Progresie lentă spre catastrofă

Nu văd nicio știre bună și nicio evoluție pozitivă încurajatoare pentru noi. Deși ar fi una.

Dar să începem cu ce este mai rău. Toate previziunile mele făcute la începutul războiului, cum că va exista o escaladare la un război nuclear, s-au îndeplinit. Trump detaliază escaladarea …

Cum de s-a ajuns aici? Era de mirare dacă nu se ajungea aici …

O analiză simplistă a escaladării rapide în decurs de aproximativ două luni, timp în care Rusia și NATO și-au retras diplomați, au tăiat schimburile economice, au fost tăiate fluxurile financiare și avioanele unora patrulează granițele altora, ar pune pe seama surprizei războiului și a faptului că o dată aprinsă scânteia … cu greu mai poate fi oprită. Azi chiar am auzit o opinie că Hitler nu ar fi vrut război, dar nu s-a putut altfel – pas cu pas s-a ajuns la război.

Există deja o oarecare popularitate a ideii că o dată început un război, chiar unul local, dacă sunt implicate marile puteri, escaladarea este inevitabilă deoarece … asta e taina cu războiul, oricând pot avea loc escaladări care să răcească și mai mult relațiile, posibilitatea păcii, orice nouă lovitură dată dușmanului îl face și mai învârtoșat și mai motivat să se răzbune. Orice slăbire a unei părți o face pe cealaltă să spere că poate învinge și prin urmare să continue războiul.

Dar dincolo de analizele lumești, nu trebuie să uităm de cauzele spirituale ale războiului: păcatul, patima, depărtarea de Dumnezeu. Avem deci un plan lumesc al războiului: un invadator, un invadat, aliați de o parte și de alta, dar deasupra este puterea întunericului care îl îndeamnă pe om să caute moartea fizică și spirituală. Nu doresc să țin o prelegere religioasă dar moartea fizică vine după moartea spirituală. Înainte de genocidul fizic a fost genocidul spiritual.

Întorcându-ne la ce se întâmplă pe front, observăm că Rusia își consolidează pozițiile îm sud și că ucrainienii recuperează ceva teritorii în nord, pe lângă Harkiv. Totodată, observăm o intensificare a bombadramentelor asupra Odessei și zonei proxime Transnistriei, Moldovei, României. Bombele se apropie și probabil România va fi aruncată – într-un fel sau altul – în război.

Mă amuză calmul și siguranța celor care se cred „sub umbrela NATO” fără să realizeze că sunt sub acea umbrelă care este aruncată în față ca să vadă NATO ce face ursul, dacă mușcă, cum mușcă, ce dinți are, ce nerv are, etc.

Dar cum deasupra planurilor (malefice) ale oamenilor mereu se află pronia divină, e posibil ca Putin să facă cancer, să moară și peste noapte războiul să se termine așa cum s-a terminat și plandemia peste noapte. Dacă e să facem o paralelă, deși virusul a fost produs, deși plandemia planificată în amănunt, pronia divină a făcut ca din acest virus să iasă o mutație cu totul neașteptată și ciudată din punct de vedere științific care a avut doi factori vitali pentru expirarea rapidă a plandemiei: 1) viteza de propagare (mai mare drastic ca virusul inițial și tulpinele „normale”) și 2) manifestarea extrem de blândă, chiar mai blândă ca gripa anterioară virusului, suficient de blândă încât până și cei mai bolnavi și spălați pe creier ipohondri, văzând la cei din jur și trecând ei prin virus, s-au vindecat și nu au mai putut fi folosiți ca masă ne manevră pentru organizatorului Noului Reset. Ca fapt divers, unele profeții ortodoxe spuneau încă de la începutul plandemiei că în toamna anului 2021, Dumnezeu va face o minune și planurile lor vor fi distruse. Evident, în unele țări a fost toamna 2021, în altele iarna și prin altele, abia recent s-au debarasat de „măsuri”. În mod similar, un eveniment „aleator” și „neașteptat” poate duce și la terminarea războiului și ridicarea temerilor mele (evident nu numai) legate de escaladarea în război nuclear care pare în acest moment nu doar o evoluție probabilă analizând starea lucrurilor dar și o posibilă nouă etapă în cadrul unui scenariu conspiraționist, cum că în spatele războiului ar fi tot Noul Reset și că se dorește reducerea cu 90% a populației globului care se poate realiza doar cu un război nuclear urmat de o mare foamete și distrugerea economiei.

Cu privire la Ucraina, principala știre este de fapt lipsa oricărei știri legate de gaze. După cum era de așteptat, nemții se fac că plouă și trimit în continuare sute de milioane de euro pe zi rușilor în timp de fabricile și industria românească trebuie să pună umărul la sancțiuni și să nu mai importe ce au nevoie din Rusia deși nemții nu participă.

Se pune logic întrebarea, oare care să fie evoluția războiului dacă rușii vor avea în continuare bani să bombardeze, să lanseze artilerie, să plătească soldați și mercenari, să consolideze pozițiile și pas cu pas să atragă aliați la care să le vândă gazul și petrolul pe care acum încă îl mai cumpără nemții și americanii.

Ce nu prea a subliniat niciun analist este că sancțiunile ar avea efect dacă ar fi puternice și rapide. Strategia sancțiunilor
„treptate” și selective dă timp țării țintă să caute alternative, să diversifice canalele, să poarte negocieri și să facă contracte cu alte țări care nu se aliniază. O tăiere instant și totală a relațiilor economice, a finanțelor și a oricăror schimburi nu doar cu Rusia ci cu toate țările care nu se aliniază, ar fi evident dureroasă pe moment, dar ar garanta evitarea războiului mondial nuclear între cele două mari blocuri – SUA/NATO și Rusia/China.

Sincer nu văd alt rol pentru aceste sancțiuni „selective” care mai nou permit chiar „excepții” pentru nealiniații din bloc, decât un fel de virtue signaling tembel, ineficient, fără rost care economic nu face decât să dea cu stângul în dreptul și să nu aibă niciun rol de constrângere asupra Rusiei.

Progresia deși zic că e lentă, depinde însă la ce ne uităm. Dacă ne uităm la hartă, vedem că rușii nu pun mâna pe noi teritorii sau dacă o fac, e prea lent. Dacă ne uităm la bombe însă, ucrainienii sunt exterminați rapid și fizic și economic. Infrastructura, obiectivele economice, casele și mai nou chiar cele mai retrase și ferite zone care până acum nu au avut parte, sunt bombardate cu aplomb. Oare de unde au rușii bani de atâtea bombe?!?

Care însă va fi catastrofa? În cel mai fericit caz, în care nu vom avea parte de escaladare și nici de ocuparea altor teritorii, ucrainienii vor controla niște ruine și niște teritorii sălbatice, necultivate deoarece nu doar că nu au bani de motorină, îngășăminte, piese, tot efortul fiind îndreptat spre armată, dar rușii nu s-au dat înapoi de la bombardat nici ferme, tractoare și chiar au furat echipamente agricole, au adus tiruri cu care au golit depozite de cereale și în general s-au comportat ca pe vremuri, și noi știm cum se comportă rușii când vin … să ne elibereze de naziști.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.