Ceata convingătorilor

Pe lângă cetele actuale ale sfinților din Biserica Ortodoxă (mucenici, mărturisitori, apostoli, cuvioși etc) mai nou trebuie să introducem și ceata convingătorilor. La împărțirea darurilor, slujirilor și lucrărilor din Epistola Sf. Pavel, nu am prea găsit nimic despre această misiune, dar se pare ca prea sfințiții din zilele noastre au alte păreri.

Bunăoară, preoții din ziua de astăzi au o nouă importantă misiune: să convingă turma de oi drept-măritoare că vaccinul este minunea lui Dumnezeu (pentru că s-a realizat warp-speed și nu are efecte secundare) și că trebuie să facem ascultare de doctori (unii dintre ei, cei 50% care se vaccinează) și să alergăm cu umerii deschiși către seringa dătătoare de izbăvire de încercările molimei (care are o rată de supraviețuire de 99.95%). Icoanele, sfintele moaște, apa sfințită – și Doamne-iartă-mă!, poate chiar Sfânta Împărtășanie – nu mai ne sunt de ajuns pentru a lupta cu această boală cu risc de moarte de 0.05%, ci minunile în ziua de astăzi se fac prin știință, așa cum văzătorul-înainte Arthur C. Clarke a spus: „orice tehnologie suficient de avansată este imposibil de diferențiat de magie”.

Evident că această nouă ceată nu va persista în istoria Bisericii așa cum nici ceata preoților colaboraționiști cu bolșevicii care convingeau oamenii să cedeze pământurile și să treacă la colectiv nu a rămas decât la groapa de gunoi a istoriei Bisericii – o dureroasă amintire. „Conspiraționiștii” vremurilor de atunci au ajuns însă în închisorile comuniste și au rămas în memoria credincioșilor peste veac, sângele lor căzut fiind scânteia care a aprins flacăra biruinței destrămării jugului comunist care izbăvire deși a venit cu întârziere, a venit când trebuia și când Dumnezeu a vrut.

Despre cum eu cred că acest virus este o certare blândă a lui Dumnezeu care a produs însă o inflamație exagerată a societății, bazată pe frica și slăbiciunea la orice problemă cât de mică a omului modern – cartof de canapea spălat zilnic pe creier de televiziune și atrofiat cultural din cauza tentațiilor multiple ale noului circ digital – am mai discutat aici acum un an, pe la începuturile crizei:

Certarea lui Dumnezeu este blândă pentru că ne dă timp de pocăință și de îndreptare. Certarea omului de astăzi nu se compară cu ciuma de altă dată și cu necazurile de care avea parte omul în trecut când media de viață era sub 40 de ani: războaie, foamete, boli – imaginați-vă cum ar fi pentru omul comod de astăzi care strâmbă din nas dacă primește o mică sarcină în plus la muncă, să își câștige pâinea cu propriile mâini și să fie nevoit ca să și-o păzească după aceea de hoți și tâlhari sau de năvălitori sau alte catastrofe naturale.

26 FEB 2020 – CORONAVIRUS – BLÂNDA CERTARE A LUI DUMNEZEU

Prin urmare, continuând pe linia sublinierii riscurilor mici pe care aceasă boală le are (mai ales acum, după un an de experiență și după ce mare parte din scenariile apocaliptice cu sute de mii de morți s-au evaporat) punând în balanță fabricarea fricii și manipularea fățișă și oficială prin campanii de marketing plătite de guvern, ne întrebăm firesc: ce nevoie are Biserica să devină pionul aghiotanților locali ai noului reset [1] în instrumentarea unor scopuri obscure doar de ei știute și în desfășurarea unui narativ diabolic de ostracizare și combatere vehementă a oricăror opinii divergente de la „doctrina” oficială?

Ce se află în spatele acestei orientări, nu știm, sau mai bine zis ne este teamă să speculăm. Teamă nu de consecințe, ci teamă de a nu speria pe cei slabi de înger din turma care dorește să intre pe ușa cea strâmtă. Dar pentru aceștia dorim să punem întrebarea: avem nevoie de scară ca să ne suim pe cruce? Avem noi nevoie de anestezic local pentru a primi cuiele dătătoare de izbăbire cu care vom fi împunși în mâini? Sau poate nădăjduim că nici nu va fi nevoie să ne suim pe cruce, ci există posibilitatea imunizării și pentru a lupta cu antihrist cu anticorpi deja instruiți anterior în laboratoarele științifice ale colaboraționismului secularist între Biserică și Cezar?

