Recapitulare Ucraina

În vreme de Praznic se cuvine să spunem câteva cuvinte pe scurt despre starea lucrurilor.

În primul rând, eu dau slavă lui Dumnezeu că nu România este ocupată acum și că nu românii fug de bombe și că nu românii trebuie să se apere cu arma în mână în fața cotropitorilor. Dar nu știm planurile lui Dumnezeu și cum urmează să ne primim pedeapsa pentru acceptarea tacită a sodomiei în vremea referendumului, e bine să fim pregătiți pentru orice.

Dar poate că nici măcar acesta nu este păcatul principal al românilor ci avortul. România alături de Grecia și Rusia (toate popoare drept-măritoare) sunt în top la rata avorturilor și în coadă la rata natalității. Deci pe lângă avorturile măsurate (numărul oficial care este oricum doar o umbră a realității) chiar și cifrele natalității arată partea ascunsă a iceberg-ului …

Zic că nu știm planurile lui Dumnezeu deoarece ploaia nu a trecut. Ploaia trimisă de Dumnezeu și peste cei buni și peste cei răi … Adică deocamdată plouă peste gardul nostru, la vecini, dar nu suntem deloc în afara bătăii norilor.

Există unele speranțe că mai există rugători suficienți pe la noi ca să alunge norii. Nu știu sursa acestor speranțe. Poate în paralela cu atacul din vremea plandemiei când cât-de-cât, comparat cu alte locuri, pe la noi a bătut mai puțină grindină. Un părinte zicea că mulți se vor ruga dar rugăciunea lor va fi pentru a ne feri Dumnezeu de rău, “de ocazie”. Va fi ca o rugăciune “abonament”. Am nevoie de un serviciu de la Dumnezeu că e război și cad bombe, prin urmare mă rog acum și dau acatiste, deși până acum nu mi-a păsat de Dumnezeu. Evident că va fi degeaba! Doar rugăciunea de pocăință, sinceră, care vine în continuarea unei relații mai puțin … oportuniste, cu Făcătorul nostru va fi ascultată. Nu neg că Dumnezeu poate asculta omul la nevoie, dar vedem că acum nu prea îi ascultă pe ucrainieni. De fapt, de unde să știm noi pe cine ascultă Dumnezeu, poate că ucrainienii deja au mii de sfinți în cer acum care și-au dat viața jertfindu-se pentru aproapele lor, după chemarea Evanghelilei și poate că sângele acestora este “îngășământul” de la rădăcina noului neam ucrainean care acum se pare a se contura, până mai ieri fiind doar o provincie post-sovietă.

Privind deci riscurile care se văd la orizont clar (din ce în ce mai mult) și despre care am tot tratat și noi de mult timp pe-aici [1], se pune problema – pentru cei cu capul pe umeri – ce e de făcut. Sunt clar 3 opțiuni:

  1. nimic / Dumnezeu cu mila!
  2. fugim
  3. luptăm

De departe, cea mai comodă este prima deși mila lui Dumnezeu este pusă aici pusă în față nepotrivit (de cei care adoptă această opțiune). Nu putem spune la toate problemele că “are Dumnezeu grijă”. De ce nu putem face asta? Deoarece “Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă”. Sau altfel: “Oare nu bogaţii vă asupresc pe voi şi nu ei vă târăsc la judecăţi?” (Iacov 2,6). Nu putem sta pasivi noi ca creștini în timp de dușmanii care conduc temporar această țară în care locuim dar care nu mai este a noastră, lucrează alături de fii întunericului. Căci dacă nu ar lucra, referendumul nici nu ar fi fost nevoie de el.

Despre fugă, se pune problema unei hotărâri și a unei puteri. Este foarte greu ca să avem discernământul și socotleala unei decizii bune, de aceea doar o credință puternică poate naște hotărârea de fugă și să conteze mai puțin alegerea făcută. Ispita este deznădejdea. Orice schimbare și mai ales o schimbare atât de majoră dă pretext vrajmașului să atace o familie (căci mai mult decât la nivel de familie nu cred că se poate fugi). O alegere proastă înseamnă fie căderea din puț în lac (posibil să mergem într-o țară unde fie vine război mai nasol ca la noi, fie dăm de altele mai nasoale ca războiul), fie pur și simplu, prin schimbarea mediului, o tulburare și o răcire a iubirii. Dar acestea zise nu sunt decât un argument pentru fugă, în sensul că dacă se va vedea că în urma fugii nu vom fi fost pregătiți și suntem mai slabi (în credință) decât am crezut că suntem, asta e de bine – se dă pe față starea noastră și suntem cumva obligață să luptăm mai mult ca să dobândim Duhul Sfânt.

Despre ultimul punct nu zic acum nimic, deoarece voi zice la momentul respectiv. Cert este că cine dorește deja să fie angrenat în luptă, o poate face ducându-se (dacă are binecuvântare) în regimentul străinilor din Ucraina (sau la ruși). Prin urmare, dacă nu am plecat și nici nu luptăm sau nu facem tot ce putem ca să ajutăm Ucraina, înseamnă că ne încadrăm la punctul 1. La punctul 1 cad însă (fie prin alegere, fie prin nealegere) și cei ignoranți și cei nepăsători.

Date fiind vremurile și darea pe față a sfârșitului timpului (cel puțin pentru această parte a lumii) suntem naivi dacă tot ce facem deocamdată este să zicem “are grijă Dumnezeu și ne ferește”. Dumnezeu ne-a ferit destul și acum a venit vremea cernerii. Este timpul cernerii. Dumnezeu ne ferește de iad și vremurile ne arată că doar prin cernere ne putem scăpa de iad. Acesta este timpul și așa vrea Dumnezeu ca acum să fie ploaie. A fost soare și acum este ploaie, de aceea o alegere este importantă și o zacere în nepăsare și nelucrare nu sunt decât semnul necunoașterii semnelor vremurilor. Cei care nu le văd acum, nu le vor vedea nici când vor cădea bombele și vor căuta și atunci tot soluții omenești.

Hristos a înviat!

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Mai 2017Scenariul de mai sus, în care România este viitorul fraier care fi aruncat la mezat dupa Ucraina este cu atât mai apropiat de realitate cu cât deja semnele unei viitoare falii care se întrevedeau acum un an între Germania și SUA (falie recent conturată și comentată în articolul anterior)

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.