Episoade precedente:

• RESTRUCTURAREA ROMÂNIEI [1] – INTRO
• Restructurarea Romaniei [2]: Apararea

Voi incepe capitolul restructurarea economiei cu nota ca restructurarea oricarei economii este un termen impropriu intr-o oarecare masura. Economia oricarei tari dezvoltate este in continua transformare si restructurare, necesitatea reinventarii si readaptarii fiind chestiuni de fiecare zi. Marfa la piata trebuie sa fie mereu proaspata. Vanzatorii de la piata trebuie sa aiba mereu produse proaspete , produse cerute de oameni (nimeni nu cumpara pe la noi carne de caine desi in China exista chiar un festival [1]) si preturi acceptabile: nici prea mari incat sa nu se vanda, nici prea mici incat sa nu renteze. Pentru a face fata in piata, pietarii au o munca foarte grea si complexa si trebuie sa fie mereu atenti la tot ce se intampla in jurul lor, in tara si in lume in general de la cat de mult vinde vecinul, cat de potrivit este pretul la care vinde comparativ cu marfa pe care o mai are si pana la cursul valutar sau pretul benzinei.

Cu toate acestea, o tara subdezvoltata ca Romania are nevoie de ceea ce inca din anii 90 numim generic restructurare, fiecare „specialist” intelegand prin restructurare cu insa cu totul altceva, ca sa nu mai zicem de politicieni sau de omul de rand. Realitatea este insa ca Romania inca nu a intrat pe piata globala, sau cel mult are o taraba in afara pietei, undeva intr-un colt precum o taranca batrana care si-a jumulit si ea cateva cepe din curte si doi morcovi si s-a gandit sa isi incerce norocul la oras sa scoata un ban pentru ulei.

In tratarea subiectului restructurarii economiei romanesti poate ar fi logic sa incepem cu istoricul. Insa cred ca s-a discutat atat de mult despre istoric si am avut atatea lectii neinvatate incat nu are nici un sens sa mai pierdem timpul cu ce a fost. Traim vremuri atat de tulburi incat chiar si cei care au fost in top pana acum, daca vor sa ramana in top, trebuie sa se uite mult mai atent spre viitor decat spre trecut, poate cel mai clar exemplu fiind Japonia: o economie de top care refuza sa accepte schimbarea si se agata de un model de succes depasit de mult timp, avand doar firave tentative de adaptare la nou si iesire din groapa pe care si-o sapa singuri prin „revolutia” denumita „abenomics” care a distrus practic moneda si sistemul bancar japonez, in prezent acesta supravietuind pe perfuzii.

Contextul global

Criza financiara din 2008 si tentativele de gestionare a efectelor acesteia prin tiparirea de moneda, transferul datoriilor de la banci spre stat si manipularea dobanzilor a fost un subiect pe care l-am tratat indeajuns pentru a nu repeta multe idei. Voi face insa un scurt rezumat.

Mai intai sa reamintim proverbul chinezesc: orice criza este o oportunitate. Sunt multe tari care au beneficiat din plin de criza financiara si efectele ei. Voi lua doar un exemplu: Germania ale careri exporturi au explodat in perioada post-criza. Dar nu doar exporturile au depasit recorduri, propulsand Germania in competitie directa cu SUA pentru locul 2 in ultimii ani. Toti indicatorii Germaniei sunt uimitori de rezilienti la problemele cu care se confrunta alte tari din UE desi contextul este acelasi pentru toti. Succesul Germaniei nu este insa deloc intamplator ci este rezultatul adaptarii si ajustarii continue la lumea globala a unei tari care trage in spate intreaga Europa, fiind insa in pragul unei detasari de balast care o va putea duce in cativa ani fara probleme in pozitia de top pe mai multe criterii, nu doar pe cel al exporturilor.