Căci ce este altceva această supunere orbească și prostească față de cezar decât exercițiul unei noi plecări a capului pentru ca sabia să nu-l taie, la pachet cu garanția continuării fluxului de fonduri și al ținerii închise a dosarelor care pot fi deschise oricând oricărui ierarh care scoate capul? Problema este ca tot obișnuindu-ne să plecăm capul, să nu o facem din greșală lui antihrist sau vreunui ucenic de-al său. Asta e dilema!

Compasul duhovnicesc al multor credincioși pe de o parte dar și al multor păstoril vedem că este dereglat și riscul de a fi înghițiți de furtuna confuziei și a săgeților trase de puterile întunericului pare din ce în ce mai mare. De aceea, este bine să ne ferim mai ales de „influencerii” și „ucenicii” acestei cete a convingătorilor și de ce nu chiar să îi evităm și să ne ferim de ei, mergând la acei preoți care chiar dacă pot părea exagerați, conspiraționiști și „duși cu pluta”, avem măcar garanția că nu sunt pe statul de plată al producătorilor de vaccinuri.

Aș face aici o mică paranteză pentru a vă propune o imagine globală a urgențelor și problemelor importante de care se ocupă ierarhii BOR. Avem deci această mascaradă cu măștile – care nu se va termina curând – și nu cred că exagerez dacă spun că 95% dintre cei care intră în biserici sărută icoanele cu măștile puse, ceea ce este clar iconoclasm – erezie condamnată de Biserica Ortodoxă adevărată în trecut, dar ignorată total de preasfințiții ierarhi de astăzi. Cu toate acestea, deși avem sâmburii ereziei în sânul bisericii – căci de la mască se poate trece la altele, inclusiv la mascarea sfintelor moaște – prioritatea nu este corectarea acestor devieri și întărirea credinței oamenilor pentru a se întoarce la credință și a nu cădea în acte mai mult sau mai puțin conștiente și asumate de lepădare de credință – iată că nu lupta cu ereziile este prioritatea ci marketingul de medicamente pentru o boală cu rată de supraviețuire de 99.95%.

Cum altcumva putem denumi misiunea convingătorilor dacă nu marketing medical?

să luăm aer în piept și să vedem cum îi facem pe oameni să înțeleagă că nu sunt cobai

10 IAN 2021 – Pr. Necula la Digi 24

Dacă în general, discursul părintelui Necula este plin de confuzie și este caracterizat de pietism exagerat în cuvinte poetice, simple, ușor digerabile pe plan emoțional, dar fără sămbure și miez de mesaj, ca să nu mai zicem de coerență, iată că în cazul vaccinului știe să pună punctul pe „i”: vaccinurile sunt „în mâna lui Dumnezeu”. Nu aș merge prea mult pe analizarea întregii misiuni a pr. Necula de preot convingător ci doar vă invit să urmăriți și alte discursuri pe orice alt topic și să încercați să observați acest pattern și aceste elemente: pendulare obsestivă între metafore și construcții verbale cu apetit emoțional dar rareori la subiect și mai niciodată formulând o poziție clară și fermă (indiferent de topic), atenție neezitantă (în contrast cu lipsa de focus de la punctul anterior) în a nu spune nimic incorect (politic) și care poate să îi pună sub semnul întrebării jobul de church-nice-guy-to-call al televiziunilor când e nevoie de „opinia bisericii” în vreun subiect, puseele de curaj în împingerea limitelor „cuvioșeniei” în sensul de evidențiere, recunoaștere și păstrare a granițelor învățăturii și moștenirii ortodoxe, părintele dând mereu impresia că orice e posibil și tolerat, afirmarea unor valori contează, nu negarea și arătarea răului, răul este doar extremismul fundamentalist, obsesia celor care se raportează la sfinții părinți și rămân închistați în dogme.

