exista (tehnologic), extratereștrii ar fi venit deja pe la noi. Toate teoriile cu protecția evoluției independente și neimplicarea în acele civilizații încă “nepregătite” pentru saltul cosmic sunt aberații. Chiar dacă la nivelul forurilor lor de guvernare s-ar decide această neimplicare, accidentele sunt inevitabile și cu siguranță există și pe la ei democrație. Cum poți opri exploratorii independenți într-o democrație? Chiar dacă Consiliul Galactic pentru Salvarea Universului ar decide că extratereștrii încă nu au voie să se releve pământenilor, este de bun simț că vor exista aventurieri care nu vor ține cont de deciziile acestui consiliu ci mânați de dorința de a ne salva de Coronavirus, ar fi venit deja să ne ajute.

Culmea este că deși în negarea lui Dumnezeu, ateii scientofili deseori folosesc argumentul existenței răului (dacă Dumnezeu există, de ce cad mai cad avioane și mor inclusiv copii?), când vine vorba de extratereștrii aceștia cu siguranță există și trebuie să investim miliarde în telescoape care să scaneze după ei, dacă nu cumva au venit deja printre noi și sunt atât de dezamăgiți că poluam planeta încât stau timizi în farfuriile lor zburătoare și mănâncă floricele uitându-se la noi prin telescoape cum ne autodistrugem …

Și în final vreau să mai pun becul pe un blind spod. Cei mai elevați alienopați, cei cu pretenție de “științism” deși sunt rezervați cu privire la OZN-uri, sunt foarte optimiști că viața există undeva în univers doar că nu am căutat-o noi prea bine și că trebuie să o căutam mai mult. Deci, avem un univers atât de mare încât nu îi cunoaștem marginile (încă posibil infinit, căci teoria cu Big-Bangul nu este încă finală), avem miliarde de ani în care se putea dezvolta viața și prin alte locuri prielnice (că doar vedem că există multe planete propice vieții – sau putem deja presupune) dar nu avem nici măcar o undă radio. Concluzia? Trebuie să mai căutam … Pun și eu întrebarea ca prostul: dacă viața nu e unică, chiar dacă ar fi rară, având în vedere mărimea universului, ar fi destul de multe civilizații. Dintre astea toate, chiar dacă evoluția i-ar putea duce pe căi diferite, nici măcar una dintre ele nu a descoperit radioul? Sau laserul? Sau călătoriile interstelare?

În loc să deducă din liniștea cosmică minunea vieții pe pământ și faptul că suntem speciali, ufopații fabulează tot felul de teorii care de care mai întortocheate care să justifice această liniște și să alimenteze niste iluzii aberante că “nu suntem singuri”. Însăși acestă formulare – total greșită – denotă că acești oameni sunt singuri ei și caută aiurea pe cer semne și răspunsuri. Niciun om normal nu se simte singur iar omenirea nu are cum să fie singură deoarece nu este o entitate, nu are o persoană, nu are percepție, sentimente etc. Singurătatea omenirii – în antiteză cu perspectiva unei federații galactice – este în fapt o batjocură la adresa omului. E ca și cum ai spune: deși suntem 6 miliarde, eu mă simt singur, dar când vin extratereștrii nu o sa mai fiu singur …

Cum se modifică genele ADN-ului uman (în propriul garaj)

CRISPR este o tehnologie de inginerie genetica relativ recenta care permite editarea genetica a oricarui organism intr-un mod facil si accesibil – practic CRISPR este un salt imens in modificarea genetica comparabil poate cu trecerea de la caruta la masina. Desi cititorii chiazna.ro au mai auzit inca din 2016 de Crispr (aici), personal nu am mai fost interesat de subiect si am uitat ce am invatat atunci. Nestiind deci sa explic, apelez la Youtube:

Pentru cei care au timp si vor un intro mai pe larg in aceasta tehnologie, precum si implicatiile acesteia chiar de la inventatori, le recomand Youtube-ul de mai jos:

Deci practic, astazi se pot face modificari genetice foarte facile, inclusiv de acasa, din garaj.

Amuzant legat de filmul de mai sus, este ca similar programului Hello World din domeniul limbajelor de programare si care reprezinta cel mai simplu program pe care il poate cineva face intr-un limbaj si care are ca functie simpla afisare pe ecran a textului “Hello World”, in cazul CRISPR, programul Hello World presupune modificarea ADN-ului unor borscute pentru a crea niste super-broaste mai forțoase, cu mușchi mai puternici.

Din pacate, efectul dureaza doar cateva saptamani, dar cei care trec de nivelul Hello World sunt incurajati sa avanseze tehnologia, prin depistarea unor noi schimbari genetice mai reziliente si mai interesante.

In contextul actual al vaccinului, luarea in deradere a riscurilor de modificare genetica a ADN-ului, fie planificata fie accidentala denota doar necunoasterea felului cum functioneaza CRISPR.

Iata inca un video si mai in detaliu din care va atrag atentia asupra urmatorului pasaj:

Uite cum funcționează în laborator: oamenii de știință concep un ARN „ghid” care corespunde genei pe care vor să o modifice, și o atașează proteinei Cas9. Asemenea ARN-ului viral în sistemul imun al lui CRISPR, ARN-ul mesager direcționează Cas9 la gena țintă, și foarfecele molecular al proteinei taie ADN-ul. Aceasta e esența puterii CRISPR: doar prin injectarea Cas9 legată de o secvență ARN, oamenii de știință pot schimba orice genă din genom.

Culmea este, ca mecanismul de functiune al vaccinului este tocmai felul cum functioneaza CRISPR. Mecanismul prin care virusii folosesc replicarea ADN-ului gazdei, este folosit de CRISPR tocmai pentru a afecta permanent ADN-ul prin “hacuirea” procesului de reparare a erorilor din ADN. Repararea, modificarea unor gene sau chiar inlocuirea acestora este posibila prin CRISPR. Singura frana in dezvoltarea acestei tehnologii este deocamdata nesiguranta acestei tehnologii pe termen lung si problemele etice.