Asistam in ziua de astazi din punct de vedere economic la o refacere a centrelor de putere, dupa parerea mea, mai bine zis la cantecul de lebada al Imperiului Anglo-American care va duce probabil la o multi-polaritate in care competitia pe plan economic va fi fioroasa si nemiloasa cu pierzatorii, oferind totodata avantaje si un statut incredibil castigatorilor. Cu sau fara un nou razboi mondial, viitorul este al economiilor care adopta noile tehnologii si au capacitatea sa gestioneze crizele sociale care se nasc din frecusul produs pe piata muncii de aceste schimbari rapide.

Pe langa criza creditelor inceputa in 2008 si ale carei consecinte nu au fost deloc rezovlate ci doar amanate si „coafate”, asistam in paralel la o noua revolutie industriala cauzata de tehnologie. Sunt mai multe directii de influenta a tehnologiei, unii compara trecerea actuala cu revolutia industriala care a schimbat total agricultura si productia in masa. Eu cred ca fiecare „revolutie” are specificul ei si e prea devreme sa le zicem ca sunt la fel si ca omenirea se va „adapta”. In general, cand vine vorba de tehnologie cel mai mult se discuta despre roboti, cum robotizarea ia locurile de munca ale muncitorilor. In SUA mai ales, s-a ajuns deja in punctul in care in discutiile cu privire la omologarea vehiculelor autonome, principala problema nu mai e siguranta acestora cat siguranta locurilor de munca ale soferilor de camioane si tiruri care constituie unul dintre cele mai raspandite locuri de munca intr-o tara in care fabricile au fost deja mutate de ceva ani fie in China fie in Mexic si procesul continua, desi sunt zvonuri de „revigorare” a productiei manufacturiere iar alegerea lui Trump este vazuta ca o schimbare de macaz pentru unii in perspectiva masurilor protectioniste.

Cu greu putem discuta contextul economic fara a face cateva referiri si la aspectele politice si sociale. Mai ales in UE unde dezintegrarea a inceput si este de asteptat ca ritmul sa se accelereze, economia va fi supusa unor socuri in continuare, Brexit-ul fiind doar un mic „intro” in noua epoca de volatilitate care va matura la pamant mai ales cu economiile slabe.

Desi destramarea UE ne poate afisa o perspectiva pesimista, sunt insa nunante de optimism pe care le putem intrevedea, mai ales intorcandu-ne la proverbul chinezesc amintit mai sus: orice criza este o oportunitate. In UE, pe langa procesul de dezintegrare si incertitudinea viitorului, mai avem o amenintare: iarna demografica. Populatia imbatraneste si in ciuda tentativelor de „improspatare a sangelui” prin afluxul de imigranti, depopularea va avea implicatii puternice in economie in principal prin scaderea cererii. Daca in privinta locurilor de munca, robotizarea poate prelua declinul fortei de munca si poate mentine si chiar creste considerabil productivitatea, cum consumul scade, inevitabil modelul actual economic bazat pe credit si crestere continua va fi imposibil de mentinut. Din punctul de vedere al problemei demografice, UE este in urma Japoniei, fiind urmata de China indeaproape, SUA fiind insa ferita tocmai din cauza imigratiei, mai ales de populatie latino. Nu doar ca SUA are acces discretionar la forta de munca din sud, dar chiar populatia hispanica integrata deja are un aport semnificativ la natalitate, problema consumului in SUA fiind doar consecinta a inechitatilor sociale si a distrugerii clasei de mijloc mai degraba decat a declinului demografic cum este in Japonia sau UE.

