Filosofiile legate de motivația războiului între națiuni nu încetează. E bine să nu înceteze, dacă am învăța ceva din ele și am acționa, dar dacă doar le rumegăm, transformându-ne în consumatori de spaimă și pe lângă starea de frică și în general de deznădejde mai ne lăsăm dominați și de perspective greșite asupra lumii, construite pe informațiile, perspectivele și mai ales emoțiile pompate de duhurile care controlează fabrica de consens, suntem expuși accidentelor.

Altfel spus, doresc să lansez ideea că putem – într-o oarecare măsură – să prevestim ce se va întâmpla și să ne poziționăm corespunzător pe plan personal în raport cu viitorul. Zic în plan personal deoarece în ciuda tentațiilor de evadare către macro, în intenție scopul activității mele online (atât pe blog cât și pe social media) este să transfer puțin know-how și … lifestyle către compatrioții mei aflați mereu în mari dificultăți din cauza provocărilor geografice dar și ale vremurilor în care ne aflăm. În ciuda ispitelor, nu-mi fac iluzii că pot ajuta cu ceva la un nivel peste nivelul individual, deoarece sunt sceptic – ca să zic pe scurt.

În orice conflict există o balanță de putere. Vă voi da un exemplu simplu ca să înțelegeți ce doresc să spun. Să zicem că doi copii vecini au un conflict. Se ivește pur și simplu deoarece viața e complexă. Prin urmare, unul îl bate pe celălalt. Celălalt are însă un frate care când vede conflictul (dacă e în zonă) vine și își ajută fratele, pedepsindu-l pe agresor. Dar pedeapsa fratelui mai mare este redusă și auto-constrânsă deoarece acesta știe că agresorul are un tată agresiv și dacă exagerează prea mult în pedeapsă, urmează să și-o fure și el chiar dacă agresorul inițial încasează oricum pedeapsa dar nu la amplitudinea posibilităților fratelui apărător. Data viitoare, agresorul de acum însă se va feri să atace pe vecinul mai slab care l-a provocat să îl atace de frica fratelui. Dar deoarece are un tată puternic și rău de care știe că fratele acestuia se teme, deși nu îl va mai bate, nu se va da înapoi în a-l înjura. Deoarece singur, copilul cel mic și neajutorat nu se poate apăra, dar dacă ia bătaie, fratele său va sări – nu însă pentru o înjurătură sau poate pentru un șut în fund. Evident aceste fapte par ancestrale în ziua de astăzi când copiii sunt urmăriți și la locul de joacă 99% din secunde și la cel mai mic conflict indiferent cât de superficial, părinții intervin și îi cenzurează, așa cum Facebook (și rețelele sociale) super-cenzurează orice conflict online și încearcă să creeze un bubble society în care microagresiunile sunt pedepsite instant, poate chiar la momentul intenției. De aceea balanța de putere în viitor va căpăta moduri de expresie mult mai complexe și mai … elaborate, până când bula se va sparge și ne vom întoarce la arme, așa cum se întâmplă deja în Afganistan, Siria, Ucraina și alte zone ale planetei.

Legile naturii ne spun cumva că în orice conflict, agresorul se va întinde până va fi oprit și până va calcula că dacă mai face un pas, costul beneficiu-pierdere nu va mai merita și prin urmare, acolo se va trasa granița. Un alt fel de a declara această lege, ar fi aceea că în conflictele internaționale nu există emoție, compasiune sau justiție. Nici măcar oboseală. Totul ține de resurse, asset-uri, capacități, constrângeri.

Mergând acum la conflicul din Rusia, ce putem spune legat de balanța de putere? În primul rând, m-aș întoarce puțin în timp în perioada post-sovietică proximă – e firesc că NATO s-a extins atunci deoarece nu exista nimeni ca să oprească această extindere. Prin extinderea NATO, SUA dobândeau noi avantaje care au meritat să calce peste promisiunile verbale (deci oricum irelevante) oferite de președinții americani rușilor.