In concluzie, pun deci intrebarea: este cumva vaccinul anti-covid un experiment in masa de testare a unor noi versiuni de CRISPR? Sau deja s-au rezolvat problemele legate de incertitudinea modificarilor pe termen lung si se trece la treaba in sensul modificarii ADN-ului uman?

Iata si concluzia la articolul din 2016 pe aceeasi tema, cu mentiunea ca din nou imi pare rau sa vad ca cele mai sumbre predictii ale mele se intampla:

Se intelege ca chestiunile etice sunt multiple si de nerezolvat, mai ales in vremurile de astazi. Singura frana este – Slava Domnului – frica ireversabilitatii modificarilor, de unde cercetatorii prezenti la conferinta ne dau garantii ca au grija ca experimentele sa nu iese din laborator, ca nu se stie niciodata …

Si iata cum la riscul ca omul sa fie eliminat de roboti se adauga si riscul ca noi organisme biologice sa fie inventate / modelate care sa altereze fatal ecosistemul deja afectat al omenirii. Ah, si riscul ca Mengele sa fie reabilitat si selectia genetica sa fie la fel de banala cum e acum scoaterea unei măsele.

REVOLUTIA CRISPR

PS: nefiind genetician, pun si eu intrebarea: oare instabilitatea modificarilor efectuate prin CRISPR se poate rezolva prin vaccinarea periodica, cand … “scad anticorpii”?

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Alte youtube-uri pe aceeași temă:

Cum ar fi să pice net-ul?

Nașpa, ar fi un prim răspuns. Dacă pică mai mult de 2-3 minute, chiar e nasol. Iar dacă pică mai mult de o oră este revoltă împotriva ISP-ului. Mai mult de 24 de ore, depinde de la om la om. Nu am cunoscut cazuri, nu cunoaștem cazuri, dar putem să ne imaginăm.

Eu sunt de părere că dacă pică internetul și curentul, ne trebuie maxim 2 zile pentru a avea pe stradă Mad Max. Spartul magazinelor ar fi începutul. Crimele și violurile continuarea. Totul se va mișca însă oricum prea repede pentru a putea să analizăm semnele și să ne pregătim atunci.

Se amăgesc cei care uitându-se la Imperiu zic: uite că lumea de azi nu e chiar așa de sălbatică cum o cred unii. Au fost ceva spargeri, ceva bătăi, dar în general, nu a fost Mad Max. Mă refer la acele zone în SUA unde a avut loc fenomenul SHTF. De ce zic că se amăgesc: în acele zone nu a fost o disoluție necontrolată a societății ci un haos organizat, tolerat, ținut sub control. Spargerile, protestele, bătăile nu au fost consecința incapacității statului să le rezolve, ci o metodă modernă de protest. Mai concret, datorită toleranței conducătorilor democrați din acele state/orașe, poliția a primit ordine să stea deoparte și să lase oamenii să … protesteze.

Când însă un EMP va distruge întreaga rețea electrică a unei țări și când telefoanele nu vor mai funcționa, situația va fi cu totul alta.

Dar de ce spun aceste banalități și de ce atrag atenția că “blestemat este cel care își pune nădejdea în om”? Deoarece cred că trăim exact în amăgirea că Mad Max este departe de noi și că societatea umană a evoluat foarte mult, până acolo încât ne putem pune nădejdea totală în portavocea care ne spune ce să facem și vom fi total în siguranță.

Încă de la începutul acestui articol țin să subliniez că nu sunt anti-social și nu sunt împotriva societății. Doresc doar să subliniez cât de mare este diferența între a ne pune nădejdea în societate și în a fi oameni cu adevărat liberi care nu se tem de orice situație ar putea să apară neprevăzută și sunt gata pentru orice. Sunt de acord că nimeni nu este gata pentru orice și nu poate fi gata pentru orice, dar cel puțin mental, există o diferență colosală între țăranul care trăiește în vârf de deal și are un beci și are doi saci de cartofi și trei de ceapă, juma’ de sac de grâu, ceva făină și are fântână în curte și lemne pentru foc și hipsterul care câștigă patru salarii medii, poate să mănânce cât 3 vaci la un loc în fiecare zi, dar dacă pică netul 24 de ore, e ca și cum i-ar fi luat foc casa țăranului mai înainte amintit.

Poate a venit momentul acum să subliniez ce doresc și ce nu doresc să spun prin acest articol, pe care vă rog să îl citiți cu răbdare și să tolerați incoerența și lipsa planificării lui. De altfel, din motive de sănătate este posibil să nu mai scriu deloc în viitorul scurt și acest blog să rămână idle o perioadă după care să dispară.

Sunt sigur că oricărui muritor i s-a părut că trăiește vremuri importante, seculare, de amplitudine, cum nu au mai fost și poate chiar apocalipsa. În vremea ciumei din timpul împăratului Iustinian, chiar credeau oamenii că trăiesc apocalipsa. 25% din populație a fost decimată de ciumă. În orașe, mai întâi au îngropat morții la margine, până s-au umplut cimitirele. Apoi îi îngropau pe lângă casele lor, până nu au mai făcut față la făcutul gropilor. Apoi, îi duceau pe mare și le dădeau drumul în larg. Evident unele cadavrele ajungeau la mal și nu rezolvau nimic cu asta. În cele din urmă, morții erau lăsați să putrezească în drumul mare, oriunde se găsea o mână de pământ.