De altfel, apatia părintelui Necula la dogme se vede chiar din interviul evocat mai sus: „A crede că vaccinul e o încălcare a unei dogme ține de învelirea anatomiei în ideologie și e extrem de periculos„. Ca consumator ocazional de bloguri și site-uri conspiraționiste / fringe ortodoxe, pot să declar ferm că nu am văzut nicăieri formulată această „teorie” combătută de părintele cum că vaccinarea ar fi împotriva dogmelor. Se vede pe semne că reflexele sale de lax-dogmatist se manifestă în orice context și părintele are propria ceartă/zbatere cu „extremiștii” și cu „ideologiile”.

Dar ceata convingătorilor mai are un aspect care trebuie să ne trezească dacă încă dormim pe-o ureche: duhul său este ecumenist. Nu e ceva nou dacă subliniez acum că Papa & co încă de la început și-au asumat misiunea de apostoli ai vaccinării, declarând că se vor vaccina chiar dacă vaccinurile vor conține embrioni avortați. Iată un exemplu, că aceste duhuri nu fac ravagii doar în BOR: Preotul Francisc Dobos – dacă vă apucă bâzdâbâcii conspiraționiști, consumați mătănii.

Am zis spre începutul articolului că nu prea doresc să intru în măruntaiele acestei situații, în sensul găsirii și identificării unor cauze ale acestui fenomen paranormal. Doresc totuși să comentez o pistă, una dintre ele căci adevărul este precum lumina, are spectrul larg cu unele frecvențe mai accentuate și altele mai difuze. Eu merg pe una care ar părea simplă și explicativă: acești preoți convingători doresc binele oamenilor. Ei doar ascultă de cuvântul Sf. Apostol, îndeamă pe oameni la bine („Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare” – Romani 12,8). Am putea crede că preoții/influencerii vacciniști din rândul BOR (și de la heterodocși) sunt doar niște minți mai lucide și eliberate de „bâzdâbâci” care ajută oamenii să meargă la doctor ca să se facă bine de o boală (cu rata de supraviețuire de 99.95%). Dar, dacă ar bate un vânt și ar ridica toată această confuzie, am putea vedea că fumatul este mult mai rău și face victime mult mai multe decât Covidul – de ce acești mărturisitori ai Pfizer s.a. nu strigă și trâmbițează împotriva tutunului dacă vor să ajute omenirea?

Misiunea fiecarui preot este să slujească lui Dumnezeu în fața credincioșilor lui. Cu cât cuvântul unui preot este mai targetat și mai focusat pe problemele reale (nu prezentate de Digi24 s.a.) ale credincioșilor săi, din fața sa, cu cât cuvântul lui este mai apropiat de nevoile ucenicilor lui, cu cât cuvântul lui ajută în fiecare moment și în fiecare loc un număr cât mai mare dintre cei pe care îi are în față (fizic), cu atât misiunea acelui preot este mai de succes. Idem cu ierarhii. Nu va întreba Dumnezeu niciodată un preot la judecată: tu de ce nu ai îndemnat oamenii să se vaccineze? Poate îi va întreba, dacă a avut desfrânați, de ce nu i-ai îndemnat să nu mai desfrâneze. Dar dacă vaccinul este și el „în mâna lui Dumnezeu” – cum zice Pr. Necula, Dumnezeu va avea grijă ca vaccinul să își facă treaba și va cere datorie doctorilor nu părinților și ierarhilor din ceata convingătorilor …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Subsidiaritatea – guvernare globală cu viceregi locali semi-autonomi cu libertatea să ia decizii „cât timp sunt fesabile” adică aliniate cu globalul

A primary principle for the implementation of Stakeholder Capitalism is therefore that of subsidiarity. It is not an untested or purely theoretical principal. Applied most famously in the governance of the European Union..it asserts that decisions should be taken at the most granular level possible, closest to where they will have the most noticeable effects. It determines, in other words, that local stakeholders should be able to decide for themselves, except when it is not feasible or effective for them to do so.

