Ce rol mai are Mega-Catedrala?

Pare un subiect vechi şi nu am nimic nou de zis deoarece am cam zis totul după ce acest „locaş de cult” al BOR a fost spurcat de papa prin rugăciunea făcută în el. Vezi ce scriam acum 5 ani: VIZITA PAPEI LA CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI VA DĂUNA GRAV MÂNTUIRII NEAMULUI – 19 IAN 2019. Spurcare de care mă temeam nu când s-a anunţat vizita, ci cu 9 ani înainte, în 2010: MÂNTUIREA NEAMULUI PE CREDIT – 10 IULIE 2010.

Spun că papa a spurcat Catedrala deoarece acesta este limbajul tehnic eclesiastic când un eretic, fie el preot eretic, fie mai mare de preot se roagă alături de preoţi şi ierarhi ortodocşi împreună într-un locaş ortodox. După teorie, nu doar locaşul trebuie resfinţit, ci cei aflaţi în cădere, dacă nu s-au pocăit, caterisiţi. Cine însă să caterisească pe Daniel? Doar poporul, dacă ar avea cu adevărat o credinţă fierbinte.

În aceşti cinci ani de când papa a spurcat Catedrala, multe s-au întâmplat în catolicism sub conducerea lui Francisc: alinierea cu Forumul pe turbarea climatică, alinierea cu UE pe chestiunea acceptării şi primirii imigranţilor care distrug cultura europeană şi societatea în general, „deschiderea” către homosexualitate şi acceptarea binecuvântării acestora, dar în general putem număra pe degete subiectele unde papa nu s-a aliniat cu Forumul: 1) Ucraina, unde cere pace şi 2) acceptarea femeilor în preoţie. Cu punctul 2 cred că papa a realizat că a distrus destul de mult încrederea poporului cu deschiderile sale şi o deraiere atât de mare de la tradiţie într-un timp atât de scurt, ar produce o implozie similară fisiunii nucleare. Aşa rămânem doar cu fuziune nucleară, că oricum ce a făcut papa în aceşti cinci ani a fost să bombardeze religia catolică din interior.

Prin comparaţie, ce a făcut la noi Daniel cu al său zurbagiu purtător de vorbă a fost o nimica toată. Mult mai multe rele se puteau întâmpla. Este penibil oricum că ditamai patriarhul avea nevoie să se ascunde în spatele unui purtător de vorbă ca un adolescent timid şi complexat care se ascunde în spatele unui avatar fals când vorbeşte cu fetele pe chat.

Cu siguranţă pe măsură ce finalizarea megaconstrucţiei se apropie de sfârşit, noi şi noi peşti mari vor fi atraşi de acest loc „magic” ca să ţină discursuri la mii de „credincioşi” în ditamai monument. Tentaţia megalomaniei este irezistibilă şi dimensiunea fizică, istoricul de scandalul care în ziua de astăzi echivalează cu notorietatea şi atractivitatea, pe scurt altfel zis, simbolismul puternic al acestui loc va atrage personaje din ce în ce mai magnifice. Nu mă hazardez să fac profeţii, dar cel puţin Trump sau Zelensky, dacă vor mai fi peste un an doi, după terminarea construcţiei sunt sigur că vor veni să se roage tocmai aici din ditamai ofertă de „locuri de rugăciune” din lumea asta, cum ar fi Zidul Plângerii din Iersualim.

Strategic, gândirea acestui proiect, nu prea a luat în considerare consecinţele pe termen lung care nu au fost altele decât – pe lângă prilejurile de pupăciune cu eretici, care oricum au loc undeva – zarvă, tulburare, sminteală şi multe altele. Cum să transmită BOR un îndemn la smerenie şi sacrificiu, dacă în timp ce sute de preoţi fac foamea prin saturi sărace aiurea prin ţară şi slujesc în biserici care stau să cadă şi nu au căldură iarna, BOR pompează miliarde într-o singură clădire? Oare ce calcul de eficienţă duhovnicească să aibă această iniţiativă comparat de exemplu cu construirea sau investiţia în biserici în diaspora unde milioane de români fug să câştige o pâine, alungaţi de sistemul ticăloşit al partidului unic rareori criticat şi arătat cu degetul de BOR? Aceste întrebări, ca şi toate cele despre fondurile europene şi clădirile inutile care nu sporesc cu nimic credinţa în popor, sunt într-adevăr sectorul de lucru pentru care vor da seama ierarhii, căci ei pot să lege şi dezlege şi fondurile încotro se duc în ce proiecte „mântuitoare” se duc. Vom vedea la judecată dacă această Catedrală a ajutat să mântuiască poporul român sau doar a produs zavistie şi sfadă în unii, mândrie şi înfumurare tembelă în alţii, sminteală în mulţi şi neîncredere în păstori pentru şi mai mulţi.

Nu neg că există nenumărate blind-spoturi pe care poate eu le am, cum ar fi de exemplu că poate văzând ditamai frumuseţe a ortodoxiei, pravoslavnicul Putin se va răzgândi cu privire la trimiterea unei nucleare în Palatul Parlamentului şi astfel parlamentarii noştri vor supravieţui bombardamentelor. Prin urmare, pentru rugăciunile parlamentarilor noştri făcute în viitoarea capelă ecumenistă din Parlament, ctitorii catedralei se vor mântui şi poate alături de ei şi cârcotaşii acesteia.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.