Au fost liderii URSS atât de buni la suflet încât au renunţat de bună voie la putere, permiţând nu doar destrămarea URSS dar şi colapsul sistemului comunist din … greşală şi nebăgare de seamă?

Mulţi pun pe seama lui Gorbaciov destrămarea URSS în sensul că acesta nu a dorit să verse sânge şi de aceea … Evident perestroika a avut şi ea un rol, dar un sistem totalitar nu poate fi distrus cu perestroika. Vedem cum la chinezi perestroika a fost chiar mai puternică decât la ruşi şi tot comuniştii sunt la putere.

Ideea că Gorbaciov este „vinovat” pentru destrămarea URSS-ului este una falsă după părerea mea. De altfel, Gorbaciov mai avea mâinile pline de sânge ba prin Ţările Baltice, ba prin Georgia. Sunt uimit cum în intelighenţia de la noi se ştie atât de puţin. Da este adevărat, nu neg, că un om poate deveni din demon înger – poate Gorby a avut metanoia, dar de vreme ce nu a prea făcut spovedanii, nu prea cred că metanoia lui Gorbaciov este cauza destrămării URSS.

Făcând o paralelă cu situaţia de la noi, cred că lupii tineri au păpat lupii bătrâni, adică asta ar fi cauza pentru care URSS s-a destrămat. Cei care aveau puterea la un moment dat s-au gândit să schimbe sistemul, dar nu să cedeze puterea. Ulterior tot liderii sovietici au preluat frâiele puterii şi resursele naţionale, ideea de imperiu fiind evident abandonată de vreme ce fiecare baron s-a ocupat de teritoriul său şi oile nu mai trebuiau să fie spălate pe creier cu ideea de război ideologic cu vestul, de unde nevoia de Imperiu şi/sau bloc unit împotriva capitalismului falimentar.

Sovieticii aveau alternativa – puteau folosi armata. Chiar dacă economia era în declin, vedem că acolo unde soldaţii sunt plătiţi cum trebuie şi administraţi cum trebuie, liderii supravieţuiesc. A se vedea Koreea de Nord. Exista însă riscul unui război nuclear? Vedem cum Kim se fuduleşte cu butonul său, despre care Trump zicea că al lui e mai mare. Nu cred că riscul războiului nuclear a fost vreun factor în destrămarea URSS, implozia a fost pur şi simplu un accident istoric.

O mână de lideri incompetenţi unii cu idei de schimbare dar fără planuri prea bine puse la punct, pe un fond de competiţie din partea lupilor tineri care doreau bani mai mulţi şi poate chiar … ceva acţiune (ceea ce nu a lipsit deloc după destrămarea URSS), cam aşa am scăpat de un răzbel nuclear. Căci vă imaginaţi că EuroAsia arăta cu totul altfel dacă tot comuniştii ar fi fost la putere în Rusia acum. Liberalismul lui Putin însă şi teama că Rusia nu ar putea face faţă unui război total, fiind singura frână a chinezilor în declanşarea atacului final asupra Imperiului Anglo-American.

Avem deci deja război economic şi asimetric între China şi SUA. Avem deja război prin proxy între SUA şi Rusia. Dacă în Siria am avut parte de un război proxy între colonii / subalterni ale celor două mari puteri, în Ucraina avem război direct între Rusia şi SUA prin Ucraina, deci proxy-ul este doar unul.

De asemenea, înarmarea Taiwan-ului va obliga China să atace şi să urmeze calea Rusiei. Vom avea deci încă un război prin proxy (doar de partea SUA din nou) împotriva celui de-al doilea inamic al Imperiului.

Se pune întrebarea până unde vor merge aceste războaie încât distrugerea reciprocă prin nucleare să fie evitată? De asemenea, se mai pune întrebarea dacă SUA poate intra în război direct cu Rusia sau cu China şi/sau dacă cele două state vor intra în starea de război total.

Aş face deci diferenţierea între starea de război de total şi război de cucerire („operaţiune specială”) în care Rusia trimite de exemplu mercenari şi puşcăriaşi, evitând mobilizarea forţată şi alte măsuri specifice stării de război total în care pe lângă mobilizarea forţată, capacităţile de producţie pot fi naţionalizate şi direcţionate toate spre necesităţile de pe câmpul de luptă. De asemenea, tot în starea de război total, toate armele sunt folosite, inclusiv ultimul model de tancuri care deocamdată este ţinut de ruşi la naftalină. Etc.

Totodată, trebuie să subliniem că dacă război total am mai avut între mari puteri, război total cu escaladare nucleară nu am mai avut. Referitor la escaladarea nucleară, în ciuda opiniilor unor nebuni, de la un anume moment al escaladării, pentru ambele părţi, profitul unei victorii eventuale în război este cu deja pe minus, adică pe pierdere, adică chiar dacă vor câştiga escaladând nuclear, pierderile vor fi mai mari decât dacă nu ar escalada şi ar pierde războiul – la acel punct.