Ce pare specific vremurilor în care trăim este încrederea nețărmurită a oamenilor în sistem. Au mai fost astfel de vremuri, am putea spune. Da, dar nu a existat o tehnologie prin care turmele de oi să poată fi controlate și manevrate atât de eficient. Altfel spus elasticitatea dinamicii sociale nu a fost niciodată la nivele atât de flexibile ca acum și posibilitățile de reformatare a gândirii, de manipulare a informației și de transformare a comportamentelor cum sunt în vremurile noastre – asta este într-adevăr ceva nou, despre care nu cred că ne înșelăm dacă spunem că “așa ceva nu a mai fost niciodată”.

Amintind cuvântul sistem, poate ar fi util să explic ce înțeleg eu prin aceasta, deoarece nu îmi place să fiu și să par un conspiraționist trivial care rumegă aceleași mantre ca întreaga gloată de duși cu pluta. Ca o mica paranteză, Jonathan Peageau subliniază deseori câ în vremuri de haos, când toate sunt cu susul în jos și cu josul în sus, clovnul prin specificul său de agent de inversiune, arată de fapt cum ar trebui să fie lucrurile, arată direcția corectă înspre centru – un alt concept peageauian. Prin “sistem” doresc să mă refer la centrul de greutate în jurul căruia se învârt oamenii din ziua de astăzi. Pentru știri – massmedia, pentru informații – wikipedia, pentru căutat informații – google, pentru conectat la “ce se întâmplă” – Facebook, etc. Lipsiți de exercițiul libertății, demnității și autodeterminării, oamenii de astăzi, dependenți pe toate planurile de altcineva și de altceva, sunt în realitate sclavi.

Libertatea înseamnă și să spui ce vrei și să gândești ce vrei. Se spune – pot spune unii – că nu putem cunoaște libertatea dacă nu am cunoscut lipsa ei. Total fals, zic eu. Libertatea – dacă există – nu face decât să descătușeze energiile latente ale omului și să îi stimuleze tot potențialul creativ și de iubire al omului. Vi se pare că lumea în care trăim ne copleșește prin iubirea dintre oameni și prin descătușarea energiilor creative, prin explozia culturii și a artei la cote nemai-întâlnite? Mie nu – rata analfabetismului nu a fost niciodată mai mare. Dacă tinerii știu să butoneze pe un gadget si să tasteze omg și lol, asta nu înseamnă că știu să scrie sau să citească. Dacă un om nu poate să citească o pagină fără să îl doară capul, este clar că este analfabet, chiar dacă cunoaște literele și poate să vocalizeze silabele. Iar cititul este o formă de gândire considerată de Socrate inferioară. Știm că Socrate nu a vrut să scrie nimic deoarece considera că dacă o idee nu este atât de importantă încât să o țină minte și să o explice verbal, a o scrie nu are niciun sens.

Avem așadar o problemă: majoritatea oamenilor sunt sclavi și există în prezent capacități infinite de control și coordonare a mulțimilor de sclavi. Există bineînțeles și “iluminați” care sunt conștienți de această situație și care cad în tentația iluziei că este de datoria lor să aibă grijă de sclavi deoarece sclavii sunt incapabili să se apere de virus. Și de altele, dar acum e fierbinte virusul.

În orice situație 1 plus 1 fac doi, concluziile nu sunt greu de tras și este doar o chestiune de timp până când internetul va fi luat pentru ca sclavii să înceapă show-ul. Căci pentru cei care apasă pe butoane, filmează și se distrează văzând cum toată lumea dansează pe muzica pe care ei o pun la casetofon, nevoia de a vedea ceva nou în fiecare nou episod și în fiecare nou sezon este una extrem de puternică.

Se pot face paralele foarte ușoare cu începutul comunismului. În Rusia, să zicem, comuniștii au atras pe cei care nu aveau nimic al lor și nu aveau de pierdut nimic: nu aveau proprietăți, nu aveau terenuri, nu aveau o meserie. Toți oamenii care munceau și care prin muncă ajunseseră să aibă avuții, toți cei care aveau o meserie și s-ar fi putut descurca fără probleme și fără comuniști – aceștia nu au fost atrași de partidul comunist, de vreme ce comunismul era împotriva proprietății private. Nu doar “burghezimea” a fost distrusă, nu doar marii latifundieri cu multe pământuri. Toți cei care aveau ceva, cât de puțin, au fost nevoiți să cedeze în fața statului salvator care a pus pe cel care avea o casă cu 2 camere, să se retragă cu familia lui într-o cameră și să primească și pe “tovarășul” și familia acestuia în altă cameră. Cine credeți că erau cei care populau aceste case “naționalizate”? Erau scursura societății: toți leneșii, hoții și paria care nu au fost în stare să aibă o casă a lor. Au profitat de acele vremuri tulburi și au schimbat lumea. Neavând nimic, neavând Dumnezeu, neavând o morală, neavând o conexiune cu neamul și cu oamenii din orașele și satele în care trăiau, bolșevicii erau practic suflete pribege în căutarea unui scop în viață. Parditul le-a umplut acest gol din sufletul lor, așa cum partidul în ziua de astăzi umple și sufletele a zeci de mii de activiști români de partid mari, mici și mijlocii care tânjesc la o bucățică de ciolan la viitoarea împărțeală.

Fenomenul este însă unul global. Generația Y (20-30 de ani) s-au născut într-o lume prea bună. Atât în vestul Europei cât și în SUA și în Asia. Căderea blocului comunist, terminarea războiului rece și avansul tehnologic a dus la o lume în care viața a fost suficient de ușoară și binele a fost servit pe tavă fără prea mare efort. Pe jertfa morților din al 2-lea Război Mondial și pe jertfa supraviețuitorului războiului care de atâta bucuriie că au trecut de hop au muncit apoi pe rupte pentru a face un viitor copiilor, s-a născut Brave New World – o generație care are totul pe tavă și care consideră că i se cuvine totul deoarece banii se tipăresc din buton. Să facem venit minim garantat 2000 de lei, ca să poată trăi tot omul decent – zice Pinocchio. Dar de ce trebuie să trăiască decent cel care nu a muncit nimic în viața lui și nu a plătit niciun impozit pe spinarea celui care a muncit de o viați și duce lumea în spate? De ce, Ponta, idiotule?!