Paranteză – nu știu dacă am mai spus și dacă cititorii au clar în minte acest mic dar important amănunt – SUA nu a garantat niciodată în scris URSS-ului sau Rusiei că nu se va mai extinde. Gorbaciov s-a mulțumit cu garanții verbale. Nu există niciun document unde SUA să se fii angajat – noi nu ne mai extindem. Există însă document în care SUA și Rusia se angajază să ofere garanții de securitate Ucrainei …

Deci dacă SUA a putut, deoarece balanța de putere la acel moment dat a fost în favoarea lor, a împins NATO spre periferie, din motive evidente: extinderea influenție militare și a controlului politic. Practic prin aderarea la NATO, fiecare țară (mai ales cele mici și slabe) devine supusă politic total SUA. Prin simpla prezență a capacităților militare și în general prin desfășurarea unui aparatus diplomatic, SUA pot afecta major politica unei țări mici defavorizând, lovind și chiar eliminând potențialele centre de putere politice care sunt anti-imperiale. Turcia este exemplul care confirmă regula, în sensul că s-a mers până acolo încât întreaga armată turcă să fie implicată într-un complot de eliminare a președintelui.

De la extinderea NATO, până la tentativele de control și colonizare a sistemului financiar și energetic al Rusiei în perioada lui Eltin, totul se explică prin cheia balanței de putere – SUA au încercat maxim ce au putut să reușească și Rusia ar fi făcut la fel (sau chiar mai rău) dacă se aflau într-o poziție similară.

Dar dacă tot discutăm de acea perioadă, avem și un exemplul de partea rusă: Transnistria. Rusia a folosit slăbiciunea României din acea perioadă (și oarecum a Moldovei) și și-a păstrat Transnistria, chiar intenționând ocuparea întregii Moldove, care la nivelul intenției rusești de atunci, trebuia să fie un nou Kaliningrad pentru partea estică a Europei. Faptul că nu „a insistat” în această direcție, deși putea, se datorează calculului (greșit sau nu – vom vedea) de atunci, că Ucraina va rămâne permanent în sfera rusă, prin urmare, nu este nevoie de ocuparea militară a Moldovei. CSI-ul de asemenea este cumva tot un fel de tentativă de creare a unui NATO post-sovietic mai restrâns și mai dependent cumva de Moscova decât Pactul de la Varșovia care s-a dovedit un eșec al istoriei.

Înainte de a trece la câteva observații legate de balanța de putere în actualul conflict, aș dori să explic de ce am inclus în titlu și „accidentul istoric”. Prin accident istoric mulți înțeleg evenimente întâmplătoare sau personalități care reacționează ciudat, în mod neașteptat, în afara „realiăților”. De fiecare dată când auziți de accident istoric, vă propun să gândiți – complexitate. Viața este complexă și este imposibil de calculat toți parametrii care influențează istoria. Pe lângă complexitatea vieții, intervenția divină poate de asemenea să direcționeze evoluția puternic într-o direcție sau alta, astfel încât orice analiză logică, rațională, coerentă să nu mai aibă niciun sens. Dar acesta este rolul lui Dumnezeu, rolul oamenilor este să facă ce pot, iar a gândi și a calcula este posibil omenește.

Prin prisma conceptului de balanță de putere pe care am încercat să îl prezint și să îl propun ca schemă de gândire în tot ce vedem că se întâmplă în război, care să fie argumentele pentru care să sperăm că Rusia se va opri la Donbas și Lugansk și nu va ocupa întreaga Ucraină? În primul rând, această idee este cumva una nouă, lansată de Fabrica de Consens pentru a justifica – în continuare – efortul vestului de a trimite arme în Ucraina. Pentru a face grea viața rușilor și a-i descuraja să înainteze dincolo de aceste provincii … de aia se spune meltenilor că Rusia se va opri și nu va ataca prea curând Polonia și țările NATO. Argumentul vedem că s-ar încadra în teoria balanței de putere, dar greșită este evaluarea constrângerilor de o parte și de alta. Greșala (intenționată) se face în subestimarea capacității rușilor și în supraestimarea capacităților ucrainienilor și a ajutorului primit. Totodată se ignoră eșecul sancțiunilor – o mare greutate în balanța de putere. Motivele acestei minciuni programate sunt penibile, au rațiuni financiare și țin de meandrele industriei de fabricare a consensului.