26 IAN 2021 – Zerohedge – Get Used To Living Under „Subsidiarity” After The Great Rese

Live demo în România a principiului subsidiarității aplicate pe meleaguri mioritice: FLORIN CÎŢU:
„Dacă ar fi după mine, aş vrea ca toată economia să fie deschisă”

This Post Has 6 Comments

  1. Adrian S.

    Ah, și să nu uităm cenzura. Văd că de ceva vreme vir să ne obișnuiască cu cenzura, după ce au început campania de obișnuire cu vaccinarea. Altfel nu se explică de ce au început mizeriile alea cu Bambi, Cartea junglei și La rascruce de vânturi. Iar mai nou, covid-ul. N-ai voie să-ți spui părerea (chiar și greșită, căci e dreptul fiecăruia la părere, c’așa-i libertatea de conștiință), căci ești etichetat dezinformator și exmatriculat.

    Deși pornografia este mult mai periculoasă, are parte de o cenzură mult mai blândă decât subiectul covid. Văd că există în umbră un „grup de comunicare strategica” la nivel global, care a hotărât să scoată din schemă un amărât de filmuleț despre covrig, Plandemic. N-am apucat să-l văd, ieri m-a întrebat un prieten dacă l-am văzut și atunci am aflat de existența lui. Vrând să-l văd și negăsindu-l, ce găsesc in schimb? O cenzură foarte dură făcută de youtube, facebook și tweeter (și, probabil, google care deschidea lista rezultatelor căutării cu un articol „informativ” postat pe wiki).

    Drept să fiu, m-a mirat cât de departe au mers cu chestia asta. Bine, cenzura asta e caraghioasă, dacă chiar vreau să-l văd, probabil voi lua la puricat niște servere de torente sau dc++ și tot dau de film până la urmă. Probabil însă tineretul, obișnuit să aibă totul la două click-uri distanță pe touch-screen nu va face asta și se va lăsa păgubaș, deci pentru ei cenzura este eficientă.

    Dar energia implicată în oprirea unui răhățel de reportaj-investigație este colosală. De ce? N-au mai fost publicate proștii conspiraționiste până acum? Extratereștrii, petrol, alegeri, JFK, ș.a. cu duiumul și n-a stat nimeni să le dea delete una cate una. Dar acum? De ce? Fiindcă ăia din film or avea dreptate mai mult de 50%?

    Până și popândăii ăștia de la reuters au scos numele filmului din hiperlink, deși făceau o știre despre el, probabil ca sa fie indexat mai greu pe motoare:

    https://www.reuters.com/article/us-health-coronavirus-tech-video-idUSKBN22K077

    1. admin

      Biden pune la cale un „task force” pentru coordonarea capacitatilor de cenzura ale retelelor sociale. Culmea e ca operațiunea e numită nici mai mult nici mai puțin „Reinvigorating Internet Policy by Doubling Down on Human Rights” https://www.cfr.org/blog/reinvigorating-internet-policy-doubling-down-human-rights

      din ce am auzit ar fi un fel de sharing de date intre retele pentru combaterea conspirationistilor

  2. Adrian S.

    Aș mai adăuga o piesă la acest puzzle început de tine. Sursa o constituie un reportaj BBC, deci nu zvonuri.

    Din tot ce relatează ăia acolo, mi-a reținut atenția faptul că în primele zile ale răspândirii virusului în Wuhan, PCR-ul chinezesc a INTERZIS cercetătorilor din sistemul public medical nu doar să discute despre virus ci să analizeze genetic virusul. De ce? Răspunsul este evident: urmăreau împrăștierea virusului, iar virusul făcea obiectul unui secret militar sau comercial. Ori amândouă. Numai cine știa secvența genetică virală putea elabora antidotul. Numai cine îi știa secvența îi putea depista originile sau sursa, mergând până la identificarea cu un eventual virusache scăpat / lăsat intenționat din vreun laborator local. Altfel, de ce ar fi interzis cercetarea? Nu ar fi fost în interesul lor să oprească infectarea în masă? Acțiunea respectivă merge în răspăr cu normalul, arătând realele intenții al chinezilor: să „scape” virusul de sub control și să-l trimită peste granițe. Deci chinezii ăia de la vârful partidului merită fix o flegmă între ochi cu mitraliera.