UBI (Universal Basic Income) cum îi spune în SUA este un nou nivel în jocul de-a societatea modernă pe care îl va juca lumea în curând. La pachet vor venii însă și ceva “challenge”-uri. Nu vei mai avea voie să spui orice. Nu vei mai avea voie să nu porți mască. Nu vei mai avea voie să nu faci vaccin sau dacă nu îți faci vaccinul, vei fi penalizat cu 100 de puncte. Nu vei mai avea nicio proprietate, vei plăti chirie și vei fi fericit.

În schimb vei putea avea bitcoini, vei putea avea orice sex vrei tu, vei putea avea un job la distanță sau o săptămână de 4 zile, vei putea vota online etc.

Cât timp va mai merge însă internetul când toți se vor juca online, rămâne de văzut. Deocamdată, roboții nu știu să facă singuri nici pâine, nici să schimbe generatorul la o centrală nucleară, nici să repare semafoarele când se strică etc. Pe măsură ce numărul celor care fac ceva concret scade și numărul celor care “muncesc de acasă” crește, tensiunea în eco-sistemul care ține în spate civilizația așa cum o cunoaștem crește și este doar o chestiune de timp până va face poc. Fukushima  a făcut pot din cauza unui dezastru natural, însă accidentele și dezechilibrele din fibra societății cauzate de idiocratizarea generalizată își vor arăta efectul rapid și în lanț, fie ca urmare a unor cauze naturale, fie ca urmare a creșterii entropiei pe măsură ce ordinea bate în retragere.

Putem spera însă la mecanisme de autoreglare? Nu știu ce să spun la acest aspect. Cert este că câtă vreme efectele disoluției nu sunt generale și schimbarea nu este prea rapidă pentru ca reglarea să aibă loc, există unele speranțe că lumea se va adapta și devierile vor fi corectate. Sunt însă chestiuni prea generale și singurul lucru pe care doresc să îl subliniez este că o corecție a mecanismelor de control și manipulare este imposibilă deoarece puterea acestora este prea mare și nimeni dintre cei care o dețin nu o vor ceda de bunăvoie și nici nu o vor supune vreunor corecturi care să aducă la o … echilibrare. Mă refer aici, că așa cum sistemul legal a evoluat și – ne place să credem – exista un sistem juridic real și solid, departe de autocrația monarhică de acum 200 de ani, tot așa sperăm ca și puterea comunicării să ofere posibilitate de creștere și unor sinapse corectoare care să contracareze devierile dictatoriale ale forțelor cu aspirații totalitariste. Să facem însă o paralelă cu domeniul militar: ar fi deschisă o putere militară deținătoare a armei nucleare să o împărtășească cu alte puteri? Evident că nu! Secretul armei nucleare a fost cel mai puternic apărat secret. În contextul paralelei, ar putea cineva să contra-argumenteze: dar iată că și alte țări au descoperit arma nucleară, au dobândit-o și amenințarea reciprocă cu o armă așa de puternic a dus la un echilibru care deși stresant, a oferit o pace acceptabilă, cel puțin până acum. La o asemenea paralelă, nu doresc decât să spun: stați să vedem cum se termină capitolul armelor nucleare în istoria umanității, deoarece nu au trecut nici 100 de ani de la apariția lor.

În concluzie, avem noul om, “conectat” la toate “feed”-urile bune, “deschis” la minte, rupt de istorie și de tot “balastul” cu care vine aceasta, un om “global”, “conectat” la întreaga “rețea”, capabil să caute pe wikipedia care este adevărul și să caute pe Google News care sunt știrile reale și atent la Fact Checker-ii Facebook-ului care îl ajută să se ferească de fake news-uri. Avem noul om care nu mai trăieste cu familia deoarece familia este o construcție veche, obsolete, este un simbol al rasismului omului alb. Netrăind cu familia, neavând familie și intenția unei familii, am putea spera măcar că meseria și locul de muncă reprezintă pentru el un oarecare punct fix în void-ul spațiului social. Însă nici vorbă: munca este la distață/de acasă sau în cel mai fericit caz într-un birou unde nu ai voie să spui ce crezi sau orice îți vine, unde trebuie să îți cenzurezi limbajul și comportamentul și unde colegii nu sunt deloc prieteni sau oameni ci în cel mai fericit caz sunt alți player-i care s-au nimerit într-o sesiune de joc alături de tine din întâmplare, dar fiecare având propriile obiective.

Care să fie totuși centrul de greutate în jurul căruia să se învârte omul de azi? Nu mai există un centru, nici măcar ego-ul. Omul de astăzi este fragmentar, este o grămadă de bulgări care se rostogolesc împreună cu alte grămezi de bulgări aparent întâmplător prin spațiu. Ei nu se învârt în jurul soarelui, nici măcar în jurul unei planete ci sunt ghidați doar de niște raze portante ca tractor beam-ul din Star Trek și se mișcă liber doar pe canalul pe care au voie să se miște liber, orice evadare fiind anihiliată de superlaserul Death Star. Scopul lor nu este să găzduiască viață și să fie host-uri de civilizații, ci sunt materie primă pentru generatoarele unor super-oameni (sau super-boți), cei care apasă de butoane și care nu se știe ce planuri au și ce au de gând pentru umanitate.

Ne amăgim dacă ne considerăm liberi și credem că noi suntem altfel decât sclavul descris până acum. Pentru a vă da singuri un răspuns dacă sunteți sau nu un om liber, iată o simplă întrebare: dacă vi se ia curentul în noaptea asta, aveți un plan?

