Prin hidra înțeleg forțele întunericului care se împotrivesc omului și din invidie luptă împotriva omului încercând mai întâi să îl despartă de Dumnezeu și mai apoi să îi facă rău, pur și simplu. Este greu de înțeles că diavolul pur și simplu nu știe să facă altceva decât rău. Jordan Peterson spunea că cea mai clară dovadă a existenței lui Dumnezeu este existența diavolului, care este evidentă – trebuie să fii cu totul orb să nu vezi că diavolul există.

Ca putere căzută, e firesc să vedem și să percepem mai mult existența diavolului decât existența lui Dumnezeu, deoarece în starea noastră căzută, avem de a face în primul rând cu influența diavolului. Și orice inimă sinceră în căutarea unui răspuns, vede mai întâi lucrarea întunericului și se simte copleșit de mirosul urât al iadului care vine alături de prezența și lucrarea forțelor satanice.

Trebuie însă ca cineva să aibă o inimă sinceră și o rațiune cât de cât funcțională pentru a nu se lăsa copleșit de nihilism și pentru a căuta o explicație a răului care repet – orbi să fim, să nu-l vedem.

Majoritatea oamenilor supraviețuiesc vieții – reacționează la ce li se întâmplă. Puțini sunt care planifică, puțini care își decid o cale proprie și care au un plan și foarte rar găsim unul care să intre pe ușa cea strâmtă și să încerce să vâneze veșnicia alături de Dumnezeu, nu în foc.

Prin capetele hidrei înțeleg diversitatea puterilor întunericului. Există mai mulți demoni și fiecare are o lucrare a lui. Dar omul, ca ființă superioară prin chipul și potențialitatea obținerii asemănării cu Dumnezeu, are puteri mult mai mari și în omenire poate face multe rele mai mari decât ar fi capabili chiar demonii. Aș aminti aici doar pilda cu acel călugăr care fierbea un ou la focul lumânării și când i s-a dat pe față păcatul (dacă nu mă înșel, era post), starețul l-a certat și el a dat vina pe diavol: „diavolul m-a învățat”. Atunci, deoarece starețul avea viață sfântă, și pentru îndreptarea călugărului mincinos, care la fel ca Adam, în loc să se pocăiască când răul a ieșit la suprafață, a dat vina pe șarpe, s-a arărat diavolul și a zis: „nici prin cap nu îmi trecea așa ceva, el singur s-a gândit să fiarbă oul la lumânare”.

Iată deci că există o concurență între diavol și om în a face rău, fiecare din motive și din poziții diferite. Diavolul din invidie, omul din prostie și din răutate, care răutate se face din obișnuință, din educație, din căderea sub influența celor 3 mari legături cărora este supus omul (conform Sf. Ignatie Brieanceaninov în „Calea Mântuirii”): legătura păcatului strămoșesc, legătura duhului lumesc și legătura influenței demonilor.

Să ne întoarcem acum la capetele hidrei. Există așadar mereu, în orice vreme, diverse lucrări ale forțelor întunericului care încearcă să distrugă omul. Distrugerea omului are mai multe „fronturi”: în primul rând, depărtarea omului de Dumnezeu, prin tot ce înseamnă asta: opoziția față de propovăduirea Bunei-vestiri, omorârea și constrângerea prin orice mijloace a lucrării de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu și în cele din urmă anihilarea completă creștinilor, cum s-a întâmplat în epoca bolșevică. Dar pe lângă lupta împotriva creștinilor și a propovăduirii, din răutate, diavolul lucrează și la distrugerea fizică a omului, chiar a celor care nu sunt creștini și care nici măcar nu prea au speranțe și perspective de a deveni creștini.

Aici este o discuție lungă și nu are rost să o detaliem. Dar, în primul rând deoarece îl urăște pe Dumnezeu, diavolului îl urăște și pe om, ca purtător al chiplului și potențial al asemănării cu Dumnezeu și chiar dacă nu este creștin, caută să îi facă rău. Dar nu doar omului ci și întregii creații, diavolul îi face rău, deoarece altceva nu poate să facă. De aceea, întreaga creație, după cădere, vedem că este sub influența răului. Cum altfel putem să interpretăm imensitatea spațiului cu planetele goale de viață, cu asteroizii care le lovesc violent și le lasă cratere reci și sterpe, cu găurile negre care devorează materia ducând-o nu știm unde, cu exploziile stelelor care aruncă moarte pe distanțe inimaginabile în jurul lor. Universul nu este deloc favorabil vieții și starea actuală poartă în ea semnele unei violențe și unor transformări catastrofale.