    Cele 5 zile care au decis soarta pandemiei de coronavirus. Expert: „Am fi avut o șansă, dar am pierdut-o” https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/cele-5-zile-care-au-decis-soarta-pandemiei-de-coronavirus-expert-am-fi-avut-o-sansa-dar-am-pierdut-o-1440445

  3. Adrian S.

    Mai este o șmecherie la care cei din umbră trebuie să se gândească: trebuie să găsească o limită până la care pot să mintă. Dacă mint prea puțin, nu se sperie lumea suficient. Dacă mint prea mult, nu-i mai crede lumea și schimbă postul sau închid TV-ul, deci rămân fără mijlocul de păcălire. Mi se pare că s-au dus spre extrema a doua și oamenilor li s-a cam făcut lehamite de pandemia ăstora.

    Oricum, altele vor fi problemele oamenilor cât de curând, de exemplu somațiile care au început să curgă masiv dinspre ANAF. Cu excepția unei grup de speriați care se vor înghesui în continuare la vaccinare, restul nu vor mai da nici măcar o flegmă pe pandemia ăstora.

    1. admin

      corect, minciuna poate merge doar pana la o limita deoarece dupa o anumita limita, opozitia este mai mare; de aceea eu cred ca „noua tulpina” este doar un preview al urmatorului act care urmeaza sa fie pus in scena – probabil ei au lansat deja mai multe tulpini dar aia nasoala inca nu a prins;

      medical e logic ca o tulpina cu o raspandire mare are mortalitatea mai mica, deoarece purtatorii … nu apuca sa dea mai departe la fel de eficient ca altele; ideal pentru fuhrerii medicali, ca sa obtina controlul total ar fi o tulpina cu raspandire mai mare si mortalitate mai mare, ceea ce necesita putin mai mult efort in laborator

      dar, la cat de coordonate sunt masurile de contracarat „noua tulpina” britanica care pe langa raspandirea mai rapida (presupusa teoretic, nu dedusa/cercetata) nu are alte caracteristici, e de asteptat ca va veni si acea tulpina nasoala care sa revitalizeze startul pierdut al vaccinarii; sau poate asa mi se pare mie, ca lucrurile or merge cum sunt in plan

  4. Adrian S.

    Și tu erai mult mai pesimist prin iarna 2020, parcă dădeai undeva pe la 200.000 decese de covid în România. Cât s-au chinuit ăștia să le umfle ori să le tragă de păr băgând canceroși in stadiu terminal pe liste și tot nu au reușit să se apropie de 20.000 (azi erau 18.106).

    Incidența pe 14 zile se duce în jos pe tobogan bine de tot (sau rău de tot, depinde de unde privești, din public sau din pharma). Într-o săptămână indicele s-a prăbușit de la 3,1/1000 spre 2,1/1000, mai ceva ca bitcoin-ul. Azi era 2.04, deci in ritmul ăsta, după vacanța inter-semestrială, școlile ar putea intra direct pe scenariul verde. Uite și tu graficul, majoritatea județelor este pe verde iar Bucureștiul suflă în ceafă fruntașilor, iar știrea este, vorba aia, e de la „oficină”, nu de pe stiripesurse:

    https://www.digi24.ro/stiri/scade-numarul-pacientilor-internati-la-ati-rata-de-infectare-de-92-in-ultimele-24-de-ore-1441883

    Ceea ce, bineînțeles, pentru orchestratorii pandemiei, faza locală și pentru „ceata convingătorilor” e nasol de tot, se termină pandemia înainte să se termine vaccinarea. Ce vorbesc eu de „terminarea vaccinării”, nici n-au început bine măcar, că au și dat-o cotită cu o amânare de 10 zile pentru cei din etapa II. Așa că „ce ne facem”? Mai speriem lumea cu o tulpină britanică periculoasă. Dacă nici cu asta nu ține, hai să tragem de coeficienții ăia stupizi (pe care tot ei i-au creat) în sus artificial, să băgăm niște focare închise la socoteală ca să iasă mai nasol pe hârtie și să ținem lumea încurcată în continuare. Niște bulangii, că altfel nu merită numiți. Ăștia, și cand e bine, nu suportă să spună că e bine:

    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/min-sanatatii-vrea-sa-includa-si-focarele-in-calculul-ratei-de-infectare-covid-de-aceasta-depind-restrictiile-si-deschiderea-scolilor-1441323

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.