Nostalgia dupa traditii – anestezic pentru trezvie

Perioada comunista prin asaltul reformator irational in toate domeniile a creat inevitabil un recul in mentalul romanilor care s-a descatusat dupa revolutie. Un recul de simpatie, admiratie si adorare a trecutului ante-comunist a carui imagine s-a format si conturat mai mult sau mai putin corect in mintea tuturor, mai mult din zvonuri si sloganuri decat din documentare, citit carti de istorie, biografii, marturii – caci de transmis din tata in fiu sau din bunic in fiu, putini au avut acest privilegiu.

Poate acest recul justifica si “renasterea” spirituala post-decembrista si mai putin “setea de Dumnezeu” a poporului roman, pe care renastere eu personal pun multe semne de intrebare in ce masura chiar a fost o renastere. Caci daca era renastere, puteam vedea ceva consecinte in prezent, ceva schimbari in bine. Ori la cum se arata situatia pe meleaguri mioritice, Romania devine treptat un teritoriu de trecere pentru vietnamezi, pakistanezi si alti africani inspre occident. Caci romanii au fugit deja. Prin romani ma refer la oamenii care aveau capacitatea sa inteleaga, sa asimileze, sa emane si sa transmita mai departe un set de valori, un comportament, un fel de a vedea lumea, un fel de a trai timpul si timpurile [1]. Ori cata vreme hotia, incompetenta, smecheria, improvizatia si compromisurile devin norme, inevitabil cei care nu se pot adapta locului au luat calea pribegiei iar cei care au ramas se adapteaza, au pierdut din entuziasmul post-decembrist, la nivelul societatii seva renasterii s-a cam dus si o noua modelare, dupa noi valori si de un cu totul alt duh nu doar ca prinde radacini, dar incepe chiar sa dea roade.

In pletora de tipologii a romanilor care nu se simt prea confortabili cu noile norme dar nu se regasesc nici in ceata jalnica a tanguitorilor regimului bolsevic din care fac parte in princpial profitorii si beneficiarii vremurilor de trista amintre, ar fi traditionalistii. Marea majoritate – dar nu toti – dintre traditionalisti se regasesc in randul ortodocsilor. Dintre cei care nu sunt ordocsi as enumera fie nationalistii atei (de facto, desi declarati crestini), fie sectantii – desi acestia adera mai degraba la traditii straine, de import, fie dacopatii – o curioasa si interesanta noua specie de bolnavi mentali desi nu chiar si poate o data voi face o analiza a fenomenului. In continuare, prin traditionalisti ma voi referi doar la traditionalistii ortodocsi desi unele lucruri se aplica indiferent de traditia la care aderam.

Principala problema a traditionalistilor este lipsa cunoasterii traditiei. Vina este evident a comunismului desi asta nu scuza totul. Este evident ca progresul social in ultima vreme are un ritm mai alert si transmiterea traditiei devine cvasi-imposibila chiar acolo unde comunismul nu a fost o piedica. Tot progresele sociale ne ofera insa si posibilitati mult mai mari de a cunoaste traditia in amanunt: nenumarate carti, documentare, siteuri si forumuri de discutii pe internet ne sunt la indemana [2]. Muzee in toate colturile tarii pline cu zeci si sute de specialisti gata sa raspunda intrebarilor noastre ne stau la indemana. Si cu toate acestea, preferam de multe ori sa adoptam calea usoara a ignorantei si sa idolatrizam si sa proiectam intr-un cadru de basm viata de alta data – cel putin din punct de vedere religios. Prin contrast cu vremurile de alta data cand tot satul tinea post, lumea mergea la biserica, nu existau adulteruri, nu existau atei etc, lumea de astazi este apocaliptica, plina de pacat, venirea lui antihrist este doar o chestiune de ani pentru ca pacatele oamenilor s-au inmultit. Franturi de asemenea idei gasim adeseori nu doar in conferintele unor biofizicieni care nu au practicat biofizica in viata lor nicaieri dar sunt experti in toate domeniile si dau citate si referinte la nenumarate studii ca sa demonstreze cum Facebook distruge copiii dar si mai grav e cand acest limbaj “porno-fear” este utilizat chiar de la amvon de preoti profesori universitari care au predat la facultati de teologie si teoretic cunosc istoria bine si istoria bisericii in special. In care istorie nu a fost deloc tot timpul pace si bunavoire intre oameni.

Tristetea dupa trecutul pierdut este cu atat mai periculoasa cu cat nici macar nu cunoastem acel trecut pierdut ci doar franturi si cioburi sparte, pe care le unificam si proiectam din ele o imagine utopica, cu totul diferita de realitate. Dar sa zicem ca totusi, chiar daca acel trecut frumos pe care ni-l imaginam noi nu a existat, ar fi frumos sa existe si ne-am dori sa existe si dorim sa reinviem acele traditii frumoase dupa care suntem nostalgici. Ce este de facut? Pai, in niciun caz lamentarea, tanguirea si fobia fata de ce este nou si fata de societatea actuala in general. O raportare corecta, echilibrata si o adaptare realista la contemporaneitate este evident punctul de pornire in construirea sau reconstruirea oricarei traditii. Adevarata problema referitoare la traditie este poate ancorarea in forme si lipsa continutului. Substanta care da consistenta unor forme este principala lipsa pentru ca necesita nu doar osteneala, efort si iesirea din zona de confort ci chiar creativitate, curaj si viziune. Formele sunt usor de adaptat si alinierea dupa ele ofera un confort mental celor care cred ca transmit mai departe credinta strabunilor daca isi invata copiii ca numai handicapatii folosesc Facebook (caz real).