Capetele hidrei sunt diversele lucrări ale puterilor întunericului, care fiecare în parte sunt un front deschis împotriva omului, cum am mai zis. Să exemplificăm: plandemia a fost un cap – un virus produs în laborator, menit să omoare oameni, să producă spaimă, să distrugă comuniunea și societatea, să dea pretext pentru nașterea unui regim totalitar global. De altfel, un regim totalitar global este scopul final al diavolului deoarece atunci ar putea să interzică credința în Dumnezeu pe tot pământul și să ceară în schimb închinarea către el. Faptul că în ultimul timp pare s-a întețit lupta pentru încropirea unui stat global, care evident va fi unul totalitar, nu este doar o închipuire, ci o constatare chiar a celor care nu sunt creștini și nu au o perspectivă creștină asupra lumii.

Capetele hidrei, deși au aceiașă mamă și de fapt, același trup, pe lângă lucrarea particulară pe care o au fiecare, se întâmplă uneori să se frece unul de altul, adică să intre într-un aparent conflict. Să ne imaginăm o haită de lei care devorează o antilopă. Nu toți mănâncă o dată, ci pe rând, dar cei mai jos din ierarhie nu au răbdare și se aruncă înainte să se sature cei mai de sus, și astfel există mici frecușuri – irelevante în cele din urmă pentru antilopă. Ce vreau să spun? Există o ierarhie a răului și o ierarhie a lucrărilor răului, prin urmare există și o competiție (aparentă) în manifestarea acestor lucrări. De aceea, vedem că plandemia se termină și războiul are întâietate. Deși, mai concretă pare mai degrabă hiperinflația, dar care este cumva ignorată deoarece dacă s-ar discuta prea mult despre ea, există riscul stimulării unor tensiuni sociale, care ar destabiliza structura de conducere pe care am văzut-o în acțiune în timpul plandemiei. Cum se poate explica altfel sincronizarea și rapiditatea cu care au fost aplicate același set de „măsuri” în întreaga lume?

Prin urmare, infrastructura prin care a fost executată plandemia, va fi folosită și pe viitor la multe alte … „lucrări”. Dar cum de nu se întâmplă deja războiul și cum de lucrurile se mișcă așa de încept. Și cum de plandemia dă semne că nu va continua sau cel puțin pare că are un deficit de momentum? Să nu intrăm prea mult în măruntaiele arhitecturii demonice de control și execuție a planurilor satanice asupra lumii. Să ne depărtăm puțin și să ne întreptăm gândul către Dumnezeu, cel Atotputernic.

De ce îngăduie Dumnezeu manifestarea răului în lume și de ce permite ca aceste capete să se înfrupte din umanitate? Aceasta este o chestiune teologică largă și se numește „problema răului”. Nu vom intra prea mult, doar amintesc că sunt părinți care spun că fără diavolul omul nu ar putea să se sfințească, deoarece nu ar avea ispite și fără ispite nu ar putea să-și manifeste lupta și dorința de apropiere față de Dumnezeu. Dar lucrarea dragostei nu are neapărat nevoie de diavol și înainte de a fi – fără voia lui, ci din prostie lucrător al mântuirii omului – diavolul este o realitate și lucrarea sa este o stare a lucrurilor pe care nu o putem nega și de care trebuie să ținem cont, mai ales în viața noastră, în lupta personală și mai puțin în întortocheatele meandre ale războiului nevăzut al forțelor întunericului cu umanitatea, care vedem în vremurile recente că se instanțiază agresiv în realitatea fizică din ce în ce mai mult. Și a venit poate momentul să enumerăm și alte capete ale hidrei, pe lângă plandemie, hiperinflație (sărăcie) și război (deznădejde). Războiul împotriva identității și a memorie este poate un capăt mult mai pervers al hidrei decât toate celelalte la un loc. Mă refer aici la așa-zisul curent „wokeness” de peste ocean care cuprinde în el „drepturile” minorităților sexuale, drepturile „minorităților” oricare altele decât cea creștină, feminismul, distrugerea moștenirii culturale europene prin ostraticizarea sub umbrela unor pretexte tembele (sclavia, patriarhia etc) și ca o cireașă pe tort, consecința firească a wokeness-ului este transhumanismul – distrugerea omului și „înlocuirea” acestuia cu inteligența artificială, printr-o simbioză înșelătoare care evident va duce încă din start la anihilarea individului și la alterarea completă a ființei umane prin simulacre de identități artificiale, fără nicio esență și fără nicio altă relevanță, alta decât distrugerea omului așa cum este acum. Atracția transhumanismului este una dintre anomaliile inexplicabile ale nihilismului. Tocmai când credeam că nihilismul și-a atins culmea și a epuizat orice potențial de distrugere, iată că pe altoiul acestuia se naște un monstru chiar mai pervers – transhumanismul, care aduce cu el, atributele unei adevărate religii și analizat cu atenție, nu diferă prea mult de închinarea la idolii făcuți de mână de om de altă dată.

continuare aici