Identitate, viziune şi acţiune – condiţiile sine qua non ale supravieţuirii individuale sau de grup

M-am gândit mult la declaraţia preşedintelui Klaus din Moldova când întrebat fiind dacă îi vom ajuta pe moldoveni în cazul unei invazii a ruşilor a răspuns sec: “nu, deoarece nu avem cu ce” (aproximativ). Am uitat data şi contextul, dar mi-a rămas în cap declaraţia deoarece am avut (şi încă am sentimente mixte).

Pe de o parte, pare o declaraţie adevărată şi cumva cu un mic damf de real-politik. Zic mic deoarece nu se încadrează în mesajul şi în perspectiva pe care încearcă (mai mult sau mai puţin) preşedintele să o contureze, adecă cine suntem noi şi ce planuim cu ruşii în caz că … şi în caz că! Deoarece şi perspectiva unei super-puteri ucrainiene la nord nu e mult departe de perspectiva unei superi-puteri ruseşti la nord.

Ca o mică paranteză, ca şi alte dăţi în istorie, avem noroc ca chiorii în sensul că imperiile de lângă noi se mănâncă între ele şi cam uită de noi, cât de cât.

Evident că România nu are cu ce să ajute Moldova şi evident că România ar fi bine să măcăne mai încet ca să nu ne trezim din accident, că după ce trec ruşii de Odesa, le vine pe chelie să treacă şi Prutul. Caci oricum peste Nistru vor trece ca să căsăpească pe ucrainienii care se vor refugia în Moldova.

Pe de altă parte, ca mesaj al unui preşedinte, declaraţia că noi nu avem cu ce este una jalnică şi deloc încurajatoare. Cam astea sunt cele două aspecte ale sentimentelor mixte pe care le am la un aşa răspuns.

Dar oare ce ar fi putut răspunde preşedintele? Putea să mintă şi să zică că avem super-tancuri cu laser cu care îi vom face praf pe ruşi? Putea să zică că murim cu ruşii de gât aşa cum au murit ucrainienii, chiar dacă în cele din urmă vedem că pierd? Putea să zică că vom apela la NATO să ne dea arme secrete sau măcar arme bune cu care să luptăm cu ruşii?

Însăşi status-quo-ul actual al României a creat situaţia penibilă în care s-a aflat preşedintele, de a răspundă că noi suntem varză şi că nu putem apăra Moldova.

Evident că până la a apăra Moldova, se pune discuţia raportului nostru cu moldovenii de peste Prut, despre care am tratat în nenumărate articole pe larg şi în amănunt. Vă reamintesc că teza mea este că acum ar fi fost momentul să declarăm unirea cu Moldova, indiferent de acordul marilor sau micilor puteri. Şi după unire, vedeam atunci dacă se lasă cu răzbel, dar după cum vedem deocamdată ruşii nu pot trece (sau nu vor) de ucrainieni, prin urmare şi dacă ne-am fi unit cu Moldova, nu văd de ce ar fi trecut şi de ce şi-ar fi încordat muşchii ca să vină până la Prut să elibereze Moldova, de vreme ce ei nu pot să elibereze (sau nu vor) Odesa unde sunt 50% ruşi sau cel puţin erau dinainte. Deci dacă ruşii nu vor sau nu pot să ia Odesa, de ce am crede că vor sau pot să ia Moldova? Situaţia de AZI validează teza mea (iată aici un articol din serie, aleator).

Chestiunea raportului este însă o rezultantă a identităţii şi a viziunii. Iar inacţiunea este fructul unei identităţi în proces de disoluţie şi a unei viziuni amorfe, un ecou fad şi incoerent al aşa zisei “viziuni europene” al cărei automaton programat delegat pe meleaguri mioritice să o păzească şi să o implementeze este Klaus. Şi deoarece UE evident că nu are o viziune cu Moldova, nici Iohanis nu prea ştie ce să zică când e întrebat şi în afara mantrei “uniţi în UE”, alte întrebări pe subiect îl bagă în procese mentale prea dificile şi neacoperite de softul cu care este programat. Prin urmare răspunde “cu nimic”.