Teoria mea este ca nostalgia dupa un trecut utopic ofera doar iluzii si este o falsa solutie la confruntarea cu lumea, timpul si ispitele. Doar cunoasterea reala a traditiei ne poate oferi uneori raspunsuri reale in fata provocarilor, istoria meritand sa fie studiata fie poate si doar pentru a putea intampina cu seninatate orice umbre ne-ar pune in fata lumea de maine. In niciun caz panica, repulsia si tanguirea pot fi o stare normala spirituala si mentala pentru a trai cu adevarat o viata frumoasa asa cum ne place sa credem ca au trait inaintasii nostri.

Iar cand cumulul de simptome mentionate mai sus derivate din nostalgia bolnavicioasa dupa traditie devin un mod de trai, orbirea spirituala cuprinde intreaga noastra fiinta si cancerul deviaza in toate directiile nascand noi fobii [3] si punand nenumarate bariere intre noi si societate si in cele din urma intre noi si cei de langa noi, transformandu-ne pas cu pas in epave si facandu-ne viata un iad.

NOTE:

[1] Un român a fost lăudat de autoritățile din Italia, după ce a reparat voluntar parcul localității în care locuiește

[2] The History of Byzantium

[3] Ortodoxia şi Erezia „vegetarianismului biblic”

Flori moarte – eficientizarea totală

Flori moarte la fereastra unui restaurant specializat în organizarea de pomeni. Ca să nu cumpere la fiecare pomană flori dar ca să nu aibă un cadru prea sumbru, un restaurant mortuar a cumparat aceste minunate flori de plasti împreună cu colivia care dă o notă aparte întregului ansablu. Interiorul este similar. Atât de mult s-a optimizat mașinăria de “rezolvat” cele din urmă socoteli ale omului pe pământ.

Nu au trecut mulți ani de când firmele pentru organizarea de servicii funerale s-au dezvoltat de la magazine pentru vânzarea de coșciuge și cruci în întregi operațiuni complexe care rezolvă  toate doleanțele clienților (evident cărora și le permit) de la închiriat coșciug cu refrigerator până la închiriat mașină pentru transportul la cimitir, închiriat personal care să pună doliu la participanții la înmormântare și până la organizarea meselor pentru diversele pomeni, inclusiv cea mai importantă, cea de după înmormântare.

Într-un fel, fenomenul este unul pozitiv: eliberează pe cei apropiați de calvarul organizării tuturor problemelor și le îngăduie astfel să petreacă ultimele momente de proximitate fizică față de trupul adormitului în reculegere și pace. Dar, ce bine ar fi dacă ar fi așa de ușor … Cu sigurantă, “locul” debarasat de acești binevoitori este ocupat rapid de aghiuță cu ale lui bagatele, pregătite pentru fiecare în parte.

Tradițiile și ritualurile au un rol al lor. Oricât de triviale, inutile sau prea complexe ni s-ar părea nouă, tocmai puterea simbolică pe care o au este cea care le-a făcut să dăinuiească deoarece timpul le-a testat, oamenii au văzut că le este bine dacă le urmează pe acestea și nu pe altele, cu ce ne-am trezit moștenind de la cei bătrâni, făcând și noi am văzut că ne e bine și că pierderea suferită este mai ușor astfel de purtat decât fără aceste tradiții. Până să vină “firmele” peste noi …

Optimizările și modernizările în acest domeniu nu fac altceva decât să ofere un simulacru. Să dăm doar un banal scenariu. Este evident că un eveniment nefericit precum trecerea la cele veșnice a unui membru al familiei, adună toată familia. Dacă această adunare se întâmplă însă la un restaurant și nu acasă, timpul reîntâlnirii familiei este extrem de scurt: 2-3 ore cât durează masa, căci restaurantul trebuie să fie rapid pregătit pentru următoarea pomană, angajaților li se termină programul sau trebuie să spele vesela etc. Reuniunea familiei este într-un fel “optimizată” și ea, ajungându-se la o nedorită eficientizare și în privința timpului pregătit împreună: și ce este mai important decât întâlnirile între oameni pe acest pământ?

Culmea face ca tocmai această părelnică binefacere pe care o oferă “funeralele” să ne despartă tocmai de adevăratele binefaceri pe care tradițiile pe care încercăm să le “imităm” însă mai “optimizat” în prezent le ofereau. Tradițiile, așa cum erau, prin toate câte le incorporau ele, creau un cadru și un pretext pentru exprimarea și dezvoltarea comuniunii: timpul petrecut alături de cei mai apropiați, ajutorul și jerfta făcută de toți membrii mai depărtați ai familiei pentru cei imediați afectați de trecerea la cele veșnice se desfășurau mult mai “eficient” decât în cadrul lesnicios pus la îndemână de firmele de funerale din ziua de astăzi.

Mai amintim și priveghiul care s-a mutat cu ordin de la stat (care vrea să ne protejeze de bacterii) de acasă la capelă și la care priveghi (când se mai face), nefiind în casa adormitului, ci într-un loc oarecum străin atât pentru cei mai apropiați cât și pentru cei îndepărtați de asemenea este un simulacru de priveghi. Ce sens mai are să ții mortul noaptea într-o cameră (fie ea capela, în proximitatea unei biserici) dacă mortul nu stă în casa lui unde a trăit, ca să vină la el cei care au venit la el pe când trăia, ca să retrăiască aceștia momentele întâlnirilor lor trecute și să le povestească tuturor și să cugete la relația dintre ei, la trecerea timpului și la toate celelalte?

Sunt multe și variate probleme ale acestui fenomen păgubos numit servicii furerale. Este extrem de interesant și progresia și evoluția în timp a acestora. Sunt de exemplu tare curios dacă în “pachet” este inclusă și dusul de apă cu găleata la mormânt 30 de zile (sau aproximativ) un obicei care se practică cel puțin la noi în Oltenia. Dacă tot plătim pentru cei care pregătesc mâncarea, de ce nu am plăti firma ca să ducă și apa, la urma urmei, oricum tradiția e ca femeia care aduce apa să fie plătită. Dacă acest aspect a fost deja inclus, este extrem de interesant, părerea mea, că s-a ajuns până aici. Dacă nu s-a inclus, de asemenea este foarte interesant de ce nu. De asemenea, va fi interesant când va pica și acest mic teritoriu rămas încă “neacoperit” de firmele de servicii funerare.