Am putea spune ca dobanzile negative sunt o tentativa de rezolvare a conflictului intre necesitatea cresterii continue a creditului si scaderea consumului la care daca mai adaugam cresterea productivitatii datorata noilor tehnologii avem o reteta perfecta pentru o noua catastrofa economica chiar si fara a aminti de tensiunile sociale si politice. Totodata, exista sperante ca tarile emergente si sarace vor prelua cererea de consum si vor echilibra aceasta scadere permitand o aterizare lina a motoarelor de productie. Insa criza financiara din 2008 a produs o spaima de credit si de investitii, tarile emergente si sarace fiind condamnate la cresterea prin forte proprii, oricat de mici ar fi dobanzile si oricat de mare volumul de credit in tarile dezvoltate, canalele de scurgere a banilor inspre cei saraci fiind aproape blocate incepand din 2008. De asemenea, tot ce s-a intamplat dupa 2008, ne da de inteles ca aceasta speranta este desueta: periferiile nu au fost pana in prezent decat falii de frecus intre marile puteri, zone de razboi fie armat, fie financiar, fie geopolitic si nicidecum oaze de speranta, teritorii de expansiune pentru marile economii unde sa isi creeze noi piete si de unde sa importe forta de munca necesara prin prisma declinului democrafic. Exista evident exceptii: Mexicul este un exemplu fericit de periferie subdezvoltata care a castigat foarte mult in urma crizei din 2008 prin accesul la finantare relativ ieftina si intarirea legaturilor cu SUA atat prin prisma schimburilor comerciale cat mai ales prin transferul fortei de munca si a finantelor. Romania-UE este de asemenea un alt exemplu similar: criza din 2008 a produs o reducere atat de drastica a dobanzilor incat finantarea ieftina a permis expansiunea companiilor din vest inspre est, ecoul cresterii explozive a exporturilor Germaniei auzindu-se pana in vestul tarii unde companii germane s-au gramadit sa investeasca, celelalte „teritorii” de productie fiind deja epuizate.

Am mentionat ca cu greu putem ignora aspectele sociale ale celor trei principali factori determinanti asupra economiei globale din prezent: criza financiara, tehnologizare (robotizarea) si demografia.

In primul rand, criza financiara ca efect al unui sistem financiar corupt cu multe imbarligari cu clasa politica a lovit puternic in clasa de mijloc care deja suferea efectele tehnologizarii: un proces de mai multa durata doar cu puseuri de accentuare in unele momente post criza si cu amenintari puternice mai ales in viitorul apropiat (1-2 ani).

Nu intamplator se intampla ca in unele tari sa se discute deja despre venitul minim garantat, oferit de stat – in prezent apanajul doar al unor tari foarte bogate din Orientul Mijlociu unde abundenta de petrol le ofera conducatorilor posibilitatea sa cumpere oficial de la cetateni „pacea si buna-intelegere” in schimbul unui os aruncat pentru ros. As aminti aici Arabia Saudita, o tara ramasa in urma cu cateva secole din punt de vedere politic – monarhie absolutista – care insa ofera un trai inimaginabil cetatenilor sai.

De ce sunt importante aspectele sociale din punct de vedere economic? Oricat de dezvoltata ar fi si oricat de abstracte ar fi institutiile, economia este totusi consecinta participarii oamenilor. Iar cand oamenii nu mai cred intr-un sistem si participarea lor la acel sistem este redusa sau taiata total, avem un factor de influenta „lichid” si greu de cuantificat si analizat asupra economiei. Iata doar un exemplu de fenomen: noua generatie (milenialisti) au o cu totul alta mentalitate cu privire la detinerea de bunuri: nu doresc masini, nu doresc sa fie proprietari, nu se casatoresc, prefera in schimb sa calatoareasca, sa petreaca timpul jucandu-se in loc sa invete sau sa munceasca, nu sunt la fel de interesat de independenta economica ca parintii lor desi stau departe de credite. Sunt mai altruisti, sunt preocupati mai mult de sensul muncii lor si de conditiile de munca decat de salariul incasat sau de brandul pentru care lucreaza. Sau: generatia baby-boomers din SUA. Desi a trecut prin toate crizele si prin toate socurile de-a lungul anilor, mereu adaptandu-se si crezand in principiile liberale conform carora atunci cand cazi trebuie sa o iei de la capat si sa te ridici, ajunsi acum in pragul pensiei si fiind pus in genunchi de criza creditelor si de scaderea nivelului de ajutoare sociale (pensii / sanatate) au incetat sa mai creada in capitalism si se considera asupriti de „1%”. Prin urmare, adera usor la ispita populismului votandu-l pe Trump care le promite „a fair deal”. Problema este ca oricat de doritor ar fi Trump sa ii ajute, „marea intoarcere” a locurilor de munca este imposibila la fel cum epoca marilor intreprinderi si combinate ceausiste care ofereau un loc de munca sigur si un salariu bun nu s-a facut si nu se va mai face pe meleaguri mioritice.