România nu va ajuta Moldova cu nimic în caz că Rusia invadează Republica Moldova. O astfel declaraţie ar fi pus pe jar o ţară dacă însă şi românii ar avea conştiinţa că sunt acelaşi neam. Dar după cum ziceam identitatea românilor este în proces de disoluţie accelerată şi prin urmare nu se mai consideră nu doar că suntem de acelaşi neam cu moldovenii, dar subjugarea şi dependenţa de sistem i-a făcut să delege totul sistemului. E treaba UE ce va face cu Moldova, ne va ajuta NATO, ne vor ajuta nemţii, vor veni în sprijinul nostru toate popoarele europei, nu vom fi singuri aşa cum nici ucrainienii nu sunt singuri acum.

Dar ucrainienii vedem că au cam rămas singuri şi UE cam începe să le taie macaroana ajutoarelor. După cum ştim, tradiţional, când în forul decizional al UE unde deciziile se ia prin unanimitate, Germania nu dorea să se ia o decizie, era misiunea delegaţiei Olandei să voteze NU. Atunci nemţii ridicau din umeri şi ziceau “canci unanimitate”. Nemţi practică tactica asta subersivă şi perversă deoarece sunt laşi şi nu doresc să fie acuzaţi că UE este un nou Reich nemţesc unde decizia o ia fuhrerul. Aşa, chiar dacă decizia o ia unul singur, boporului i se arată că Olanda se opune intrării României în Shengen sau poate Austria. Iar acum, deoarece ei sunt oaia neagră pro-rusă din Reich, a venit rândul Ungariei să se opună tranşelor de finanţare promise Ucrainei de către UE. Dar nu doar UE le dă flit, ci şi americanii au declarat că este exclus ca Ucraina să primească avioane până la finele acestei “contra-ofensive”. Iar ca fapt divers, directorul CIA a mers zilele astea la Kiev să îi zică lui Zelensky de negocierile propuse de ruşi, americanii fiind gata cel puţin să mimeze discuţii după eşecul contra-ofensivei. Se înţelege că dacă contra-ofensiva avea succes, avioanele puteau fi trimise, deoarece pe scara escaladării mai sunt ceva trepte pe care şi le permit americanii fără riscuri prea mari pentru ei – vezi despre ce vorbesc aici.

Reîntorcându-ne la oile noastre, erodarea identităţii duce la implozia societăţii aşa cum o ştim. Vedem asta în Franţa. Implozia societăţii nu înseamnă însă sfârşitul statelor. Statele vor exista în continuare deoarece sunt nişte moşii ale miliardarilor şi fiecare are una sau mai multe moşii între care graniţele încă sunt necesare. Însă pentru melteanul de rând, erodarea identităţii ca rezultat al ingineriei sociale a elitelor de transformare şi reformare a omului modern, disoluţia socială poate însemna de la inflaţie şi criză financiară până la luat foc casa/apartament, luat bătaie, cuţit în gât pe stradă în lupta cu multiculturalii sau emigrare în China, Rusia sau alte state totalitare care nu permit protestele gen incendieri, furturi, spart magazine, atacuri asupra albilor.

Din fericire, prin minune şi prin apanajul geografiei, România are un defazaj faţă de Franţa care vine numai bine în contextul actual deoarece poate ne trezim în al 11-lea ceas. Când identitatea de neam este suficient de bine conturată şi activată în rândul oamenilor, se crează premizele ca o viziune de ţară să prindă şi toţi să tragem în aceeaşi direcţie. Dacă am fi avut deja această viziune, cel puţin unirea cu Moldova era o chestiune istorică acum şi problemele şi provocările erau la un cu totul alt nivel. Altfel, lâncezim în lălăieli şi tânguiri penibile, ca răspunsul preşedintelui “n-am cu ce”.