Închei cu un mic amănunt interesant. Într-o perioadă, cuvântul “servicii funerare” era unul dintre cele mai scumpe cuvinte de cumpărat pe motorul de căutare Google în sistemul de reclame AdWords. Prețul plătit de un site pentru a apărea în top la anunțurile după un anume cuvât, denotă competiția pe acel domeniu și de asemenea profitabilitatea. De exemplu, cuvântul “servicii funerare” domina de departe cuvinte cum ar fi “cumpar laptop” sau “magazin haine femei” care de asemenea vă dați seama ce profituri au în spate. Fiind un domeniu “aparte”, se înțelege că în ciuda banilor, nu orice întreprinzător ia în considerare să deschidă o mică firme de “funerale” așa cum nici angajații nu se vor bate pe locurile deschise la aceste firme în ciuda salariilor speciale. De unde, cerere mare, ofertă mică, rezultă profituri maxime. Este doar un mic amănunt, dar cu un mare semne de exclamare cu privința la unde s-a ajuns dacă cererea este atât de mare.

Nu am zis prea mult de evoluția fenomenului și nu am de gând să o fac, nefiind prea mult de spus decât că pas cu pas, toate s-au adăugat, pe măsură ce cei mai puțin timizi patroni încercau chestii mai noi. Sau poate “dezvoltarea” s-a făcut împinsă de cerere: oamenii au cerut toate acestea. Din ce imi aduc aminte, totul a început cu organizarea mesei la restaurant, dar la început nu se făcea în restaurante speciale, ci toate restaurantele (ca și acum probabil) puteau închiria tot localul pentru o pomană pentru câteva ore.

Cert este că în ziua de astăzi chiar dacă prin absurd cineva ar avea dorința să se descurce “fără”, sunt șanse mari că făcând înmormântarea așa cum se făcea acum 30 de ani să nu aibă prea mulți invitați, lumea având o mie de scuze în ziua de astăzi, toate ascunse sub mantra “nu am timp”. Am scurtat timpul de priveghi, am scurtat timpul de pregătit mâncare pentru pomană, am scurtat timpul de plimbat mortul până la cimitir, am scurtat numărul de pomeni care le facem după, toate le-am “eficientizat”.

De la dormitul cu porcii, la dormitul cu câinii

Problemele multor oamenilor acum vreo 50 de ani erau sa aiba un acoperis deasupra capului si o paine pe masa. Problemele in vremuri bune, cand nu era razboi, caci in timp de razboi se intelege ca supravietuirea era pe locul 1.

Acum, situatia s-a schimbat drastic. Foarte putini sunt stresati de prospectul dormitului la gramada cate 6 oameni intr-o camera impreuna cu porcii si caprele si chestiunea zilei este: dormi bine cu cainele in pat sau nu?

Poate ar fi util sa incepem cu raspunsul care atinge si el culmi ale absurdului aduncandu-ne inca un motiv sa ne convingem ca traim intr-o lume nebuna:

“Oamenii cu un singur câine în dormitor au avut un somn eficient; însă, poziția câinelui în/lângă pat a făcut diferența”, se notează în studiu.”

Nu am verificat sursa articolului tradus de Digi24 – care se apropie cu pasi rapizi de modelul OTV producand articole si titluri care sa atraga clickuri – dar mentionarea Clinicii Mayo ca locul unde s-a facut acest studiu ne asigura ca nu este deloc vorba de trivialitatii sau initiative fara relevanta, ale unor no-name-uri. Clinica Mayo este un brand puternic in SUA, oferind servicii de calitate pacientilor. Faptul ca au facut acest tip de studiu este clar consecinta a faptului ca problema este una reala, prezinta interes pentru oameni si poate pentru firmele de asigurari care ar fi unul dintre putinele explicatii rationale pe care le-am putea gasi acestui studiu.

Mai concret, deoarece multi americani au caini si dorm cu ei, daca impactul ar fi relevant, firmele de asigurari ar trece in chestionare intrebarea: “ai caine?” si daca impactul ar fi negativ sau pozitiv intr-o oarecare masura, asa cum activitatea fizica permanenta iti aduce un scor bun sau cum fumatul iti aduce un scor mai prost, traiul alaturi de caine ar avea impact asupra costului asigurarii medicale. Este insa o speculatie, ma gandesc ca chiar daca asigurarile nu sunt interesate, acest topic preocupa totusi indeajuns de mult lume incat Mayo sa-l fi facut doar pentru promovare si branding.

Spuneam ca acum 60 de ani, erau alte vremuri. Sa ma explic. Ca orice om, amintirile din copilarie ramase sunt mai ales limitate la emotiile legate de unii oameni, evenimente, intamplari, locuri care au avut un impact puternic pentru noi atunci. Emotia ajuta memoriile sa se consolideze pe termen lung. Nu stiu in ce context si nu stiu cand, dar am din copilarie o memorie ciudata: fie mama, fie bunica, mi-au spus ca ei traiau toti intr-o singura camera si iarna aduceau si porcii si caprele sa doarma impreuna cu ei, ca nu cumva sa moara de frig afara. Nu am mai auzit o astfel de poveste, dar familii care traiau cu toti copiii intr-o singura camera am mai auzit, cel putin la tara.