Așadar Rusia va continua ocuparea Ucrainei – poate nu acest an, dar până la un tratat … războiul nu se va termina. Avem deci pe de o parte puterea armată a Rusiei. Convențională! Măcăne aiurea „analiștii” că Rusia stă prost. Stă, dar se adaptează. Recent Rusia a făcut următoarele progrese în război:

• nu mai pierde aiurea tancuri și convoaie din cauza problemelor logistice și a expunerii liniilor de aprovizionare; această anomalie (cine se aștepta la asemenea greșeli din partea unei armate de top???) s-a datorat tentativei de „război blitz” a rușilor. Privit retrospectiv, a fost un pariu. Dacă câștigau, rușii ocupau Ucraina rapid, în câteva zile și realizau o lovitură de imagine puternică care urma să rezoneze ani de zile și să fie fundamentală pentru discursul în raport cu vestul. Cam cum a fost aselenizarea pentru americani … Dacă au pierdut, au pierdut ceva oameni și resurse, dar nu contează în ecuația finală a războiului. Este doar un procent (1,2%) în plus la cost. Mai nou rușii au învățat să lupte cu mai multe arme odată, nu fac greșeli de expunere și chiar câștigă bătălii tactice (nu prin dominarea puterii brute) – vezi Popasna …
• sancțiunile nu au avut efect. Singura măsură care ar fi avut efect ar fi fost tăierea totală a petrolului și a gazlor. Rușii însă au calculat bine apriorii că pentru nemți asta e imposibil. Să nu uităm de unde au plecat! I-au pregătit pe nemți atât de bine – în sensul că i-au strâns blocați în lațul dependenței – încât chiar porniseră acea conductă Nord Stream 2 … atât de mult credeau nemții (looseri și incapabili) că vor putea ei să sugă gaze ieftine de la ruși. Incompetența și prostia nemților în relația cu rușii este cumva comparabilă cu docilitatea cu care aliații l-au tratat pe Hitler în build-up-ul celui de-Al 2-lea Război Mondial. „Cehia – o țară departe …” – reacția prim-ministrului Britanic când Germania a ocupat Cehia este acum comparabilă cu declarația lui Olaf – It does not help „if the lights go out here”. În ciuda tentațiilor de a-l exonera pe „Scholz-o-matic” deoarece el doar moștenește rahatul pe care i l-a lăsat în poală cea mai proastă femeie din politică din ultimii 100 de ani (cu consecințe poate mai nasoale decât ale Elenei Ceaușescu), adevărul este că toată Germania (și nu doar Olaf) este pur și simplu incapabilă să se ridice la importanța momentului pe care îl trăim și prin urmare foarte probabil nu va mai exista o Germanie în viitor, așa cum nu va mai exista UE

Ar fi mai multe de zis, dar nu o lungesc. Pe ambele planuri (militar și economic) Rusia are ce greutate să pună în balanță. Dar Ucraina (și vestul) ce pun? Alte arme decât cele care sunt acum trimise Ucrainei, nu există! Cu cât trece timpul, cu atât entuziasmul de a ajuta Ucraina scade și de asemenea Ucraina pierde oameni capabili să opereze acele arme. Militar, nu prea există alte soluții pentru a ajuta Ucraina. Singura soluție militară ar fi fost atacarea Rusiei de către toate fostele republici sovietice care au probleme cu Rusia (Moldova în Transnistria, Georgia în Osetia și Abhazia, etc). Poate însă că exista chiar o coordonare și un plan de atac al Rusiei în toate „punctele fierbinți”, și reaprinderea focarului din Nagorno-Karabakh chiar recent (anul trecut) este un argument. Că nu toți s-au aliniat și că efortul a fost cumva dispersat în timp (aș adăuga aici și Kazahstanul care dacă pica în afara Rusiei însemna o pierdere masivă pe plan economic și geopolitic) este altă poveste, dar poate în aceste tentative de lovire a intereselor Rusiei în diverse puncte se află în spate tot SUA de unde motivația de pornire a războiului din Ucraina ca mutare imposibil de amânat pentru ruși în perspectiva înarmării și fortificării acesteia de câtre NATO și poate chiar a includerii ei în alianță.