Nu este greu de gândit că dacă acum SUA se retrag, nu prea au de pierdut decât faptul că UE se va reface economic cu gazul ieftin al ruşilor – un masiv avantaj faţă de economia SUA. Pe când, în cazul escaladării şi al unui război nuclear, nu doar că poate toata SUA va ajunge în ruine, dar poate chiar nu va mai exista viaţă pe planetă …

Evident că există opinii cum că valorile imperiale sunt atât de măreţe încât se merită moartea chiar a tuturor americanilor pentru acestea. Deci aceste opinii sunt în favoarea războiului nuclear câtă vreme SUA va câştiga în final şi va putea impune „valorile” duşmanului. Se înţelege că poate aceleaşi opinii sunt valabile şi de partea rusă, deşi Putin vorbeşte mult mai rar de nucleare decât americanii.

Doctrine cu privire la războiul nuclear s-au tot făcut şi faptul că URSS a fost împânzită cu tuneluri şi oraşe subterane, denotă că cel puţin ruşii luau clar în calcul războiul total cu escaladare nucleară. Eu aş zică că omorârea lui Kennedy a fost pedeapsa pentru negocierile cu sovieticii într-un moment în care SUA credeau că au un avantaj militar şi sperau să rezolve problema comunismului. Deşi majoritatea politicienilor din SUA (şi Rusia) nu prea au fost de acord cu escaladarea nucleară, există totuşi un singur caz când aceasta a fost folosită, sub pretextul scurtării duratei războiului, doar pentru a-i avertiza pe sovietici. Fără demonstraţia cu nuclearele din Japonia, ruşii s-ar fi oprit la Atlantic şi SUA ar fi pierdut poate şi Marea Britanie. Să nu uităm că sovieticii abia prinseseră gust de victorii, pe când americanii erau deja săturaţi, dar nu numai americanii. Puţin se discută în istorie despre rezistenţa nemţilor pe final şi cum războiul putea dura mult mai mult dacă ruşii erau dornici de expansiune.

Totodată, numărul mare de războaie proxy de la Al 2-lea Război Mondial încoace arată că nicio parte nu a prea fost suficient de motivată să încerce un război total şi cu atât mai puţin un război nuclear.

Escaladare

Cum anume însă putem teoretiza punctul în care o putere decide că nu are rost să apeleze la nucleare ci este mai bine să accepte o înfrângere decât să treacă la folosirea ultimei soluţii?

În orice moment al războiului (care încă nu este total) fiecare putere are mai multe opţiuni. De exemplu SUA în cazul Ucrainei a consumat opţiunea oferirii de drone sinucigaşe şi a trecut la etapa oferirii de artilerie Himars, după care urmează etapa tancurilor, după care etapa avioanelor. Dar nu doar cu privire la ajutorul militar există opţiuni. Recent se discută de exemplu despre folosirea fondurilor Băncii Naţionale a Rusiei îngheţate de către Imperiu şi transferul acestora în contul Ucrainei. Care Ucraina este deja vândută Imperiului, prin urmare de-facto putem considera această opţiune ca confiscarea banilor ruşilor. Va declara Rusia război nuclear pentru asta? Probabil nu, dar poate va distruge cablurile de internet de sub ocean producând astfel un şoc masiv economiei americane prin decuplarea acesteia de Europa.

Deci fiecare parte evaluează ce opţiuni poate aborda astfel încât să aibă un avantaj faţă de inamic, având în vedere că fiecare măsură luată, deşi ţinteşte în inamic, are şi un cost asociat pentru ţara care lansează măsura respectivă. De exemplu, costul lansarii sancţiunilor asupra Rusiei, deşi calculat să afecteze cât mai puţin economia Imperiului şi să lovească în economia Rusiei, a avut ca efect nasol pentru Imperiu, oferirea de resurse ieftine (la discount) către chinez. Ruşii nemaiavând desfacere în Europa au fost nevoiţi să vândă la chinezi mai ieftin decât înainte. Astfel, economia chinezească a beneficiat de un surplus de materie primă care i-a crescut productivitate. În plus, deoarece Rusia a fost tăiată de la schimburile comerciale cu vestul, toată cererea s-a îndreptat spre China – încă un cost pentru Imperiu.

Ca să vedeţi însă un model de escaladare elaborat în perioada războiului rece, iată 44 „trepte” ale lui Herman Kahn, unul dintre capetele luminate ale RAND Corporation, un centru de comandă al elitelor care conduc Imperiul. Am putea spune un guvern în umbră. Pe această scară, eu aş plasa de exemplu confiscarea fondurilor Băncii Naţionale a Rusiei la numărul 7 – „Legal Haressement” – Retortions.