Mahalaua periferica pe care a crescut mama (de asemenea, si eu vre 6 ani) si si-au trait bunicii mei viata impreuna nu avea insa niciun avantaj al orasului decat proximitatea: traind in oras, bunicul a putut sa aiba un loc de munca, la tara, probabil neavand mostenire pamant niciunul dintre ei, situatia ar fi fost mult mai grea. Atat de saraci erau, incat, pe cei 3-400 de metri dintr-o mahala de la marginea Craiovei, nu puteau nici macar sa faca un grajd pentru animale si sa-l “doteze” cu paie pentru ca sa elimine riscul ca animalele sa moara iarna. Prin urmare, dupa ce ca erau multi (bunica a avut 10 copii, desi doar 6 au supravietuit), si traiau intr-o singura camera, mai erau nevoiti si sa bage animelele langa ei.

Mintea mea de copil probabil a fost extrem de socata de acest amanunt incat din toate cate mi-a povestit bunica de-a lungul anilor, printre cele cateva lucruri care le mai pot spune despre ei, asta e una dintre ele. Nu stiu contextul si tare imi pare rau. Bunica se plangea foarte mult de viata grea pe care a dus-o si cu siguranta au fost multe lucruri asemanatoare. In ultima perioada a vietii ducand in spate un reumatism de gradul cel mai mare care ii produceau dureri cumplite si care o tinea tinutuita la pat, plangea zilnic si se tanguia. Pentru noi, copii fiind, sa ne intoarcem de la scoala si sa o gasim pe mamaie plangand si tanguindu-se era ceva normal, facea parte din viata de zi cu zi, ca si faptul ca nu tacea mai deloc, vorbind mereu si povestindu-ne vrute si nevrute.

O alta amintirie “aleatoare” care mi-a mai ramas este una amuzanta cu privire la cum era vazut razboiul la ea la tara unde lumea era “proasta” si nu stia ce sunt bombardamentele. Bunica deoarece mai fusese la oras si vazuse dezastrul razboiului, stia. Insa, deoarece orasul era riscant si nu era de mancare, iar barbatul ii era pe front, cand a fugit cu copiii la tara in perioada razboiului a asistat la o scena extrem de amuzanta a unei alte fete (sau femei) care din pacate nu stiu cine era (daca era sora bunicii sau alta ruda) si care “nestiind ce e razboiul”, cand auzea avioanele, alerga pe camp ca sa o vada pilotii, scotea esarfa si le facea semn strigand “Dati, ma, si pe-aici!”. Adica, dati cu bombe. Bunica, care venea de la oras si stia ce e razboiul si ce sunt bombele, se ascundea cu copii in grajd de frica, pe cand acea femeie, le facea semn si incerca sa ii provoace deoarece era curioasa si ea cum e cu bombele.

Intorcandu-ne la caini, nu incetez sa ma gandesc oare ce au in cap oamenii care tin in casa caini si dorm cu ei. Oricat de afectuos si prietenos ar fi un caine, este ceva natural, firesc, simplu de vazut ca locul lui nu este in casa, ci afara. Cainele face zgomot, cere atentie, cere “joaca”, strica prin casa, lasa par (si poate si altele), are toane, are personalitate, deranjaza oaspetii, deranjaza vecinii (la bloc), latra aiurea si-ti face capul calindar si in schimb nu iti aduce decat o senzatie de afectiune care este una triviala si care nu poate sa aiba o bruma de scoarta decat pentru cei care au un mare deficit in relatiile cu oricare alti oameni. Uneori ma gandeam ca cainele este cel mai “practic” inlocuitor al copilului care necesita mult mai mult efort si implicare si iti ofera recompense mult mai greu decat un caine, care daca ii arunci un os, iti este cel mai bun prieten, iar daca te mai si joci putin cu el, te idolatrizeaza. In plus, nu are nevoie nici de nopti nedormite, nici de xbox si nici nu-ti va schimba mereu canalul TV cand se va face mare sau va da muzica tare. Ca sa nu mai zicem ca de caine de poti scapa oricand in caz ca te plictisesti sau ti s-a luat de el.

La cate minusuri am subliniat, pentru a tine balanta in directia pastrarii animalului in casa (tot ce spun e valabil si pentru pisici si se intelege ca vorbim de adulti, nu de copii) persoana sau familia respectiva trebuie sa aiba mari probleme incat spoiala de comuniune pe care ti-o poate oferi un animal sa justifice tot efortul si toata bataia de cap. Poate am putea sa ne largim si mai mult critica si sa mentionam ca oricum pastrarea unui caine in casa este o teroare pentru acesta, animalul nefiind facut pentru asta. Iata deci un indiciu clar ca dragostea pentru animale a celor care tin cainii in casa este una cel putin problematica …

Daca am evalua complet plusurile si minusurile, poate un caine in casa ar fi acceptabil doar la persoanele batrane singure, care au probleme de depresie, au avut socuri puternice, evenimente tragice recent si care nu se pot echilibra altfel. In aceste cazuri, te gandesti ca decat sa vorbeasca singur, respectivul poate vorbi mai bine cu un animal, sau te gandesti ca poate preocuparea pentru grija animalului ii mai ia mintea de la alte obsesii sau il ajuta sa uite necazurile. Dar in general, televizorul “rezolva” mult mai eficient aceste situatii.

Insa oameni in toata firea, care au o viata, care au o familie, care au un loc de munca si un rol in societate, sa traiasca cu cainele in casa este un lucru extrem de trist. Daca totusi mergem pe firul ca cainele este un “supliment” care compenseaza alte lipsuri si el este ultima veriga care mai tine legata o familie, putem sa aplicam argumentul anterior, cel cu privire la batrani si sa acceptam ca cainele in casa este un xanax mai ieftin si poate cu efecte secundare mai putine. Dar in niciun caz nu este o solutie pe termen mediu-lung.

Cat cei despre care dorm cu cainele in pat, nici nu stim ce sa mai zicem, doar ca este un capitol pentru specialisti. Dar nu pentru cei care studiaza ce se spune in articolul la care am facut referinta …

1 2 3 11