Să ne întoarcem acum la ce concluzii putem trage pe plan personal care să ne poată ajuta în viața de zi cu zi. Din ce s-a consumat deocamdată din conflict, vedem clar că există un oarecare răspuns al vestului și există chiar perspectiva ca NATO să rămână în picioare și prin urmare, falia dintre continente să crape undeva prin Ucraina, poate chiar la granița cu noi și rușii să se oprească din alte tentative. Practic în scenariul pozitiv al evoluției acestui conflict, chiar în cadrul analizei orientate înspre balanța de putere, putem spera la un război rece. Ne place rece deoarece înseamnă că nu este fierbinte și înseamnă cu nu avem parte de bombe și de moarte. Dar lucrurile nu stau chiar așa și vă rog să aveți răbdare să încercați să înțelegeți argumentele mele pe care deși poate nu le detaliez și formulez corect, le am foarte clar în minte și le repet periodic prezentându-le sub o formă sau alta.

Să privim acum spre SUA/NATO prin prisma balanței de putere, ca actor. Am amintit la început că NATO a profitat de slăbiciunea Rusiei în perioada post-sovietică. Dar asta face și acum! A profitat de incapacitatea Rusiei de a controla Ucraina politic și prin urmare și-a întins masiv influența politică în Ucraina. Era suficient pentru americani să nu facă nimic în Ucraina pentru ca acest război să nu existe. Era suficient să permită echilibrului intern – care iată a durat 20 de ani – să decidă ce fel de politicieni ajung să controleze Ucraina și în ce măsură. Altfel spus, spoiala de democrație și divergențele interne, dacă continuau, puteau permite ca la putere în Ucraina să ajungă și pro-ruși și pro-europeni, să existe o alternanță, să existe o dinamică care să nu ducă la conflict armat. Rusia a pornit în 2014 tensiunile din Donbas și Lugansk doar ca răspuns la Euromaidan. Vă amintiți „Fuck the EU” a lui Nuland?- o mică rază de „lumină” din grota centrelor de strategie care decid soarta noastră și a UE, din partea Imperiului. Așadar, cum UE este slabă și nu poate face nimic în Ucraina, SUA își urmărește interesul și împinge la maxim pe toate planurile în vederea lovirii Rusiei. A făcut-o prin Euromaidan, a făcut-o prin sancțiunile care au urmat ocupării Crimeei, au făcut-o înarmând ulterior Ucraina. În ciuda războiului actual, „investiția” în Ucraina a dat roade. Din punctul de vedere al SUA, al intereselor SUA, Ucraina este deja o reușită – Rusia a fost sancționată (atât cât este), armata a fost afectată, rușii și-au dat pe față cvasi-irelevanța în eventualitatea unui război convențional cu NATO sau SUA, anumite arme secrete sau inexistența lor au fost analizate (rușii poate au fost tentați să le folosească sau au dovedit că nu le au) etc, etc. Ca să nu mai zic de generalii ruși omorâți care sunt evident rodul suportului pe care americanii l-au dat rușilor. Probabil resurse masive ale ucrainienilor au fost folosite pentru omorârea generalilor care acțiuni însă nu știu în ce măsură au contat în ecuația finală a ucrainienilor, care în orice scenariu vor fi (și sunt deja) sacrificați pe altarul balanței de putere.

Dacă SUA a lovit deja fatal Rusia sau măcar a dat pe fața incapacitatea pe plan convențional a armatei rusești, ce mai rămâne de consumat? Riscul nuclear … în această cheie trebuie să citim riscurile pentru noi, în aceea că așa cum am spus dinainte de începutul acestui război SUA dorește un război nuclear Rusia-Europa și dorește ca SUA să nu fie inclusă!

Iată deci că riscurile masive pentru noi sunt ca așa cum sunt uncrainienii, să fim și noi, puși la mezat. Nu contează neapărat scenariile și evoluțiile care ar putea duce la asta. Dacă extragem esența acestui conflict – balanța de putere – și vedem clar care sunt cele două puteri, ce urmăresc și încotro înclină balanța, putem să evaluăm corect și riscurile noastre. Și acestea sunt imense. Dar deja am lungit-o …

continuare aici