Ca o mică paranteză, atrag atenţia că în acest articol discut doar despre relaţia SUA-Rusia. România este cu totul în altă situaţie, este componentă în războiul proxzy şi poate fi mâine, ceea ce a fost Ucraina ieri, adică un pion şi o linie de front. Cei care cred că nuclearele americanilor vor zbura la prima rachetă care va lovi Portul Constanţa sunt idioţi şi retardaţi. Poate americanii vor decide să ofere din ajutorul de 1 miliard către Ucraina, 200 miliioane pentru România – asta e posibil. Război NATO – Rusia şi desant al militarilor americani în Dobrogea exclus. Aşa cum în Siria erau la un moment dat câteva mii de soldaţi, prezenţa trupelor imperiale oferă garanţii minime şi ele în sine au rolul doar de confort psihologic al populaţiei şi agregat în etapa de pregătire militară a unei garnizoane în perspectiva activării unui front.

Escaladare prin proxy

Dar dacă „scara” de mai sus se referă la conflictul direct, să vedem etapele escaladării în cazul Ucrainei. Am amintit în articolul trecut despre creşterea puterii armelor oferite Ucrainei de la căşti până la avioane (nu încă, dar probabile). Există deci evident o creştere care nu întâmplător are loc pas-cu-pas, aşa cum urcăm treaptele unei scări. Paralel cu capacitatăţile armelor există însă două alte componente paralele, fiecare cu scara ei – dreptul de folosinţă şi ajutorul economic. Prin dreptul de folosinţă mă refer la cum pot ucrainienii să folosească armele, de exemplu dacă au voie sau nu să atace Moscova cu F16-urile. Foarte probabil, iniţial nu vor avea voie, după însă, poate la capătul scării …

Abordarea pas-cu-pas, pe lângă încercarea de a evita o escaladare nucleară, mai are rolul şi de a obţine un Return Of Investment optim pentru Imperiu. Adică, degeaba SUA dau acordul României să doneze avioanele F-16 Ucrainei, oferind în schimb credite ale guvernului SUA pentru achiziţionarea de către România de F-35-uri (de care nu avem nevoie) dacă fabricile din SUA nu sunt încă pregătite să livreze nici măcar F-16-urile cerute de bulgari care acum caută alternative.

Deci fluxul escaladării are nu doar aspecte militare, fiind evident mult mai bine ca ucrainienii să aibă parte de arme cât mai puternice cât mai repede. În desfăşurarea paşilor escaladării, SUA urmăresc interese multiple, factorul politic nefiind nici el total scos din ecuaţie, atât intern cât şi extern.

Fiecare pas al escaladării trebuie analizat şi evaluate consecinţele. Principala problemă este însă acurateţea acestei evaluări care poate fi făcută greşit. De exemplu, poate SUA se gândesc că oferirea de tancuri Ucrainei, coroborată cu interzicerea folosirii acestora pe teritoriul Rusiei, nu va duce la scoaterea de la naftalină a celor mai bune tancuri ale ruşilor – T-14 Armata de care ruşii au vreo 2000. Riscul fiind, ca scoaterea acestor tancuri să fie fatală ucrainienilor şi să ducă la pierderea masivă de teritorii, plus riscul pierderii Odesei, de exemplu.

România – o treaptă pe scara escaladării

Nu ştiu cât de mult aţi înţeles din expunerea mea, cert este că pe scara escaladării, înainte de războiul total direct între SUA şi Rusia, va exista un moment în care ţările din Europa de Est vor fi încurajate să intre în război. Cum anume pot face asta americanii? Aşa cum au reuşit să facă asta şi în Ucraina. Prin control politic, servicii secrete, propagandă mass-media, spălat pe creier minionii etc. Se găsesc metode.

Pare greu să ne gândim însă cu ce poate ajuta România. Până şi preşedintele a declarat că în cazul ocupării Moldovei de către Rusia, România nu va ajuta Moldova, deoarece „nu avem cu ce”. O declaraţie penibilă din punct de vedere strategic, niciun şef se ţară nu poate spune aşa ceva. Să nu ne amăgim însă, România are populaţie, milioane de tăntălăi care cu puţin săpun pe creier pot fi echipaţi, înarmaţi şi aruncaţi în faţa celor 2000 de tancuri T-14 Armata. Chiar cu o rată de 10 la 1, 1 milion de români pot face 100.000 de victime în rândul ruşilor, ceea ce înseamnă cam 10% din total. Ori dacă fiecare minion face câteva procente, nu durează mult până se face suta şi Imperiul câştigă fără să piardă un soldat.