Astfel de fenomene se intampla in toate tarile din lumea dezvoltata cu putine exceptii (cum ar fi Germania). Clasa mijlocie majoritara in trecut are probleme cu gasirea locurilor de munca si mai ales a locurilor de munca bine platite si se simte tradata de politicieni, cautand himere si votand populisti cu planuri care mai care mai fantasmagorice cum am avut parte si noi recent. Insa care pot fi riscurile? Ce pot strica politicienii populisti si cum pot influenta economia globala?

Acest raspuns necesita tratat separat. Un PSD populist nu poate afecta cu nimic Germania, pe cand taxele vamale ale lui Trump pot distruge Mexicul si pot produce unde de soc greu de analizat in intreaga economie.

Atacul asupra institutiilor este de asemenea o alta manifestare a populismului. Sunt multe exemple aici, insa voi aminti unul general mai peste tot: atacul asupra bancilor centrale. Rele sau bune, conduse de luminati sau de „luminati”, pana acum bancile centrale au condus lumea asa cum a fost. O lume fara banci centrale sau in care bancile centrale sunt conduse de … popor sau de „reprezentantii” poporului, sau chiar o lume fara banci centrale nu stim cum ar putea arata desi Rusia sau China ne ofera un exemplu. Chiar daca insa bancile centrale nu vor fi anihilate prea curand – presiunea aceasta poate duce la schimbari majore in modul de functionare al bancilor centrale, fenomen deja aflat in desfasurare. As aduce aici ca exemplu Japonia unde presiunea politica a impins banca centrala pana in achizitia de actiuni, un faux-pas din orice punct de vedere am privi cu privire la activitatea si modul de operare al unei banci centrale.

Desi cu siguranta mai relevant pentru analizarea perspectivelor economice ale Romaniei ar fi o privire mai apropiata, mai imprejur, am incercat o imagine globala tocmai pentru ca voi incerca sa proiectez o viziune de jucator global al Romaniei dincolo de complexele si constrangerile actuale, majoritatea fiind doar reflexe ale unei tari captive in diverse imperii de-a lungul anilor. Spargerea acestei mentalitati si gandirea „in afara cutiei” este principala provocare pentru romani, atat pentru politicieni si factori decidenti cat si pentru poporul de rand. Exista insa sperante ca tanara generatie fiind deja conectata la „satul planetar” si relationand de la egal la egal cu oameni din intreaga lumea, sa poata gandi altfel si sa poata face planuri mari, indiferent de matricele de operare actuale.

Desi princiapala intrebare care este rumegata continuu in presa romaneasca in prezent este destramarea UE si necesitatea ca noi „sa jucam un rol in UE”, „sa aparam democratia si libertatea” si alte mantre, in fapt principala intrebarea a noastra ar trebui sa fie cum putem sa taiem piedicile care blocheaza tinerii antreprenori si micile companii romanesti care ar putea fi marile corporatii de maine care cuceresc lumea sa se nasca si sa dezvolte. Poate tocmai spargerea UE ar insemna o noua oportunitate pentru refacerea pe fundamente sanatoase a economiei romanesti de maine. Cum s-ar putea intampla asta vom vedea in urmatoarele articole din serial.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Dog butcher brandishes blood-stained meat cleaver with a chunk of animal flesh hanging off it as she chops up a carcass ready for the dinner plate at China’s Yulin Dog Meat Festival