Risc existenţial – al României mai întâi şi al omenirii mai apoi

Moartea lumii este atunci când murim noi. Lumea va muri când România va muri. Aşa cum acum ucrainienii nu simt altceva decât ură şi răzbunare şi ar dori ca NATO să intre în război cu Rusia, chiar cu riscul escaladării nucleare şi distrugerea probabilă a întregii omeniri, tot aşa putem ajunge şi noi să gândim că nu mai contează calculele şi planurile dacă suntem atacaţi de ruşi, ci trebuie să răspundem. Este greu pentru un pion să gâdească că are alternative. Un pion este un pion şi el nu ştie decât să facă un pas înainte şi să se lase mutat de mâna şahistului.

Majoritatea îngrijorărilor românilor sunt legate de războiul nuclear, de bombe şi rachete nucleare, nu se gândeşte niciunul că Ucraina putem fi noi şi că cam aceasta este … scara escaladării şi noi suntem o treaptă care aşteaptă să fie călcată în picioare.

Lipsa de trezvie şi conştinentizare a situaţiei este atât de mare încât gândirea este deja formatată şi este constrânsă în mecanismele raţionamentelor „scării”. Adică opţiunea păcii şi a ruperii de „scara escaladării” nu este de conceput. Victor Orban, cel care propune de exemplu negocieri cu ruşii şi se declară neutru, este văzut ca un inamic. Instinctul de conservare al românilor pare pur şi simplu anihilat şi un drog care ne-a luat minţile este lansat cumva în aer şi împrăştiat peste tot. „Nu avem variante”, ” nu avem scăpare decât dacă ucrainienii câştigă” etc sunt exemple de gândire alterată, formatată de inginerii Imperiului prin programarea, manipularea şi controlul discursului public.

Presiunea „programului” asupra românilor ia diverse aspecte, de la fermitatea impregnării dependenţei de UE şi a ideii că este imposibil altfel, până la investirea masivă în bugetul apărării în timp ce profesorii fac grevă că au salarii de mizerie (2-3 avioane F-35 în care băgăm banii ar rezolva salariile profesorilor), strategia de aşteptare a unei situaţii constrângătoare pentru a trece la etapa următoare, este evidentă. De unde anii trecuţi, pentru a ne feri de pericolul rusesc şi a accelera dependenţa de Imperiu, era promovat un partid creat în laborator, între timp coaliţia a devenit sfântă şi corupţia uitată, partidul unic al coaliţiei fiind mult mai eficient pentru mobilizarea pentru război. De la „PNL-PSD aceeaşi mizerie”, din cauza lui Putin toţi automatonii impregnaţi cu cip de fabrica de produs consens a Imperiului nu concept alternative la „stabilitatea coaliţiei” în perioada de „război la graniţă” şi „tensiuni cu Rusia”. Până şi elemente incapabile din AUR au fost virusate cu ideea că UE este bun şi trebuie făcut şi mai bun, e păcat să încercăm noi altceva … Dar UE nu este decât o componentă a scării de escaladare, un proxy mai aproape de Imperiu şi folosit de acesta ca administrator local şi operator logistic al proxy-urilor de pe linia frontului.

În concluzie, totul pare pregătit. Dar există Dumnezeu şi dacă 2-3 ne opunem, planurile diavolului nu vor avea loc cu România. Aşa cum în plandemie nu le-a mers, personal am nădejdea şi lupt pentru ca şi de data asta antihrist să fie învins. Există deci nenumărate necunoscute şi în ciuda faptului că deja soarta noastră pare scrisă, această metodă incrementală, de mers pas cu pas se poate bloca şi aşa cum din Vietnam americanii au plecat cu coada între picioare când costurile au crescut prea mult, există speranţa ca – paradoxal – succesul ruşilor să consume mai mult decât se aşteaptă ei variantele rămase şi mai ales criza economică aşteptată să fie mult mai nasoală decât evaluările lor, prin urmare, conflictul să se termină fără implicarea noastră în război. Şi aşa cum URSS s-a destrămat dintr-o dată, este posibil ca şi Imperiul să fie la fel ros de războaie şi conflicte şi să nu mai aibă capacitatea să şteargă popoare de pe hartă şi să le înece în sânge.

Nu de alta, dar inginerii care fac programele par să fie deja alertaţi de ritmul prea încet şi haotic al paşilor:

The Biden administration needs to engage in an emergency troubleshooting exercise to figure out how to overcome the sclerotic performance that is compromising U.S. support for Ukraine’s war effort and costing Ukrainian lives. This requires doing mission analysis up front and breaking down the barriers to rapid implementation, even if that means tapping U.S. prepositioned stocks, weapons from National Guard units, or emergency ramp-ups of production.

Sursa: Foreign Policy